stefan photo

                                           

                                              O dată în viaţă

 Pe data de 25 aprilie 2014 va avea loc la Timişoara, în cadrul Festivalului Internaţional „Timişoara muzicală”, un eveniment aparte: alături de Orchestra Filarmonicii „Banatul” condusă de Tiberiu Soare, pianistul Ştefan Doniga va interpreta în primă audiţie mondială Concertul nr. 3 în do minor pentru pian şi orchestră aparţinând compozitorului ucrainean Serghei Bortkiewicz.

Se poate spune „ce este aparte într-o premieră? Creaţii noi se prezintă pretutindeni.” Ei bine, aici nu este vorba despre o creaţie nouă: acest concert a fost compus în anul 1927 iar partitura manuscrisă a fost, datorită unor întâmplări demne de un roman de aventuri, pierdută până în anul 2005, când a fost descoperită la Haga de către cercetători ai Institutului Olandez pentru Muzică. Atunci a apărut şi ideea imprimării sale pe CD, alături de o altă lucrare pierdută a aceluiaşi compozitor – Concertul nr. 2 pentru pian, pentru mâna stângă -, un proiect realizat în anul 2008 de către pianistul român Ştefan Doniga şi Orchestra Filarmonicii Janacek din Ostrava, sub bagheta şefului de orchestră olandez David Porcelijn şi care a primit imediat după apariţie cronici mai mult decât favorabile din partea a două importante publicaţii muzicale internaţionale – revistele Gramophone şi American Record Guide.

Există două feluri de muzici pierdute: cele care au meritat să intre în uitare (şi astfel istoria triază valoarea) şi cele care s-au pierdut din varii motive (exemplul ilustru al istoriei muzicii fiind partitura bachiană a Pasiunilor după Matei, descoperită de Felix Mendelssohn la un secol după crearea sa). Păstrând proporţiile – însă fără a ne îndepărta prea mult – cazul partiturii Concertului nr. 3 pentru pian de Serghei Borkiewicz reprezintă o istorie în sine, manuscrisul fiind pierdut imediat după crearea sa datorită condiţiilor tot mai dificile de viaţă prin care trecea autorul său, lovit nemilos de valurile tumultuoasei istorii a primei jumătăţi de secol XX. Născut în Ucraina în 1877,  forţat să îşi părăsească ţara datorită revoluţiei bolşevice apoi persecutat de nazişti pentru originea sa evreiască, Bortkiewicz a trăit o permanentă prigoană de-a lungul căreia aproape toate manuscrisele creaţiilor sale au fost distruse, pierdute sau donate de însuşi autorul lor ca schimb pentru haine şi hrană. Nivelul extraordinar al artei sale precum şi recunoaşterea de care se bucura în epocă sunt încă menţionate în diverse articole ale vremii, în recunoaşterea sa ca profesor al celor mai strălucite academii muzicale ale Europei, dar mai ales de asimilarea sa de către lumea muzicală categoriei de creatori Ravel – Prokofiev – R. Strauss – Hindemith, o dovadă fiind faptul că pianistul Paul Wittgenstein a comandat lucrări pentru mâna stângă acestui grup de compozitori, între care şi lui Bortkiewicz.

Ne întoarcem însă la premiera de la Timişoara – o primă audiţie mondială a unei lucrări din 1927, o tulburătoare creaţie romantică al cărei lirism şi patos îl evocă pe Rahmaninov, un destin aproape de neimaginat al unei partituri ce poartă, providenţial, am spune, titlul „Per aspera ad astra” – prin vicisitudini către lumină. Ştefan Doniga va mai prezenta, la Sala Radio, pe data de 3 aprilie, în cadrul unui recital, două mazurci de Serghei Bortkiewicz descoperite într-o arhivă din Germania cu doar trei luni în urmă, în decembrie 2013. Astfel de prezentări în premieră se petrec foarte rar, echivalând, poate, cu descoperirea câte unui Rembrandt, Goya sau van Gogh prin locuri neumblate de decenii. A fi de faţă la un astfel de eveniment, a asculta pentru prima dată o muzică creată cu aproape un secol în urmă şi care va fi, cu siguranţă, în anii următori, prezentă în repertoriile tuturor marilor instrumentişti, este o ocazie atât de rară încât merită să ne întrebăm când am mai fost martorii unei asemenea premiere, dacă am fost. Dacă nu, merită să fim – la Sala Radio ori la Timişoara – sau, în orice caz, să fim mândri că se întâmplă aproape de noi. 

Viaţa lui Bortkiewicz

(1877 – 1952)

Serghei Eduardovich Bortkiewicz s-a născut în Harkov (Ucraina) pe 28 februarie 1877 şi şi-a petrecut cea mai

i1258219-2

Izbucnirea primului război mondial, în 1914, i-a schimbat viaţa lui Bortkiewicz. Fiind asimilat spaţiului rus, a fost nevoit iniţial să rămână în arest la domiciliu şi mai apoi a fost forţat să părăsească Germania. S-a întors la Harkov, unde a devenit profesor de muzică, susţinând în acelaşi timp concerte. În toţi aceşti ani petrecuţi în Harkov, a compus Concertul pentru violoncel opus 20 şi Concertul pentru vioară opus 22. Sfârşitul primului război mondial a marcat începutul Revoluţiei ruse, obligându-l pe compozitor şi pe familia să părăsească moşia de la Artiomowka, care a revenit comuniştilor. În iunie 1919, comuniştii s-au restras în faţa Armatei Albe şi Bortkiewicz a putut să se întoarcă şi să ajute la administrarea moşiei familiei, care fusese complet prădată. Această situaţie a durat însă puţin, pentru că, în timp ce se afla la Yalta într-o călătorie cu soţia sa, căderea Harkov-ului în faţa Armatei Roşii a adus cu sine imposibilitatea familiei sale de a se mai întoarce la Artiomowka. Bortkiewicz a încercat să părăsească Yalta şi pe 20 noiembrie 1919 reuşeşte să obţină un permis pe vaporul „Konstantin”. Ziua următoare Sergei şi Elisabeth Bortkiewicz ajung în Constantinopol. Bortkiewicz era ruinat: „Aveam 20 de dolari în buzunar şi asta era tot. Cele 1,5 milioane de ruble ruseşti nu mai aveau nici o valoare! Aveam doar două valize de haine, nişte lenjerie şi manuscrisele mele.”  mare parte a copilăriei pe moşia familiei din Artiomowka, în apropiere de Harkov. Bortkiewicz a studiat muzica alături de Anatol Liadov şi Karl von Arek la Conservatorul Imperial de Muzică din Sankt Petersburg. În 1900, a  părăsit Sankt Petersburgul şi a plecat la Leipzig, unde a devenit studentul lui Alfred Reisenauer, la rândul său elev al lui Liszt. În iulie 1902, Bortkiewicz îşi terminase deja studiile la Conservatorul din Leipzig unde, la absolvire, i-a fost acordat Premiul Schumann. Doi ani mai târziu, în 1904, s-a întors în Ucraina pentru a se căsători cu Elisabeth Geraklitowa, o prietenă a surorii sale. Apoi, împreună cu soţia sa, revine în Germania şi se stabileşte la Berlin, unde începe să compună  temeinic. Bortkiewicz a continuat să trăiască la Berlin dar şi-a petrecut verile în Ucraina vizitându-şi familia sau călătorind prin Europa, adesea pentru a susţine concerte. Timp de un an a predat la Conservatorul Klindworth-Scharwenka din Berlin, unde îl întâlneşte pe cel care avea să-i rămână prieten tot restul vieţii, pianistul danez Hugo van Dalen (1888 – 1967).

i1258219-1În Constantinopol, cu ajutorul pianistului curţii Sultanului, Ilen Ilegey, Bortkiewicz a început să susţină concerte şi să predea din nou. A devenit cunoscut în rândul ambasadelor şi a făcut cunoştinţă cu soţia ambsadorului Iugoslaviei, Natalie Chaponitsch. Ea a organizat reuniuni muzicale pentru Bortkiewicz în cadrul ambasadei. În ciuda condiţiilor bune de trai din Constantinopol, Bortkiewicz visa să se reîntoarcă în Europa. Cu ajutorul ambasadorului Chaponitsch, compozitorul şi soţia sa au ajuns la Sofia via Belgrad, unde au trebuit să aştepte o vreme pentru a obţine viza pentru Austria, şi într-un final, pe 22 iulie 1922, au ajuns la Viena.

Între decembrie 1922 şi perioada Paştelui din 1923, Paul Wittgenstein (1887 – 1961) – pianist şi frate al celebrului filosof Ludwig Wittgenstein -care şi-a pierdut posibilitatea de a îşi mai utiliza braţul drept în timpul primului război mondial, l-a abordat pe Sergei Bortkiewicz pentru a compune un concert pentru pian doar pentru mîna stângă. În aceeaşi perioadă, Wittgenstein îi abordează pe Paul Hindemith, Erich Wolfgang Korngold şi Franz Schmidt cu aceeaşi cerere. Mai târziu, şi Richard Strauss, Sergei Prokofiev şi Maurice Ravel printre alţii au fost solicitaţi să compună concerte pe care Paul să le poată susţine în public. Ca parte a înţelegerii, fiecare compozitor trebuia să se asigure că întreaga partitură şi părţile orchestrale aveau să fie deţinute integral de Paul Wittgenstein, care urma să aibă drepturi exclusive de interpretare ale lucrărilor pe toată durata vieţii. Din această cauză, Paul Wittgenstein a refuzat să le permită altor pianişti să interpreteze unele din lucrările scrise la comanda sa. Acest lucru i s-a întâmplat lui Siegfried Rapp (1915-1982) care îşi pierduse braţul drept în timpul celui de-al doilea război mondial. Wittgenstein i-a scris pe 5 iunie 1950: „Nu construieşti o casa pentru ca altcineva să locuiască în ea. Am comandat şi am plătit pentru aceste lucrări, întreaga idee a fost a mea […] Dar acele lucrări asupra cărora încă am drepturi exclusive de interpretare vor rămâne ale mele atâta timp cât voi cânta în public; aşa este corect şi drept. Atunci când voi muri sau nu voi mai susţine concerte, lucrările vor fi făcute disponibile pentru toată lumea, pentru că nu intenţionez să las să se depună praful peste ele în biblioteci, în detrimentul compozitorilor”.i1453859-2

Chiar şi astăzi este aproape imposibil de obţinut lucrări nepublicate comandate de Wittgenstein din arhiva sa.

Acesta este motivul principal pentru care partitura celui de-al doilea concert al lui Bortkiewicz nu a fost niciodată publicată şi a căzut în uitare după moartea lui compozitorului (în 1952) şi a lui Wittgenstein (în 1961) până la momentul imprimării sale în premieră mondială – în august 2008 –  de către Ştefan Doniga şi Orchestra Filarmonicii Janacek din Ostrava, Cehia. Premiera Concertului nr.2 al lui Bortkiewicz a avut loc pe 29 noiembrie 1923 la Viena. Paul Wittgenstein a interpretat la pian, iar Eugen Pabst a fost dirijor.

Cu ajutorul pianistului Paul de Conne, Bortkiewicz a obţinut cetăţenia austriacă în 1925. Recunoscător pentru ajutorul oferit, compozitorul i-a dedicat al treilea Concert pentru pian opus 32 Per aspera ad astra lui Paul de Conne, premiera acestui concert fiind programată pentru iunie 1927. Pianista rusă Maria Neuscheller a preluat partea solo, iar compozitorul a fost dirijorul orchestrei. Din acel moment însă, concertul nu a mai fost prezentat public niciodată, fiind, de asemenea, inclus pe imprimarea în premieră realizată în 2008 de pianistul român Ştefan Doniga şi orchestra din Ostrava.

i1453859-1În 1929, Bortkiewicz s-a întors în mult-iubitul Berlin, dar criza economică şi ascensiunea regimului nazist i-au cauzat mari probleme, nu în ultimul rând financiare. De multe ori i-a cerut ajutorul lui Hugo van Dalen, ajutor pe care pianistul i l-a acordat necondiţionat. Pe 21 aprilie 1933, Bortkiewicz i-a scris lui van Dalen: „După revoluţia lui Hitler aproape toţi producătorii de operă, mulţi dirijori de orchestră şi alţii au fost înlăturaţi şi acum oameni noi au venit în locul lor, cu care trebuie să negociez din nou în ce priveşte opera mea. […] Deşi am o reputaţie bună în Germania, sunt totuşi un străin şi acum cei care nu sunt nemţi adevăraţi sunt priviţi într-un mod nefavorabil şi există încă şi mai puţine oportunităţi pentru orice poziţie.”

În 1933, Bortkiewicz a fost forţat să părăsească din nou Germania. Fiindcă era evreu asimilat spaţiului rus, a fost persecutat de nazişti şi şi-a văzut numele şters din toate programele muzicale. S-a întors la Viena unde s-a stabilit pe Blechturmgasse 1 în 1935 şi, cel mai important, a întâlnit-o pe gazda sa, Maria Cernas, care a avut grijă de el şi de soţia sa cu un profund sentiment de prietenie.

Pentru a câştiga câţiva bani, Bortkiewicz a tradus din rusă în germană scrisorile dintre P.I. Ceaikovski şi Nadejda von Meck. Aceste scrisori au fost publicte în 1938 sub denumirea Die seltsame Liebe Peter Tschaikovsky’s und des Nadjeschda von Meck  (Köler & Amelang, Lepizig, 1938). Van Dalen a adaptat cartea lui Bortkiewicz pentru cititorii danezi şi a publicat-o cu titlul de Random Tschaikovsky’s vierde symphonie (De Residentiebode, 1938).

Al doilea război mondial a fost, de asemenea, o perioadă grea pentru Bortkiewicz şi soţia sa. Pe 8 decembrie 1945 i-a scris prietenului său Hans Ankwicz-Kleehoven, povestindu-i cum trăia: „Îţi scriu din baia mea unde ne-am strâns pentru că este mică şi poate fi încălzită cu o lampă de gaz (!) Celelalte camere nu pot fi folosite şi nu pot să-mi ating pianul. Aceasta este acum! Ce ne aşteaptă mai departe? Viaţa devine din ce în ce mai neplăcută, mai lipsită de milă. Predau la Conservator la o temperatură de 4 grade, în curând şi mai puţin! […]”

i1258219-6

Al doilea război mondial l-a adus pe Bortkiewicz la marginea disperării şi ruinei. Cea mai mare parte a compoziţiilor sale imprimate, care erau deţinute de editorii săi nemţi (Rahter & Litolff) au fost distruse în bombardamentul oraşelor germane şi, prin urmare, şi-a pierdut întreg venitul adus de vânzarea muzicii sale.

Pentru a celebra a 70-a aniversare a lui Bortkiewicz, Hans Ankwicz-Kleehoven (1883-1962) a înfiinţat Bortkiewicz Gemeinde (Societatea Bortkiewicz) al cărei scop era să încurajeze interpretarea şi diseminarea lucrărilor lui Bortkiewicz.

După retragerea sa din activitate, în 1947, comunitatea din Viena i-a acordat lui Bortkiewicz o pensie onorifică. După 1947 (şi în principal datorită anilor de război) soţia lui Bortkiewicz a fost diagnosticată ca maniaco-depresivă, fapt care a constituit un motiv de profundă îngrijorare pentru compozitor. Cu toate acestea, succesul compozitorului a continuat să se manifeste iar pe 26 februarie 1952 Bortkiewicz Gemeinde împreună cu Orchestra Ravag au sărbătorit cea de-a 75 aniversare a compozitorului cu un concert la Musikverein în Viena. Acesta avea să fie ultimul său mare concert iar entuziasmul acestui eveniment a fost ilustrat într-o scrisoare din 18 martie 1952 pe care compozitorul i-a scris-o lui Hugo van Dalen: „În sfârşit am avut ocazia să arăt, într-o sală mare, cu o mare orchestră şi solişti, ce pot să fac. Nu doar criticii, dar şi cei care ma cunosc au fost surprinşi şi încântaţi […] Mă simt fericit să mă pot bucura de această recunoaştere la vârsta de 75 de ani, o recunoaştere care vine în cele mai multe cazuri după moartea cuiva care a câştigat-o cu adevărat […]”

Bortkiewicz suferea de ceva vreme de o durere de stomac şi, la sfatul medicului său, a decis să se supună unei operaţii pe 23 octombrie 1952. Starea i s-a agravat însă, ducând la decesul artsitului, două zile mai târziu, pe 25 octombrie 1952, la Viena. Bortkiewicz a fost înmormântat pe 4 noiembrie 1952 la Zentralfriedhof  în Viena. Soţia sa, Elisabeth, a murit opt ani mai târziu, pe 9 martie 1960, în Viena. Mormintele lui Bortkiewicz şi al soţiei sale pot fi găsite încă în acest cimitir vienez.

Stilul lui Bortkiewicz

Stilul lui Bortkiewicz s-a bazat foarte mult pe Chopin, Liszt, Rahmaninov, Ceaikovski, perioada de început a lui Skriabin şi folclorul rusesc. Nu a fost influenţat de tendinţele muzicale ale secolului XX. Calitatea individuală impresionantă a compoziţiilor, bogăţia melodică şi măiestria formei caracterizează toate lucrările sale. A scris într-un stil foarte mult „al lui” care poate fi imediat recunoscut ca „tipic Bortkiewicz”. Pe lângă un admirabil lirism, există de asemenea o atmosferă de nostalgie profundă, un dor de bucurii trecute. Efectul emoţional al acestuia, amestecat cu accente melodice puternice, fac muzica sa atractivă şi plină de farmec pentru mulţi ascultători.

Graţie lui Hugo van Dalen, prietenul său apropiat, ne putem bucura astăzi de muzica lui Bortkiewicz şi putem afla despre viaţa sa din numeroasele scrisori pe care le-a trimis pianistului danez. Când Van Dalen a murit (în 1967) familia sa a lăsat moştenire  Gemeentemuseum-ului din Haga manuscrisele mai multor compoziţii, o autobiografie scrisă, Erinnerungen şi un număr de scrisori şi partituri, o colecţie care a fost apoi transferată la Nederlands Muziek Instituut din Haga. Nederlands Muziek Instituut deţine singura copie existentă a manuscrisului sonatei a doua pentru pian opus 60 şi două preludii opus 66.

i1258219-5La 50 de ani după moartea lui Bortkiewicz, muzicieni din toată lumea îi redescoperă muzica, o creaţie care este astăzi interpretată şi în ţara sa natală, Ucraina. Dirijorul ucrainean Mykola Sukach depune deosebite eforturi pentru renaşterea interesului pentru acest compozitor şi caută toate modalităţile posibile pentru a-i promova muzica. În ultimii ani, pianişti ca Stephen Coombs (Hyperion), Jouni Somero (FinnConcert Records) şi Klaas Trapman (Institutul de Muzică Olandez) au contribuit la reabilitarea muzicii lui Bortkiewicz. În 2008, pianistul Lloyd Buck a obţinut din partea muzeului Bath  permisiunea de a înregistra un CD cu muzica lui Bortkiewicz la celebrul „Rachmaninov Piano” – pianul Steinway grand pe care Rahmaninov l-a ales şi l-a folosit în spectacolele sale din turneul în Marea Britanie (Amemptos Music).

Concertul nr. 3 în do minor pentru pian şi orchestră, op.32

„Per aspera ad astra”

Per aspera ad astra – „prin suferinţă către lumină” – scria Bortkiewicz la începutul partiturii celui de-al treilea concert pentru pian. Este de fapt un poem eroic, o evoluţie de la tenebre către lumină, o mântuire a unui personaj zămislit în creuzetul unor forţe întunecate dar care, prin iubire, se iluminează. Această cărare, acest program este reprezentat în desfăşurarea gradată a unui înalt şi radios Do major de la un întunecos, adânc Do minor. Întreaga devenire se realizează, în esenţă, pe baza aceluiaşi motiv, concertul fiind, la scară mare, un curs neîntrerupt, pianul dobândind numeroase roluri – de harpă, de simplu instrument melodic, de comentariu sacadat ori de dispozitiv de ornamentaţie rapidă pe un discurs extins, inspirat din tradiţia slavonă. Înzestrarea melodică, instrumentaţia şi diferitele funcţii ale pianului reflectă măiestria componistică a lui Bortkiewicz, atât de apreciată de contemporani. Există o bogăţie a ideilor, de la melodiile lungi şi lente la motive expresive, dar nici o clipă simţul unităţii nu este tulburat. Se clădeşte astfel o creaţie care încorporează acelaşi patos ca şi concertele lui Ceaikovski, Rahmaninov, Scriabin şi Medtner şi care poate sta cu mândrie alături de acestea.

Prof. Wouter Kalkman,

Institutul Olandez pentru Muzică,

Haga 2009

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/doniga.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/doniga-150x91.jpgRevista MuzicalaRecenziiCeaikovski,Rahmaninov,Scriabin şi Medtner,Serghei Bortkiewicz,Serghei Eduardovich Bortkiewicz,Stefan Doniga,Timişoara muzicală”,Wouter Kalkman,„Per aspera ad astra”
                                                                                          O dată în viaţă  Pe data...