MIB_8054Sâmbătă 29 martie 2014, Stagiunea Sunetul muzicii s-a reluat pentru al IV-lea an consecutiv la Castelul Peles – simbol cultural, istoric, estetic al României. Pentru prima din cele 10 serate, organizatorii: ExcesMusic, prin programul Oportunități la tine acasă finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Muzeul National Peles, Radio România Cultural, Asociatia Pro Valores au pregătit o rețetă a succesului sigur, invitând o mare actriţă – Maia Morgenstern şi o pe cât de inedită, pe atât de valoroasă formație instrumentală – Duo Cello Jaya, alcătuit din violonceliştii Ella Bokor şi Mircea Marian.

 

Publicul a luat cu asalt sala de muzică a castelului, formând cozi cu jumătate de oră înaintea deschiderii accesului și punând la grea încercare gazdele, care nu mai pridideau cu aducerea de scaune și bănci suplimentare. Spectacolul a avut o încărcătură specială, care va marca întreaga ediție a stagiunii – împlinirea a 100 de ani de la dispariţia Regelui Carol I şi a 100 de ani de la încheierea domniei Reginei Elisabeta, patroană a artelor, cunoscută şi sub pseudonimul Carmen Sylva.

A fost o seară inedită, irepetabilă, o memorabilă îmbinare între muzică şi poezie, între arta sonoră imaginată de compozitorii Reinhold Gliere sau David Popper şi arta înveşmântării cuvântului a reginei poete, iubitoare a artelor plastice şi susţinătoarea a muzicii şi muzicienilor Carmen Sylva. A fost o recreare a unei lumi speciale în care publicul avid de inedit, de frumos s-a lăsat condus de artiști adevărați. Maia Morgenstern a repătruns în opera, poate prea ușor dată uitării, a unei regine, despre al cărei rol literar Mite Kremnitz scria în 1903: “Chiar dacă coroana regală a dat, fără îndoială, strălucire scrierilor Carmen Sylvei, astfel şi regina la rândul ei a dat aripi de fantezie numelui României, cu care a zburat mai departe în jurul globului decât ar fi putut fără ele. Realizările pozitive ale regelui au raspândit mai puţin gloria României decât numele literar al primei ei regine.”

MIB_8044

În următoarele serate de la Castelul Peleș se va reveni sub diverse forme la creația Reginei Elisabeta. O primă ocazie este recitalul pe care solista Operei din Brașov – soprana Cristina Radu şi Steffen Schlandt, continuatorul tradiţiei muzicale de la Biserica Neagră îl propun sâmbătă 5 aprilie 2014, de la ora 17. Va fi o seară vocal camerală de mare rafinament, în cadrul căreia, alături de lieduri de Brahms, Strauss, Debussy, Grieg, Poulenc, Ravel, vor răsuna și miniaturi de George Enescu și Rudolf Lassel, pe versuri de Carmen Sylva.

Sebastian CRĂCIUN

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/MIB_80441-1024x439.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/MIB_80441-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziicastelul peles,duo jaya,Maia Morgenstern,Sebastian Craciun,stagiunea sunetul muzicii
Sâmbătă 29 martie 2014, Stagiunea Sunetul muzicii s-a reluat pentru al IV-lea an consecutiv la Castelul Peles - simbol cultural, istoric, estetic al României. Pentru prima din cele 10 serate, organizatorii: ExcesMusic, prin programul Oportunități la tine acasă finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Muzeul...