Am văzut-o numai în spectacole şi, mai ales, în cele în care îl avea printre parteneri şi pe Nicolae Constantinescu. Plecam impresionată de impactul emoţional pe care îl avea asupra mea. Era feminină şi caldă în Mimi din Boema, inocentă şi fragilă în Margareta din Faust, pasională şi hotărâtă în Nedda din Paiaţe, tulburătoare în Liù  din Turandot,  înduioşătoare în Cio-Cio-San din Madama Butterfly. Gingaşa gheişă din opera pucciniană – trăită de ea – îmi seca izvorul lacrimilor.

 

Am admirat-o de la distanţă, până în anul 1976 când a cântat pentru ultima oară în Bucureşti Faust de Gounod. Am aflat ulterior că Tolica (aşa i se spunea) fusese invitată de Edgar Palacios (directorul unui Conservator din Ecuador) să cânte în oraşul Loja. Un simplu concert s-a transformat într-o şedere definitivă, deoarece Teodora Lucaciu se stabileşte la Machala (capitala provinciei El Oro) unde înfiinţează Institutul de Muzică “W.A. Mozart”, la care preda canto, pian şi istoria muzicii.

Cu opt zile înainte de a împlini 60 de ani, adică în 9 noiembrie 1986, moare suspect şi fulgerător. Se pare că nu un infarct i-a fost fatal ci otrava pe care securitatea i-a turnat-o în timpul unei recepţii, la Ambasada Română din Quito. Această idee este susţinută şi de balerinul şi coregraful Gelu Barbu în cartea Ritmul sentimentelor, iscălită de Antonio Pita Cardenes. Pe cine supărase această femeie frumoasă, această soprană sensibilă şi emoţionantă?…

 

Teodora Lucaciu s-a născut la 17 noiembrie 1926, în comuna Vulcan de lângă Hunedoara, ca strănepoată a lui Vasile Lucaciu, rămas în istorie sub numele de „Leul din Şişeşti” pentru contribuţiile aduse la Unirea din 1918.

 

Tatăl (Vasile) era revizor şcolar şi violonist, iar mama, funcţionară PTTR, cu o voce superbă. Atât Tolicăi cât şi fraţilor ei, Vasile şi Kato, părinţii le-au sădit, de mici, dragostea pentru muzică. Aşa se face că, în final, fratele cel mare ajunge pianist, compozitor şi dirijorul primei orchestre simfonice din Petroşani; celălalt, violoncelist, renunţă la instrument pentru Facultatea de Agronomie.

 

Talentul său vocal este descoperit după liceu, de o Comisie de depistare a tinerelor talente, trimisă în Valea Jiului din partea Ministerului Afacerilor Interne. Aşadar, este angajată la Ansamblul M.A.I.; paralel începe studiile de canto la clasa lui Constantin Stroescu, la Conservatorul Ciprian Porumbescu.

 

Teodora Lucaciu a fost laureata a cinci concursuri naţionale şi internaţionale de canto: Bucureşti 1954 (premiul I, Festivalul Mondial al Tineretului), Geneva 1956 (premiul al II-lea), Toulouse 1957 (premiul al II-lea), Moscova 1957 (Marele Premiu şi Medalia de Aur), Sofia 1961 (Marele Premiu şi Medalia de Aur). A absolvit cu nota 10 la toate disciplinele universitare şi a debutat în anul 1958, în Faust de Gounod. Glasul său intens şi dulce, armonios pe toată întinderea, cu nebănuite inflexiuni dramatice şi stări expresive, atrage publicul, numele ei fiind căutat pe afişele Operei, în distribuţiile vocal-simfonice sau în programele de radio şi televiziune. Erau prilejuri de întâlnire cu o muzica însufleţită, redată de o fiinţă naturală, cultivată şi de bun-gust.

 

Alături de ea, orice partener era stimulat să-şi depăşească limitele, să devină mai implicat, mai cald, mai bun actor. A lăsat amintiri încă vii în toate rolurile amintite la început dar şi în: Micaela din Carmen, Tatiana din Evgheni Oneghin, Violetta din Traviata, Cherubino din Nunta lui Figaro, Desdemona din Otello, operetele Văduva veselă, Liliacul sau Frumoasa mea Doamnă.

Colegele mele mai vechi din Televiziunea Română îmi povesteau că era o colaboratoare ideală în operă, operetă, muzică uşoară şi romanţe, extrem de telegenică, cu care se muncea uşor şi repede pentru că era harnică, ambiţioasă, inteligentă şi rafinată. Nimeni nu ştia să poarte o pălărie ca Teodora Lucaciu!

Exemplele alb-negru găsite cu ea în arhiva de televiziune, în anul 2004 pentru o emisiune In memoriam, m-au fascinat. N-am mai găsit însă pe nimeni din famile sau dintre prietenii buni care să mi-o evoce. Aflasem că şi fratele ei Vasile Lucaciu o însoţise după un an de la plecarea ei, în Ecuador, devenindu-i acompaniator şi că, din familie, nu mai rămăsese în ţara decât fata acestuia, Cristina. Când scriu aceste rânduri, tocmai am citit cele câteva amintiri pe care nepoata le mai are despre celebra sa mătuşă, pe care a văzut-o în 1981 pentru ultima oară:

  • Teodora Lucaciu a fost o fiinţă retrasă, fără prea mulţi prieteni, a cărei viaţă era necunoscută chiar şi familiei.
  • Trăia intr-un apartament din cartierul Berceni.
  • Îl iubea mult pe Codiţă, câinele său sârmos, fără de care nu pleca nicăieri, nici măcar în turnee.
  • A condus cu plăcere un Ford Taunus vişiniu, până când un cal s-a năpustit asupra parbrizului său.
  • A avut un ataşament deosebit pentru fratele Vasile cu care forma un duo renumit, Tola şi Ticu.
  • Venea în fiecare an în România, numai în perioada vacanţelor.

Deşi două şcoli din Valea Jiului, o stradă din Petroşani  şi Casa de Căsătorii din acest oraş îi poartă numele, este aproape de necrezut că despre o interpretă atât de talentată şi iubită ca Teodora Lucaciu se găsesc atât de puţine informaţii în revistele şi dicţionarele de specialitate.

 

Tare mi-aş fi dorit ca acest articol să fie mult mai lung!…

 

Luminiţa Constantinescu

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/01/61s-kJFsjYL._SS500-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/01/61s-kJFsjYL._SS500-1-150x150.jpgRevista MuzicalaRememberTeodora Lucaciu
Am văzut-o numai în spectacole şi, mai ales, în cele în care îl avea printre parteneri şi pe Nicolae Constantinescu. Plecam impresionată de impactul emoţional pe care îl avea asupra mea. Era feminină şi caldă în Mimi din Boema, inocentă şi fragilă în Margareta din Faust, pasională şi hotărâtă...