E rar ca un titlu să figureze aproape simultan pe afişul a două teatre din acelaşi oraş, dar iată că aşa s-a întâmplat cu Albă ca Zăpada, care a avut premiera la Opera Comică pentru Copii la doar o săptămână de la reprezentaţia de la Opera Naţională Bucureşti, în viziunea lui Francisc Valkay datând din 2008. Ceea ce le uneşte este personalitatea Corinei Dumitrescu, interpretă principală a variantei din 1986, în coregrafia Doinei Andronache (peste decenii ea însăşi regizoarea, libretista şi coregrafa acestui „balet de buzunar” după povestea fraţilor Grimm). Şi, fireşte, partitura lui Cornel Trăilescu, din care Antonel Oprescu a extras un colaj de o oră. Să menţionăm şi faptul că Albă ca Zăpada cunoscuse anterior o montare semnată de Dan Mihai Goia (muzica şi libretul) şi Luminiţa Dumitrescu (regia şi coregrafia) care, din păcate, a figurat în repertoriul Operei o singură stagiune (1985-1986).

Deşi e de presupus că micii spectatori cunosc deja povestea în momentul când vin să o vadă transpusă în balet, rigorile scenei impun o serie de adaptări şi soluţii care constituie provocări pentru creatori, determinând unele alterări. Astfel, Prinţul îi e prezentat Albei ca Zăpada în cadrul unei petreceri de la palat, înaintea peripeţiilor prin care va trece aceasta, iar momentul revenirii ei la viaţă se aseamănă cu cel al Frumoasei din Pădurea Adormită, făcând ca dragostea şi nu întâmplarea să fie hotărâtoare. Ca şi altădată, în Jack şi vrejul de fasole sau Fetiţa cu chibrituri, Corina Dumitrescu îmblânzeşte povestea, rotunjind colţurile tragice şi conferind acelor momente o semnificaţie pozitivă. Iar în deschidere şi spre final, Albă ca Zăpada are intervenţii verbale, înregistrări sonore menite să sublinieze mesajul pedagogic şi valorile morale vehiculate.

Cu toate că partitura lui Cornel Trăilescu nu este una foarte accesibilă copiilor de vârstă preşcolară şi, nemaipăstrându-se o înregistrare a celei originale, cea folosită acum este mai puţin limpede decât dacă ne-am fi aflat în sala ONB, există două secvenţe deosebit de dansante, Poloneza şi, mai ales, hollywoodiana temă a Piticilor (care atrage aplauze spontane). Coregrafa prinde şi exploatează fiecare accent, umplând cu înţelesuri fiecare notă, găsind combinaţii dinamice proaspete şi personalizate şi conturând cu umor Piticii şi Miniştrii. Adaugă o pantomimă clară şi expresivă, în respectul simbolisticii gestuale clasice, facilitând înţelegerea limbajului corporal şi a desfăşurării acţiunii. Ba chiar urmează structura standard a baletelor tradiţionale, construind spre final un pas de deux după toate regulile artei, secvenţe de rememorare a prezentării personajelor şi un tablou de happy-end con tutti.

La prima sa aplecare asupra specificului spectacolului de balet, Vladimir Turturică a decis judicios ca decorul să se desfăşoare mai mult la nivelul superior al spaţiului şi pe fundal, lăsând în totalitate jumătatea inferioară liberă pentru evoluţiile coregrafice. În adâncime, a conceput două planuri care alternează sau se suprapun (mai puţin reuşit): o reţea de neoane reci, coborând din podul scenei (pentru palatul Reginei) şi o ţesătură de lumini calde, în cochilii suspendate (pentru pădure). Minus: scena aproape goală de început, care pare să anunţe un spectacol modernist. Plus: surpriza ieşirii Piticilor din cele şapte mici trape şi căsuţa lor cât un leagăn de grădină, luminată în interior şi mobílă pe verticală, care îi va servi Albei ca Zăpada drept culcuş.

Unele propuneri pentru costume ale Andreiei Martinescu sunt neaşteptate, având în vedere că basmul e nu doar arhicunoscut, dar şi că, pentru plaja de vârstă căreia i se adresează, lungmetrajul de animaţie al lui Walt Disney a creat nişte clişee, pe care copiii se aşteaptă să le regăsească în spectacol, neavând încă vârsta la care să aprecieze o concepţie originală. Minus: adolescenta Albă ca Zăpada e…roz, fără nimic alb ca zăpada sau princiar, Regina e doar un simbol al răului, prin rochia neagră simplă, dar nu are niciun atribut al regalităţii (suplinit ingenios de mâinile Miniştrilor, deasupra capului ei), Spiriduşii sunt îmbrăcaţi în rochii albe lungi, care le dau o dimensiune prea mare pentru nişte personaje atât de mărunte, Piticii sunt individualizaţi coloristic, însă poartă nişte peruci ciufulite uniforme. Plus: tutu-urile exuberante ale Păsărilor, căştile cu mască ale Spiriduşilor, delicateţea ţinutelor din dansul de curte (Poloneza) sau costumul Regelui, cu creneluri prinse pe umeri sugerând coroana. Şi nu în ultimul rând, tripticul oglinzii-oglinjoară al Miniştrilor, care par să funcţioneze ca nişte panouri-sandviş convertibile. O sumedenie de idei bune, armonizate doar parţial pentru înţelegerea unui public care încă are nevoie de perne supraînălţate ca să poată vedea scena.

În cele două seri la care am asistat (avanpremiera din 20 şi premiera din 21 aprilie), am apreciat turaţia calmă şi sigură a lui Emily Hulme (Albă ca Zăpada), nivelul tehnic bun al lui Taiga Ueno (Prinţul), hazul tripletei Levente Szasz, Ştefan Tănase, Dragoş Andruţă (Miniştrii), omogenitatea Păsărilor (Theodora Munteanu, Delia Luca, Chantal Labarge, Oana Vâlceanu) şi efortul de individualizare al Piticilor (Andrei Tarcău, Andrei Ardeleanu, Alyn Arhire, Alexandru Chiş, Adam Davies, Cosmin Adrian, Ionuţ Picincu). Mi-ar fi plăcut ca Albă ca Zăpada (Emily Hulme/Emily Fung) să fie la fel de înaltă şi mai frumoasă ca Regina (Sofia Sitaru Onofrei/Elena Chiriţă), dar în companiile reale se recurge adesea la convenţii, neavând, de exemplu, pitici adevăraţi. Cea care mi s-a întipărit pe retină, fiind dotată nu doar cu un fizic aspectuos ci şi cu temperament şi expresivitate, este Sofia Sitaru Onofrei, în curând absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.

La Opera Comică pentru Copii se întâmplă mereu câte ceva nou şi ademenitor, puştimea îşi ţine respiraţia pe durata spectacolului iar tinerii balerini, solişti şi membri ai ansamblului, elevi sau profesionişti, sunt mult mai degajaţi decât într-un teatru mai pretenţios. Dacă n-ar fi existat deja, cu siguranţă acest teatru ar fi trebuit să fie inventat.

 

Vivia Săndulescu-Dutton

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/05/Alba-ca-Zapada-la-OCC-03.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/05/Alba-ca-Zapada-la-OCC-03-150x150.jpgRevista MuzicalaCronicaAdam Davies,Albă ca Zăpada,Alexandru Chiş,Alyn Arhire,Andrei Ardeleanu,Andrei Tarcău,Chantal Labarge,Corina Dumitrescu,Cosmin Adrian,Delia Luca,Doina Andronache,Dragoş Andruţă,Elena Chiriţă,Emily Fung,Emily Hulme,Francisc Valkay,Ionuţ Picincu,Levente Szasz,Oana Vâlceanu,opera comica pentru copii,Sofia Sitaru Onofrei,Ştefan Tănase,Taiga Ueno,Theodora Munteanu,Vivia Săndulescu-Dutton
E rar ca un titlu să figureze aproape simultan pe afişul a două teatre din acelaşi oraş, dar iată că aşa s-a întâmplat cu Albă ca Zăpada, care a avut premiera la Opera Comică pentru Copii la doar o săptămână de la reprezentaţia de la Opera Naţională Bucureşti, în...