Dumitru Fărcaș,  legendă a taragotului din România, a murit  noaptea trecută. Muzicianul era internat într-un spital din Cluj-Napoca, după ce suferise un infarct.

Născut la 12 mai 1938 la Groşii Băii Mari (actualmente Groşi, jud. Maramureş),  a făcut parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier.

Dumitru Fărcaş s-a familiarizat cu fluierul și se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.

Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu, ş.a. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

Dumitru Fărcaș și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare.

În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de cultură a studenților din Cluj-Napoca, împreună cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia „SUISSA“. În anii 1977 şi 1999, artistul a primit din partea Institutului Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare.  De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de onoare al oraşelor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare.

A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.

În 2002, artistul a primit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a iar în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

În 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

A  înregistrat numeroase discuri.

În luna mai, Dumitru Fărcaş împlinise 80 de ani.

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/08/dumitru-farcas-mircea-rosca.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/08/dumitru-farcas-mircea-rosca-150x150.jpgRevista MuzicalaStiri
Dumitru Fărcaș,  legendă a taragotului din România, a murit  noaptea trecută. Muzicianul era internat într-un spital din Cluj-Napoca, după ce suferise un infarct. Născut la 12 mai 1938 la Groşii Băii Mari (actualmente Groşi, jud. Maramureş),  a făcut parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai...