S-a născut la Cluj-Napoca în ziua de 23 august 1943. Între anii 1961 şi 1966 a fost corist la Opera Naţională Maghiară din oraşul natal.

  • A fost o perioadă monotonă pentru un tânăr ambiţios?
  • Nu chiar, deoarece aveam şi rolişoare mici, dar nu pe măsura visurilor mele mari. După patru încercări de a deveni student la Cluj, m-am enervat şi am plecat la Bucureşti. Aşa am ajuns la Petre Ştefănescu-Goangă şi Viorel Ban (cu care am studiat canto), Ioan Şerfezi şi Florian Penescu (teorie şi solfegiu), Domnica Constantinescu (armonie), Dinu Vasile (folclor), Petre Brâncuşi (istoria muzicii), Jean Rânzescu (clasa de operă).

 

Câţiva ani am fost colegi la Conservator, dar ne ştiam doar din vedere. Silueta sa înaltă şi chipul cu trăsături energice, parcă dăltuite, rămâneau pe retină.

  • Noi ne-am despărţit în anul 1972, când tu ai plecat solist la Opera din Timişoara, iar eu am devenit redactor la Radio. În 1975 ai cucerit Premiul Internaţional Ferenc Erkel la Concursul de canto de la Budapesta.
  • Aşa e, am cântat la Timişoara până în anul 1991, după care m-am angajat la Opera din Budapesta. De ce am plecat?!… Pentru că am vrut să fac mai mult faţă de propria mea exigenţă. Am vrut să fiu mai cunoscut în lume. (Râde). Am „bombardat” câţiva mari impresari şi directori de teatre, însă singura care mi-a răspuns a fost o doamnă din Ungaria care mi-a propus premiera operei Castelul lui Barbă Albastră de Béla Bartók, la Paris. Acolo, danezul Aage Haugland îşi rupsese piciorul şi nu era nimeni care să-l înlocuiască. Eu tocmai fusesem numit solist la Budapesta, aşa că am răspuns afirmativ, deoarece studiasem partitura paralel cu Don Pasquale la Timişoara şi o prezentasem în concert de câteva ori.Vezi, ce noroc!…
  • Ai cântat aceeaşi lucrare în cadrul Fesivalului “George Enescu”. După audiţia de aseară, în care ai reluat rolul în concert, alături de soprana Katalin Szendrényi, Orchestra din Ierusalim sub bagheta lui Frédéric Chaslin, îmi pare o partitură infernal de grea. În cât timp se poate învăţa aşa ceva?
  • În zece zile. Când e varianta de concert, te ajută şi partitura. Aşa că, de la Paris, cu acelaşi titlu, dar… fără barbă (zâmbeşte), am ajuns şi la Barcelona. Bartók mi-a adus noroc pentru că, după un timp, impresarul lui Zubin Mehta mi-a propus să facem Moise şi Aaron de Schönberg la Festivalul Maggio Musicale Fiorentino. Am refuzat, deoarece nu puteam învăţa într-o lună o lucrare atât de grea, cu multe recitative în limba germană. După două săptămâni, am primit însă un alt telefon să facem… Castelul lui Barbă Albastră. Aşadar, pentru mine acesta este un rol norocos. După Florenţa, am revenit la Paris pentru Aurul Rinului de Wagner, sub bagheta lui Jeffrey Tate.(Interviu pentru TVR, anul 1998)

 

Pe scena timişoreană, Csaba Airizer a cântat mult şi divers, printre marile lui realizări numărându-se rolurile de bas din: Flautul fermecat de Mozart, Trubadurul, Ernani, Don Carlo, Aida şi Nabucco de Verdi, Don Pasquale şi Lucia di Lammermoor de Donizetti, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Faust de Gounod, Răscoala şi Vlad Ţepeş de Gheorghe Dumitrescu, Capra cu trei iezi de Alexandru Zirra, O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, Năpasta de Sabin Drăgoi, Bălcescu şi Motanul Încălţat de Cornel Trăilescu dar şi roluri de compoziţie din operetele: Voievodul ţiganilor şi Sânge vienez de Johann Strauss, Vânzătorul de păsări de Carl Zeller, Studentul cerşetor de Carl Millöcker, Logodnicul din lună de Eduard Künneke , Bal la Savoy de Paul Abraham, Prinţesa circului şi Silvia de Emmerich Kalman, Ţara Surâsului de Franz Lehar, Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino, Ana Lugojana de Filaret Barbu, Soarele Londrei de Florin Comişel, etc.

 

Pe podiumul de concert a interpretat  Johannes-Passion de Bach, Samson şi Acis şi Galatheea de Händel şi Simfonia a IX-a de Beethoven.

 

  • Ai cântat foarte mult la Timişoara. Ţi-au plăcut rolurile dramatice dar şi cele de caracter, care îţi provocau o trăire actoricescă deosebită. Eu nu pot uita participarea ta în dublul rol Călugărul/Carol al V-lea din producţia pariziană a operei Don Carlo, în anul 1996, sub bagheta lui Antonio Pappano, alături de Roberto Alagna, Karita Mattila, Thomas Hampson, José van Dam, Waltraud Meier, apărută pe CD şi DVD. Te-ai simţit bine oriunde ai cântat?
  • Sunt adaptabil (râde). Îmi aduc aminte mai ales de Teatrul Colon din Buenos Aires. O sală de 4500 de locuri, cu pereţii placaţi în lemn de tec şi cu un public în picioare, la toate cele cinci spectacole de Castelul lui Barbă Albastră. Când am coborât din avion am crezut că am ajuns pe Marte. Era o poluare extremă de la maşinile vechi şi mulţimea fabricilor, precum şi o umiditate nemaiîntâlnită, din cauza depresiunii în care este plasat oraşul. Toate au pălit însă când am simţit căldura ascultătorilor, entuziasmul cu care ne-au înconjurat, cerându-ne autografe, ba chiar şi invitându-ne la masă.

Între planurile pentru viitorul apropiat anului în care am stat de vorbă cu Csaba Airizer (1998) se numărau: Requiemul de Verdi la Ierusalim, premiera operei Boris Godunov la Budapesta, Castelul lui Barbă Albastră la Lille şi Varşovia şi Nabucco la Festivalul de la Bregenz.

  • Pentru care dintre aceste proiecte ai cele mai mari emoţii?
  • Pentru Bregenz. Va fi un spectacol în aer liber, cu 7500 de spectatori, cu o scenă pe lac, unde, probabil, voi „înghiţi”, ca şi altă dată, mii de ţânţari şi de alte insecte care zboară noaptea. Dar, dacă am mâncat râme în Japonia şi alte astfel de „minuni” în Argentina, ce mai contează nişte gâze!…Poate că, într-o zi o să le şi gătesc, că tot îmi place mie să „bucătărisesc”.
  • Nu se vede. Ai rămas la fel de suplu ca în studenţie. (Interviu pentru TVR, anul 1998)

 

Cine vrea să-l cunoască mai bine pe Csaba Airizer, să-l caute pe Youtube. Vor putea  admira nu numai vocea generoasă, bine centrată şi diversitatea stilistică a interpretărilor vocale, dar şi expresivitatea feţei atât în muzica dramatică cât şi în cea comică. Un profesionist experimentat cu o frumoasă carieră naţională şi internaţională.

Pentru mine, cele mai emoţionante amintiri legate de el vor rămâne: emisiunea Invitaţie la Opera din Timişoara, în care a interpretat aria lui De Silva din Ernani de Verdi (1988) şi participarea la concertul Vă place opera? din anul 1989, când a fost ovaţionat de publicul bucureştean, în aria lui Zaccaria din Nabucco de Verdi şi sextetul din Lucia di Lammermoor de Donizetti, alături de Felicia Filip, Ionel Voineag, Dan Serbac, Gabriela Popescu şi Gabriel Năstase.

Update – februarie 2018

  • Mă bucur să te aud la telefon, după 20 de ani de la interviul nostru trecut. Nu mai esti la Budapesta ci la Timişoara. Ce alte mari izbânzi profesionale s-au mai adăugat din anul 1998?
  • Cele mai importante sunt legate de Castelul lui Barbă Albastră, cu care am colindat lumea, de la Paris, Florenţa, Buenos Aires şi Veneţia la Sao Paolo, Barcelona, Tokyo, Montpellier, Lille, Nancy, Amsterdam (Concertgebouw), Ierusalem, Vancouver, Budapesta şi Bangkok, în trei regii diferite.
  • Ce crezi, ai cântat mult? Îmi spuneai de…118 roluri. Un asemenea record nu am auzit decât la Placido Domingo. Nu te-au obosit?
  • Când scena este primordială, încerci să te achiţi cât mai bine de ceea ce ai de făcut. Eu, aproape zilnic învăţam 3-4 ore, îmi puneam rolul în glas, încercam şi dacă nu aveam răbdare, mă „luptam”cu halterele, spălam, călcam şi…o luam de la capăt.
  • Ce personaj ai interpreta acum, pe loc, fără nicio pregătire?
  • ..Barbă Albastră. Am ajuns să mă identific cu el. Satisfacţii şi aplauze mi-au adus însă şi: Mefisto, Zaccaria, Mişka din Silvia, Boris Godunov, Filip al II-lea sau Nilakanta.
  • Sunt convinsă că ai cântat şi în producţii moderne, extravagante. Ai refuzat vreodată o regie care ţi s-a părut dincolo de orice limită a bunului simţ?
  • În reprezentarea operei Le Balcon de Peter Eötvös, la Aix-en-Provence, am avut un regizor la modă, despre care ştiam că are mania nudismului şi a scenelor şocante, aşadar, am adăugat la contract un apendice că nu sunt obligat să fac nimic contra bunului simţ. Regizorul respectiv a refuzat condiţia mea, iar eu am refuzat producţia lui. Aşa s-a încheiat totul.
  • Ce glasuri frumoase cu care ai cântat nu poţi uita?
  • Roberto Alagna, Yuri Marusin, Eva Marton, Edita Gruberova, Renato Bruson, Thomas Hampson, Ionel Voineag, Ladislav Piavko, Vasile Martinoiu.
  • La o carieră de 118 roluri a mai existat timp şi pentru altceva?
  • …Puţin, dar îmi placea să repar orice, maşini, ceasuri, mă implic în construcţii, în treburi de canalizare, electricitate, ţi-am mai spus, cos, calc, grădinăresc. Îmi place orice, mai puţin… muzica. (râde)
  • Nu te-ai gândit să scrii o carte sau să devii profesor?
  • A, nu, profesor în niciun caz. În ceea ce priveşte cartea, crezi că în afara mea şi a altor câteva persoane, pe cine ar interesa viaţa mea, a unui om norocos, care şi-a împlinit aproape toate visurile?!…

Aşa am încheiat recenta mea convorbire cu Csaby, colegul meu cu destin împlint, un bun prieten pe care o să-mi facă mare plăcere să-l întâlnesc când o să mă duc la Timişoara.

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/02/1234-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/02/1234-1-150x150.jpgRevista MuzicalaInterviuriCSABA AIRIZER
S-a născut la Cluj-Napoca în ziua de 23 august 1943. Între anii 1961 şi 1966 a fost corist la Opera Naţională Maghiară din oraşul natal. A fost o perioadă monotonă pentru un tânăr ambiţios? Nu chiar, deoarece aveam şi rolişoare mici, dar nu pe măsura visurilor mele mari. După patru...