Aseară, celebra operă Metropolitan din New York l-a concediat pe dirijorul James Levine, încheind astfel o colaborare emblematică ce s-a desfăşurat pe mai bine de patruzeci de ani. Motivul: finalizarea unei investigatii în urmea căreia instituţia a considerat că J. Levine a avut “un comportament sexual abuziv şi hărţuitor”(“sexually abusive and harassing conduct”).

Investigaţia (pornită de Met în decembrie trecut după un articol în The New York Times)  a adus dovezi ale unui comportament nepotrivit  “atât înainte cât şi în timpul perioadei” în care J. Levine a lucrat la Met, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Ultimele patru luni au reprezentat o cădere spectaculoasă a legendarului muzician, pe care mulţi îl considerau cel mai mare dirijor de la Leonard Bernstein încoace.

Comunicatul dat publicităţii de Met nu a dezvăluit detalii ale investigaţiei, care a inclus intervievarea  a 70 de persoane. Se arată totuşi că investigaţia a “scos la iveală probe credibile conform cărora dl. Levine  a avut un comportament sexual abuziv şi hărţuitor faţă de artişti vulnerabili în fazele timpurii ale carierei lor, asupra cărora dl. Levine avea  autoritate”.

Tot în comunicat se specifică terminarea colaborării cu James Levine, care a fost până de curând Director Muzical Emerit al companiei şi director artistic al programului pentru tinerii artişti: “în lumina acestor dovezi, Met hotărăşte că ar fi nepotrivit şi imposibil ca dl. Levine să continue să muncească la Met”.

Articolul integral din The New York Times îl puteţi găsi aici.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/03/Levine.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/03/Levine-150x150.jpgRevista MuzicalaStiriconcediat,James Levine,Metropolitan,opera
Aseară, celebra operă Metropolitan din New York l-a concediat pe dirijorul James Levine, încheind astfel o colaborare emblematică ce s-a desfăşurat pe mai bine de patruzeci de ani. Motivul: finalizarea unei investigatii în urmea căreia instituţia a considerat că J. Levine a avut 'un comportament sexual abuziv şi hărţuitor'(“sexually abusive...