Multe vedete a avut Opera din Iaşi în perioada 1970-1990. Din această perioadă, o simpatie deosebită am avut pentru soprana Adriana Severin. De ce?… Poate pentru faptul că amintirea sa este legată de debutul meu ca tânăr redactor la Radio, când am fost trimisă să comentez în direct spectacolul de debut al tenorului Ionel Voineag în Boema de Puccini. În rolul Mimi, Adriana Severin m-a cucerit nu numai prin glasul frumos timbrat şi cântul cultivat ci şi prin modestia sa naturală. Ne-am revăzut şi ne-am recunoscut cu plăcere, în anul 2013, la Gala Operelor Naţionale, când a primit Premiul pentru întreaga activitate.

 

Of, nimic nu a fost prea uşor pentru mine! mi-a spus de curând la telefon, imediat ce i-am solicitat un interviu. Poate că nu exagera.

 

S-a născut la Bacău, la 30 mai 1940, tata (Gheorghe Gheorghiţă) militar de carieră iar mama (Maria), contabilă la mai multe instituţii. După liceu, Adriana Severin reuşeşte să intre la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Bucureşti dar, pentru că tatăl era considerat „duşman al poporului” (datorită faptului că fusese prizonier în Siberia), este exmatriculată.

 

În timpul studiilor are ocazia însă să asiste la câteva spectacole la Opera Română din Bucureşti. Este cucerită de Nunta lui Figaro (cu Magda Ianculescu, Şerban Tassian şi Cornelia Gavrilescu) şi Faust (cu Arta Florescu) şi începe să se gândească serios la muzică, mai ales la cântat. Poate moştenesc glasul tatălui meu, ce aducea puţin cu cel al lui Mario Lanza – îşi zicea încrezătoare şi hotărăşte să încerce „marea cu degetul”. După o testare serioasă este acceptată de profesoara Elena Niculescu Brună (mama Feliciei Donceanu) din oraşul natal, cu care face canto trei ani. În tot acest timp, îşi câştigă pâinea ca desenator tehnic, la Uzina de reparat avioane.

 

În anul 1962, din 14 concurente este singura care reuşeşte la Conservatorul din Iaşi, mai întâi la clasa Theodorei Stroescu apoi la soprana Ella Urmă. Avea deja 22 de ani.

 

La absolvenţă este repartizată ca solistă de operetă la Teatrul Dramatic din Baia Mare şi debutează în rolul Saffy din Voievodul ţiganilor de Johann Strauss-fiul. Visul său era însă scena lirică, aşadar intră în corul Operei ieşene, unde rămâne până în anul 1973, când izbândeşte prin concurs să fie solistă de operă şi debutează în Elisabetha din Don Carlo de Verdi. Până atunci, mai cântase „de-a valma”: Bertha din opereta Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino, Gianetta din Elixirul dragostei de Donizetti, Fenena din Nabucco de Verdi şi Silvia de Kalman.

Le avea ca repere vocale pe: Maria Callas, Victoria de Los Angeles, Renata Tebaldi, Maria Bieşu şi Katia Ricciarelli.

 

  • Deşi începutul a fost cu destule „hârtoape”, nu v-aţi fragilizat, aţi găsit forţă să mergeţi mai departe pe un drum mai vizibil şi mult mai greu.
  • Era marele meu vis. Soarta a vrut să muncesc şi să lupt din greu până mi s-au deschis uşile, dar nu am dezarmat niciodată. Mă şi pregătisem pentru marea „aventură a scenei”, nu numai la cursurile de măiestrie ale Stelei Simonetti şi Constantin Stroescu (1969), Arta Florescu (1971), Pavel Lisiţian, la Conservatorul Franz Liszt din Weimar- 1974 (unde am primit şi o bursă pentru înaltul nivel artistic la care m-am prezentat) dar şi cu Magda Ianculescu (între anii 1985-1995). Mai deţin şi o Diplomă de Onoare acordată de juriul Concursului Internaţional de canto Maria Canals din Barcelona, în anul 1971.
  • Ca solistă la Opera din Iaşi aţi susţinut peste 1000 de spectacole. Nu v-a scăpat nicio premieră, niciun spectacol cu oaspeţi străini, până în 1994 când v-aţi transferat la Universitatea de Arte, pe postul de Conferenţiar universitar. Nu a fost cam mult? Aţi vrut să „ardeţi” toate etapele întârziate?
  • Voiam să muncesc, să dovedesc, în sfârşit, de ce sunt capabilă. Să ştiţi însă că nu m-am aventurat în partituri care nu se încadrau în genul meu de voce. De exemplu, pentru un contra re (care, când îmi ieşea, când nu) am refuzat rolul Antonia din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach.
  • Din câte ştiu, definitorii pentru cariera dvs. au fost: Micaela din Carmen, Margareta din Faust, Contesa din Nunta lui Figaro, Mimi din Boema, Leonora din Trubadurul, Aida, Amelia din Bal mascat, Tatiana din Evgheni Oneghin,Elvira din Ernani dar şi Santuzza din Cavalleria rusticana, Tosca, Cio-Cio-San din Madama Butterfly sau Abigaille din Nabucco. Cum v-aţi defini vocea?
  • Grea întrebare. Am preferat să mă caracterizeze alţii, eu n-am vrut decât să respect întru totul partitura din punct de vedere muzical, tehnic şi actoricesc.Aş mai fi putut face poate, şi Traviata, chiar am fost repartizată, dar regizorul Dimitrie Tăbăcaru ne-a părăsit şi s-a renunţat la proiect. Acum, nu regret. Pentru mine, cele mai dificile (ca efort vocal şi fizic prelungit) vor rămâne Aida, Butterfly şi Abigaille.(Interviu , ianuarie 2018)

 

„În rolul principal din Madama Butterfly de Puccini, Adriana Severin a dovedit că este un fenomen vocal; timbru foarte frumos, întindere amplă şi egală, o soprană dramatică, cu inflexiuni lirice, capabilă de efecte rafinate şi un joc de scenă subtil” – Emil Mureşan, ziarul Făclia, 1974.

 

„Înţelege pe deplin muzica pucciniană şi psihologia personajelor, valorificând toate resursele frumoasei şi bogatei sale voci, creează o imagine sinceră şi tulburătoare a  duioasei şi neliniştitei Mimi din Boema”- Mihai Cozmei, revista Cronica, 1975.

 

„O Abigaille de excepţie”– Paula Bălan, revista Cronica, 1979.

 

Adriana Severin a interpretat cu mare plăcere şi opere româneşti: Maria din Stejarul din Borzeşti de Teodor Bratu; Domniţa Ruxandra din Alexandru Lăpuşneanu de Alexandru Zirra sau Dochia din Traian şi Dochia de Dimitrie Cuclin.

 

Lumea liedului i-a fost dragă, considerând-o necesară oricărui solist care vrea să-şi rafineze stilul. De aceea, a participat permanent la Stagiunea Muzicii de cameră de la Biblioteca Gheorghe Asachi, în recitalurile conduse de George Pascu şi Paula Bălan. Are Premiul Ionel Perlea (1995), Medalia Comemorativă Hariclea Darclée(1995) şi Diploma de Onoare a Centenarului Ionel Perlea (2000). A făcut parte şi din numeroase jurii naţionale de gen, la Bucureşti, Slobozia, Braşov, Bacău, Galaţi şi Ploieşti.

 

Pe plan internaţional a fost în juriul Concursului Bellini de la Caltanissetta (Italia), între anii 2009 şi 2014, când s-a desfiinţat.

 

  • Care a fost cea mai frumoasă voce cu care aţi cântat?
  • David Ohanesian în Aida şi Tosca şi Paata Burchuladze în Faust. Pentru mine, glasuri memorabile rămân şi: Iulia Buciuceanu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Alexander Lomonosov, Giuseppe Pastorello, Tamara Sinjawskaja sau Mihail Munteanu.
  • După o audiţie, în anul 1981, Agenţia Luisa Lasser-Petrov v-a propus să rămâneţi în Germania Federală…
  • E adevărat, nu am putut să fac acest „pas” şi să mă depărtez de famile, de soţul meu, Ioan Severin, fost balerin şi profesor de coregrafie, actualmente pensionar. Avusesem deja experienţa depărtării de casă, cu ocazia unui  contract de trei luni, în stagiunea 1980-1981, la Opera din Israel sau în turneele din Franţa, Spania, Italia, Armenia, Ucraina, Grecia, Bulgaria, Rusia, Iugoslavia, Republica Moldova, Germania. Nu-mi trebuia. În plus, nu m-aş fi putut despărţi de fiica mea Oana Andreea, pe care am adoptat-o de la Leagănul de Copii în anul 1976, la vârsta de opt luni. A absolvit vioara şi canto, iar acum este Lector la Catedra de Canto a Universităţii de Arte din Iaşi.
  • Fetei dvs. i s-au adăugat în anul 1990 şi alţi…copii, prin preluarea postului de Conferenţiar la Catedra de Canto de la Academia de Arte a Universităţii din Iaşi. Printre primele studente la clasa dvs. au fost Elena Moşuc şi Cristina Simionescu. Care erau ideile de bază ale cursurilor dvs.?
  • În primul rând dicţia, apoi o bună susţinere a respiraţiei costo-diafragmale, cupolarea vălului palatin pentru evitarea stidenţelor şi să se cânte normal, simplu, ca şi cum ai vorbi. Mai multe principii expuse în termeni de specialitate se pot afla în lucrarea mea de Doctorat Tipuri şi modalităţi de manifestare a vocii de sopran în dramaturgia de operă sau în cursul Metodica predării cântului, apărută la Editura Artes.
  • Cum ar fi lumea ideală pentru Adriana Severin?
  • Cu oameni oneşti, dăruiţi şi sinceri care, zic eu, să-mi semene. Ca defect, îmi atribui o prea mare încredere în oameni, care nu mi-a folosit. Eu am realizat singură totul, şi, în afară de faptul că sunt foarte ocupată cu cele două nepoţele, acum privesc devenirea mea cu seninătate şi împăcare.(Interviu ianuarie 2018)

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/01/as.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/01/as-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziiadriana severin
Multe vedete a avut Opera din Iaşi în perioada 1970-1990. Din această perioadă, o simpatie deosebită am avut pentru soprana Adriana Severin. De ce?... Poate pentru faptul că amintirea sa este legată de debutul meu ca tânăr redactor la Radio, când am fost trimisă să comentez în direct spectacolul...