Doi muzicieni, orchestratori, instrumentiști, reuniți spre începutul carierei dar și spre final sub o egidă comună: ROMEO VANICA (27 octombrie 1945 – 15 aprilie 2014 București) și MIRCEA DRĂGAN (20 mai 1945, București).

ROMEO VANICA, fiu al celui care a înființat Corul de Copii Radio, Ion Vanica, a crescut în ambianța Sălii de concerte a Radiodifuziunii, la repetițiile tatălui său, deprinzând din copilărie educația muzicală, dragostea de muzică. Și-a cizelat știința artei sunetelor la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1964-1969), studiind cu Victor Iușceanu, Mircea Chiriac, Ludovic Bacs, Rodica Sutzu. A funcționat ca secretar muzical la Opera Română din București, ca redactor muzical al casei de discuri Electrecord.

Oriunde a lucrat, a fost apreciat, stimat și iubit de colegi, datorită competenței sale muzicale, firii vesele (cu un simț al umorului rar întâlnit) dar și educației perfecte. La Electrecord, a fost suspectat de impunerea creațiilor proprii celor cu care înregistra discuri. Nu s-a petrecut NICIODATĂ. Din câte știu, nu a primit scuze pentru nedreapta bănuială, deși i se cuvenea…  

Egida de care scriam mai sus a fost formația (de celebritate) MONDIAL al cărei component, instrumentist (pian, orgă) și compozitor a fost (1967-1972). Piesele pe care le-a semnat au devenit evergreen-uri. (PRIMĂVARA, ROMANȚĂ FĂRĂ ECOU, DE VA VENI LA TINE VÂNTUL, PE HARTA EUROPEI ș.a. Se cântă și astăzi, aducând lacrimi în ochi de mulțumire, de încântare). A scris și muzică de film, pelicule pentru copii – Ivan Turbincă, Ali Baba. În cele din urmă, după 1990 s-a angajat la secția de actualități a Radiodifuziunii Române, redactor de știri unde a făcut de asemenea o frumoasă carieră.

Tot în audiovizual lucrează acum și fostul său coleg de trupă, MIRCEA DRĂGAN, ca maestru de sunet. Și el cu solide studii muzicale la Conservatorul bucureștean, lecții de orchestrație și compoziție cu Richard Bartzer. S-a remarcat și în calitate de șef al unor formații, la rândul lor de notorietate (Sideral, din 1972, Mondial, din 1969, Romanticii, din 1965), ca un excelent organizator de viață muzicală. Au demonstrat-o  și  numeroasele turnee în țară și peste hotare: Rusia, Bulgaria, Polonia, Austria, Germania, Kuweit și Emiratele Unite.

Din 1988 este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A  fost desigur premiat cu alese distincții: la Festivalul Internațional al Cântecului de la Dresda, 1977, Festivalul melodiilor (1985, 1986, 1987),  Concursul de muzică de dans de la Costinești, la Mamaia.  A scris cu egală pricepere, pe gustul tuturor generațiilor, muzică pop (evergreen-uri, muzică de cea mai autentică structură clasică, dar orchestrate pe gustul vremurilor). A deținut și funcția de Director al Editurii muzicale a Uniunii Compozitorlor.

Și-a demonstrat măiestria de sunet, efectuând înregistrări (cu studioul propriu) și pentru muzicieni din străinătate. Apoi s-a specializat în aparatura Studioului muzical al Televiziunii Române.

Este un muzician remarcabil, melodist, orchestrator de clasă.

Creație (selectiv): Rondelul cupei de Murano, Soare și foc, Mâine, Păcat că vremea nu mai vine înapoi, Stai lângă fruntea mea, De-aș fi o stea, Nu te voi uita ș.a. Multe dintre versurile melodiilor sale au fost semnate de Gina Teodorescu, mama sa.

La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea,

alături de producătoarea serialului, Sorina Goia

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/07/mondial-la-inceputuri.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/07/mondial-la-inceputuri-150x150.jpgRevista MuzicalaDocumentardaniela caraman fotea,Greii muzicii uşoare româneşti,Mircea Dragan,Mondial,Romeo Vanica
Doi muzicieni, orchestratori, instrumentiști, reuniți spre începutul carierei dar și spre final sub o egidă comună: ROMEO VANICA (27 octombrie 1945 – 15 aprilie 2014 București) și MIRCEA DRĂGAN (20 mai 1945, București). ROMEO VANICA, fiu al celui care a înființat Corul de Copii Radio, Ion Vanica, a crescut în ambianța Sălii de concerte...