În contextul divertismentului, arta dirijorală este o adevărată piatră de încercare pentru protagoniști. Mai întâi, pentru că asigurarea unității și eficienței transmiterii discursului muzical presupune o cunoaștere în detaliu a instrumentației, a posibilităților interpretative ale fiecărui instrument component. Mai apoi, pentru că sub avalanșa solicitărilor, orchestrațiile trebuiesc însușite, chiar corectate, de cele mai multe ori, din mers. Noutatea, irepetabilitatea în proporții serioase, sunt o constantă a evoluțiilor; cu excepția programelor de local, dar și acolo surprizele, solicitările clienților sunt nelipsite. Așadar, dirijorul dedicat divertismentului este o excepție – fericită atunci când profesia este exercitată cu seriozitate și pasiune. Așa se explică popasul destul de palid al acestor muzicieni în contextul creației. Dar ce s-ar face fără ei fiica cea mică a Euterpei?

Astăzi voi aduce în atenție două nume care au făcut istorie în context:

ALEXANDRU IMRE (1924, Târgu Mureș – 1988, Germania). Șoni, așa cum era numit de toți colaboratorii săi – mulți: soliști vocali, instrumentiști, compozitori, redactori. Instrumentist (saxofon alto, sopran, clarinetist), improvizator de jazz, dirijor, orchestrator. A urmat studii muzicale la Conservatorul din Cluj Napoca, debutând în 1940 în calitate de clarinetist în Orchestra Simfonică a Cinematografiei (1951-1957). În paralel, a cântat alături de nume sonore ale muzicii ușoare, de dans, dar mai ales ale jazz-ului: Jancsy Korossy, Johnny Răducanu, chitaristul Gaby Mezei, Sergiu Malagamba ș.a. Din 1970 devine dirijor permanent și solist al orchestrei Electrecord, cu care a lăsat istoriei (multor genuri) pagini referențiale. A evoluat și într-un cvartet al Filarmonicii de stat George Enescu. Numărul discurilor sale este greu de evaluat. Era un adevărat virtuoz, într-o multitudine de stiluri: dixieland, swing, charleston, șlagăre pop, valsuri, tangouri; improvizațiile sale erau sofisticate, de mare rafinament. Publicul german (s-a stabilit în această țară, după 1970) l-a apreciat cu încântare. La fel ca și în turneele întreprinse în Polonia, Cehoslovacia (anii  ’60).

Formația care l-a acompaniat pe austriacul Friederich Gulda, la București (jam-session) l-a consemnat în componență și pe Alexandru Imre.

În creație, alături de compozitorul Constantin Angelescu, a semnat piesa pentru orchestră de estradă Suită câmpenească, apoi baletul Borzești prezentat pe scena Teatrului Constantin Tănase (1963); a înregistrat pe disc și în calitate de vocalist (melodia Caterina).

La Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia (1963) a obținut Premiul pentru interpretare ca dirijor al Orchestrei Electrecord și Premiul discului.

Timp de decenii, toți soliștii din toate generațiile interpretative au înregistrat sub bagheta lui, la Electrecord, au evoluat în programe de recital, concerte, emisiuni de Radio și Televiziune.

În Dicționarul de jazz, Mihai Berindei îl apreciază pe Alexandru Imre drept cel mai bun saxofonist alto român între 1940-1960.

Cel de al doilea dirijor, orchestrator, compozitor propus pentru astăzi este DAN BEIZADEA (14 OCTOMBRIE 1933, Chiriacu, județul Giurgiu – 31 octombrie 2010, București).

A studiat cu Nicolae Oancea (teorie), Erasmus Minchievici (armonie), Richard Bartzer (orchestrație). A debutat ca acordeonist la Teatrul Marinei din Constanța apoi și-a început îndelungata carieră de dirijor la Ansamblul Cooperației meșteșugărești din Constanța, Teatrul din Pitești (secția estradă, 1960, 1961), Ansamblurile de cântece și dansuri din Baia Mare, Suceava (1968), Teatrul de estradă al Armatei (1980-1990). În 1980 îl găsim în fruntea Big Band-ului Inspectoratului Muzicilor Militare din București.

A devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Partiturile sale depășesc numărul de 200. Prima dintre ele a fost difuzată în 1966; purta titlul Nu glumi cu dragostea. A fost cântat de Margareta Pâslaru, Mihaela Runceanu, Aurelian Temișan ș.a. A intuit de timpuriu marele potențial interpretativ al Loredanei Groza, pe al cărei disc de debut (45 turații) figurează alături de o melodie de Marius Țeicu. Piesa lui Dan Beizadea se numea Despre dragoste.. Cu aceste două melodii, Loredana a câștigat mare premiu la Mamaia, secția interpretare.

A scris muzică de scenă, reviste prezentate la Teatrul Armatei, în țară (13),  muzică corală.

În muzica ușoară și-a semnat adesea și versurile.

Creația lui este optimistă, are fior melodic, un simț ritmic contagios; el însuși fiind un om vesel, iubit de confrați.

Creație (selectiv): Ascultă-ți inima, Casa noastră a ospeției, Eu cred, Frunze aurite, Vine primăvara, Când visează fetele, Nu fugi de tinerețe, În ritmul tinereții ș.a.

La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea,

alături de producătoarea programului, Sorina Goia

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/05/A-2617314-1404824225-8190.jpeg.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/05/A-2617314-1404824225-8190.jpeg-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziialexandru imre,Ascultă-ți inima,Când visează fetele,Casa noastră a ospeției,caterina,dan beizadea,despre dragoste,Eu cred,Frunze aurite,În ritmul tinereții,Nu fugi de tinerețe,Vine primăvara
În contextul divertismentului, arta dirijorală este o adevărată piatră de încercare pentru protagoniști. Mai întâi, pentru că asigurarea unității și eficienței transmiterii discursului muzical presupune o cunoaștere în detaliu a instrumentației, a posibilităților interpretative ale fiecărui instrument component. Mai apoi, pentru că sub avalanșa solicitărilor, orchestrațiile trebuiesc însușite, chiar...