Pe la finalul anilor ’80 ai secolului trecut, în mediile artistice neacademice se asculta mult muzica lăutărească, însoțită de soliști interbelici. Între ei și GION, născut la 23 februarie 1909 în București, într-o familie cu cinci copii. Pe numele său complet, Gheorghe Ionescu Gion.

Familia l-ar fi dorit doctor, dar acea îndeletnicire nu era absolut de loc pe formatul caracterului său. Se spune că la prima autopsie a leșinat! Așa s-a petrecut și cu mama lui atunci când prietenii au adus-o la barul de noapte Răcarul, unde fiul ei cânta cu mare succes.

Încă se spune că Gion a fost cel mai bun interpret al piesei „Adio Doamnă”. Alte cântece înregistarte de Gion:  „Inima-i un telefon”, „Tu ești totul pentru mine”, „Vreau să-mi cânți din vioară”, „Iartă-mă”, „Vei minți și tu”, „Nu cred”, „Gândește-te la mine” sau „Dă-mi iarăși gura ta”.

 

Odată cu intrarea României în razboi și schimbările imediat după război,  Gion a fost arestat și trimis la Canal și la închisoarrea din Făgăraș  (1949 – 1955). Cariera și popularitatea lui pe scenă au fost întrerupte definitiv. Gion însă a continuat să își cânte repertoriul în multe restaurante din București și pe Litoral, din 1960 până în 1978. Este mult mai obscur decât înainte de război, dar apreciat nu numai de generația lui, dar și de tinerii iubitori de romanțe și stilul café-concert,  la „Zori de Zi”, „Pescaruș”, „Bordei”, „Feroviar”, „Cinci Lei”, „Unirea”, la Cazinoul de la Mamaia și Satul de Vacanță din Neptun.  Pe litoral, Gion își delecta turiștii de peste hotare. Fluent în franceză și germană, aducea lacrimi în ochii turiștilor străini, cântându-le în limba lor melodii cunoscute și nemuritoare, uimindu-i cu șarmul lui personal, cunoștințele lui muzicale și, mai ales, cu vocea lui deosebită. Gion era fericit pe scenă și fericit că putea să asigure o viață liniștită pentru familia lui.

A cântat chiar și pe vaporul care i-a adus libertatea. Prieteni și necunoscuți l-au ajutat să ajungă la New York după o scurtă perioadă. Familia s-a reunit în 1981 odată cu venirea copiilor în SUA. În primii ani la New York, chiar la o vârstă înaintată, vocea lui a rezonat și aici la câteva restaurante românești. Gion a trăit în Manhattan. Și-a încheiat viața la 19 octombrie 1999 la New York. Discul prim pe care l-am realizat la Electrecord în anii ’80 ai secolului trecut cuprindea  melodii asultate și astăzi cu plăcere.

 

La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea

alături de producătoarea programului, Sorina Goia

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/08/audiothumb.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/08/audiothumb-150x150.jpgRevista MuzicalaGreii muzicii uşoare româneştiadio doamna,Dă-mi iarăși gura ta,gheorghe ionescu gion,nima-i un telefon”,„Gândește-te la mine”,„Gândește-te la mine”nima-i un telefon”,„Iartă-mă”,„Nu cred”,„Tu ești totul pentru mine”,„Vei minți și tu”,„Vreau să-mi cânți din vioară”
Pe la finalul anilor '80 ai secolului trecut, în mediile artistice neacademice se asculta mult muzica lăutărească, însoțită de soliști interbelici. Între ei și GION, născut la 23 februarie 1909 în București, într-o familie cu cinci copii. Pe numele său complet, Gheorghe Ionescu Gion. Familia l-ar fi dorit doctor, dar...