“Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă știu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru, se cuprind și bunătatea și loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toții datoria și lumea își va recăpăta sensul ei suprem.”(George Enescu)

A trecut un an de când muzicologul, profesorul, lexicograful, criticul muzical, generalul-maior (rtr.) dr.VIOREL COSMA, personalitate marcantă a culturii românești, a trecut în veșnicie.

Autor a peste 100 de volume, cu caracter monografic, istoriografic și de critică muzicală, fundamentate pe o laborioasă documentare,Viorel Cosma este cel care a pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, profesorul care a ridicat prima generație de referință de muzicologi și critici muzicali români din secolul XX, pasionatul cercetător al biografiei și creației lui George Enescu –  volumele dedicate muzicianului fiind unele dintre cele mai însemnate repere bibliografice enesciene. De asemenea, este autor a sute de studii școmunicări științifice, precum și mii de articole, eseuri, interviuri, cronici muzicale.

Cu prilejul decernării Crucii Patriarhale în cadrul ceremoniei care a avut loc în Aula Palatului Cantacuzino, Înalt Preafericitul Patriarh Teoctist l-a numit “Patriarhul Muzicologiei Românești”, titulatură pe deplin justificată, deoarece poate fi considerat creatorul școlii de muzicologie modernă românească.

Cu maestrul Viorel Cosma, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a pierdut pe unul dintre cei mai de seamă membri, iar  Muzeul Național ”George Enescu” un apropiat colaborator și un mare prieten.

Atmosfera aparte impregnată, fără doar și poate, de spiritul enescian pe care a creat-o Viorel Cosma ne învăluie constant, iar ținuta lui impecabilă, dăruirea și bucuria cu care ne făcea părtași descoperirilor sale ne sunt modele, repere.

Ne vom aduce întotdeauna aminte cu reverență de Maestru, căruia îi trimitem spre Înalt mesajul nostru de recunoștință și iubire.

Ceremonia de omagiere a personalității maestrului VIOREL COSMA va avea loc marți, 14 august 2018, ora 18,00, în Aula Palatului Cantacuzino din București, Calea Victoriei 141, sector 1.

Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, secretar al UCMR, prof.univ.dr. Grigore Constantinescu, prof. univ.dr. preot Nicu Moldoveanu.

Evocările personalității și activității lui Viorel Cosma vor fi urmate de un recital susținut de pianistul Viniciu Moroianu și violoncelistul Dan Cavassi.

Carmen Cârneci

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/08/39080129_2602313469782568_6353935215672426496_n.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/08/39080129_2602313469782568_6353935215672426496_n-150x150.jpgRevista MuzicalaComunicate14 august 2018,comemorare,muzeul george enescu,viorel cosma
  “Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă știu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru, se cuprind și bunătatea și loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toții datoria și lumea își va recăpăta sensul ei suprem.”(George Enescu) A trecut un an de când muzicologul, profesorul, lexicograful, criticul...