Sogno. Recital cameral cu  Florin Estefan (bariton) şi Remus Manoleanu (pian)

21 februarie 2018, Ateneul Român

 

Sunt din ce în ce mai rari soliştii de operă care abordează expunerea mai intimă, dar cu atât mai riscantă, în repertoriului cameral. În comparaţie cu spectacolul, unde te mai poţi menaja la ansambluri, te mai poţi „ascunde” printre parteneri, în recital eşti numai tu şi publicul. Responsabilitatea este imensă. Niciun sunet, nicio respiraţie, niciun gest nu scapă spectatorului. Pentru reuşită – sanătatea, ţinuta şi dispoziţia sufletescă trebuie să fie impecabile.

Cu atât mai surprinzătoare a fost invitaţia pe care ne-au lansat-o cei doi protagonişti, cu cât ştiam că Florin Estefan revenea cu un asemenea proiect după o destul de lungă absenţă, cauzată de probleme de sănătate. Dar, cum el însuşi mărturisea înainte de a cânta, a fost o promisiune pe care a ţinut să o respecte şi, totodată, o încercare de re-acomodare cu scena.

A fost o seară bună, deşi solistul nu avea încă toate datele performanţelor sale vocale; dar cine poate avea întregul potenţial după săptămâni bune de absenţă?…

Aşadar, începutul (cu piesele Iubire funestă de Donizetti şi Doar cel ce-a suferit de Ceaikovski) a fost mai ezitant, cu puţină răguşeală şi uşoară instabilitate pe sunet. Glasul a început să-şi găsească locul de rezonanţă şi să transmită irizări lirice în melodicitatea celebrei minaturi Lună cu lumină argintie de Bellini.

Nu putea lipsi Verdi. Din repertoriul său cameral, Florin Estefan şi Remus Manoleanu au ales şase piese valoroase, cu dificultatea umor adevărate arii de operă, în care s-a traversat un spectru complex de efecte vocale şi stări emoţionale. Dramatism şi timbralitate plină (în Nu te apropia de urnă şi Moare, Elisa, poetul obosit), meditaţie şi tristeţea solitudinii în fraze întinse sau linii frânte (în Camera solitară şi Groaza nopţii întunecate). Cele mai reuşite au fost însă ultimile două: Nu mai am linişte şi Vai, ce nenorocit sunt. Vocea nu mai aluneca în portamente neinspirate, avea curăţenie intonaţională, boltiri şi finaluri liniştite, luminoase. Un adevărat caleidoscop de simţiri, cu un bun gust evident.

Cu Donizetti, Ceaikovski, Bellini şi Verdi se făcuse deja o temeinică „încălzire” pentru punctul culminant al serii, constituit din şase bijuterii semnate de Paolo Tosti, acest inegalabil creator de miniaturi vocale, supranumit şi „Schubert al Italiei”. Este o plăcere să te cufunzi în lumea lui atât de expresivă, plină de sentiment şi poezie. Se simţea că interpreţii iubesc această muzică. Cuplul solist-pianist devenise mai armonios, căpătase dulceaţă şi fior. Ca insulele unui paradis exotic şi luxuriant, într-o Mediterană azurie, melodiile lui Tosti au început să se înşire: Visul, Tristeţe, Nu te mai iubesc, Vrajă, O gură dulce, Ideal.

Visare, melancolie, dragoste înfiorată, abandon, cochetărie şăgalnică, dorinţă… Pentru toate acestea, glasul lui Florin Estefan şi claviatura lui Remus Manoleanu au găsit cele mai fericite redări interioare şi sunete perlate.

Recitalul s-a încheiat cu un spiritual bis, aparţinând compozitoarei Myriam Marbé – Balada unui greier mic.

Da, dragi protagonişti Florin Estefan şi Remus Manoleanu, a fost un „vis” plăcut, un drum pe care am dori să vă reîntâlnim, în aceeaşi formulă.

 

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/02/art-img1-1784531-sogno_normal-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/02/art-img1-1784531-sogno_normal-1-150x150.jpgRevista MuzicalaCronicaFlorin Estefan,remus manoleanu,sogno
Sogno. Recital cameral cu  Florin Estefan (bariton) şi Remus Manoleanu (pian) 21 februarie 2018, Ateneul Român   Sunt din ce în ce mai rari soliştii de operă care abordează expunerea mai intimă, dar cu atât mai riscantă, în repertoriului cameral. În comparaţie cu spectacolul, unde te mai poţi menaja la ansambluri, te mai poţi „ascunde” printre parteneri,...