ONB_Corina Dumitrescu_Anna KareninaNinge cu fulgi mari pe peronul unei gări. Între alţi călători, un tânăr ofiţer, Alexei Vronski (Călin Rădulescu) şi o frumoasă doamnă, Anna Karenina (Corina Dumitrescu), se întâlnesc la un moment dat şi, brusc, farmecul fiecăruia îl învăluie pe celălalt.

Inspirat de romanul cu acelaşi titlu al lui Lev Tolstoi, spectacolul Anna Karenina de la Opera Naţională Bucureşti redă prin dans destinul tragic al renumitei eroine. Spectacolul Anna Karenina, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul Operei Naționale București, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.  

Joi, 27 martie, ora 19.00, rolul titular va fi interpretat de Corina Dumitrescu, una dintre cele mai apreciate prim-soliste ale Companiei de Balet, iar Călin Rădulescu va debuta în rolul Alexei Vronski. Reprezentaţia va mai prilejui debuturile balerinilor Bogdan Plopeanu (Alexei Karenin),Vlad Toader (Acarul), Edda Romano (Serioja).

Anna Karenina este unul dintre spectacolele mele pe care le iubesc cel mai mult. Reîntâlnirea cu o creaţie este ca reîntâlnirea cu un prieten – prilej de emoţie şi încântare.  (Ioan Tugearu, coregraf).

Licenţiată în Artele Spectacolului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti în 1994, prim-solista Corina Dumitrescu are în palmares numeroase premii. Printre acestea se numără Premiul III la Concursul Internaţional de Balet de la Varna, Bulgaria (1994), Premiul de Interpretare al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali (1994), Premiul pentru Creaţie Coregrafică la Concursul Naţional de Dans, Constanţa (1995), Premiul de Excelenţă al Forumului Compozitorilor şi Muzicologilor (2000). Angajată a Operei Naţionale Bucureşti din 1988, a făcut parte, între anii 1990-1992, din Compania de Dans Contemporan Orion Balet Bucureşti. A fost invitată permanent a Teatrului de Balet din Belgrad între anii 1997 – 2003, iar în 2005 a fost invitată la Galele Stelelor Secolului XXI, la Paris.

Printre personalităţile lumii dansului cu care Călin Rădulescu s-a pregătit şi a colaborat, se numără Stanton Welch (director al Baletului din Huston şi coregraful Baletului Australian), Robert Barnett (fost director al Baletului din Atlanta), cu coregraful Amedeo Amodio, cu Val Caniporoli de la Baletul din San Francisco şi cu Giuseppe Canale (fost director la Teatro Massimo din Palermo). În perioada 1985 – 1994, Călin Rădulescu a studiat baletul la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti cu maestrul şi coregraful Ioan Tugearu, iar în perioada 1994-1998 a fost balerin al Operei Naţionale Bucureşti. În 1998 şi 1999 a dansat la Teatrul Pfalz Theater din Kaiserslautern (Germania), în 1999 şi 2000 la Cincinnati Ballet, unde s-a pregătit cu Victoria Morgan. În perioada 2001-2002, el a fost balerin la Baletul din Tulsa (SUA), unde s-a perfecţionat cu Marcello Angellini, iar în perioada 2002-2004 a fost dansator al Companiei Grand Rapids Ballet, avându-l ca maestru pe Gordon Pierce Schmidt. Din 2013, Călin Rădulescu a revenit ca solist la Opera Naţională Bucureşti.

 

Anna Karenina

balet în două acte

Libretul de Liana Tugearu după romanul omonim al lui Lev Tolstoi

colaj muzical din lucrările compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski

spectacol de dans neoclasic

Regia şi coregrafia: Ioan Tugearu
Scenografia: Viorica Petrovici

Realizarea colajului muzical: Ioan Tugearu, Alexandru Istrate

 

Distribuţia:

 

Joi, 27 martie, 19:00

Anna Karenina: Corina Dumitrescu

Alexei Karenin: Bogdan Plopeanu (debut)

Alexei Vronski: Călin Rădulescu (debut)

Kitty: Mihaela Soare

Levin: Virgil Ciocoiu

Acarul: Vlad Toader (debut)

Tverskaia: Monica Petrică

Dolly Obolnsky: Beatrice Şerbănescu

Obolnsky: Antonel Oprescu

Două prinţese: Maki Shirase. Megumi Koshi

Doi ofiţeri: Shuhey Yoshida, Shohei Horiuchi

Serioja: Edda Romano

 

Duminică, 13 aprilie, ora 19.00  

Anna Karenina: Corina Dumitrescu

Alexei Karenin: Bogdan Plopeanu

Alexei Vronski: Calin Radulescu

Kitty :Mihaela Soare

Levin: Virgil Ciocoiu

Acarul:Vlad Toader

Tverskaia:Monica Petrica

Dolly Oblonsky: Irinel Manolovici

Oblonsky: Antonel Oprescu

2 printese: Maki Sirake,Megumi Koshi

2 ofiteri: Shuhey Yoshida, Shohei Horiuchi

Serioja: Edda Romano

 

Maestru de repetiţii solişti: Mirela Simniceanu

Maestru de repetiţii ansamblu: Florica Stănescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/ONB_Corina-Dumitrescu_Anna-Karenina1-1024x573.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/ONB_Corina-Dumitrescu_Anna-Karenina1-150x150.jpggiaSpectacole
Ninge cu fulgi mari pe peronul unei gări. Între alţi călători, un tânăr ofiţer, Alexei Vronski (Călin Rădulescu) şi o frumoasă doamnă, Anna Karenina (Corina Dumitrescu), se întâlnesc la un moment dat şi, brusc, farmecul fiecăruia îl învăluie pe celălalt. Inspirat de romanul cu acelaşi titlu al lui Lev Tolstoi,...