ONF 2          Cu opt decenii în urmă,Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor din Franţa a decis înfiinţarea unui ansamblu simfonic cu salariaţi,un fapt unic în peisajul cultural al  Hexagonului. LUC  HERY (concert maestrul ansamblului simfonic francez) a  acordat IRINEI HASNAŞ un interviu în exclusivitate, oferind câteva repere din istoria acestei formaţii.

 

  Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Franceze aniversează 80 de ani de activitate. Ce înseamnă pentru un ansamblu simfonic o muncă atât de intensă şi longevivă?

80 de ani este o aniversare specială  care încununează activitatea uneia dintre cele mai vechi orchestre. Niciuna dintre orchestrele din Franţa nu are o asemenea longevitate. Orchestra a fost creată în 1934;  la vremea aceea, era Ministerul Poştelor şi al Telecomunicaţiilor iar  Jean Micheler era ministrul Telecomunicaţiilor şi a semnat decretul prin care autoriza funcţionarea orchestrei ca prim ansamblu simfonic cu salariaţi. Orchestra Naţională a Franţei a fost întotdeauna ansamblul Radiodifuziunii. După cel de-al doilea război mondial s-a numit Orchestra Radioteleviziunii Franceze  apoi a devenit ansamblul Oficiului Naţional al Radioteleviziunii Franceze;  în 1974, în urma unui decret prezidenţial, a devenit Orchestra Naţională a Franţei, continuând activităţile radiofonice.

Care sunt cele mai importante obiective ale acestui ansamblu simfonic din punct de vedere repertorial şi  artistic?

Orchestra a fost înfiinţată pentru a valorifica bogăţia muzicii franceze. Primul dirijor a fost Emile Inghelbrecht, un bun prieten al lui Claude Debussy. Toată această tradiţie s-a perpetuat de-a lungul generaţiilor. Am continuat să evaluăm repertoriul simfonic francez de la Berlioz la Dutilleux, pe care l-am îmbogăţit cu opusuri în premieră precum Amériques de Edgard Varèse  sau Métaboles  de Henri Dutilleux. Este o orchestră care, prin vocaţie, interpretează multă muzică franceză şi care se constituie în ambasadorul muzicii franceze în Europa şi în lume.

onf 4

Orchestra Naţională a Franţei are şi proiecte editoriale?

Înregistrările sunt puţin fluctuante, deoarece cunoaşteţi criza discului. În anii ’70, sub bagheta lui Jean Martinon, orchestra a înregistrat multe discuri cu opusuri franceze – tot repertoriul de la Debussy la Ravel. S-au realizat înregistrări şi discuri importante cu Lorin Maazel; el a contat foarte mult pentru ansamblul francez,a fost  o lungă colaborare. Astăzi, această activitate aparţine lui Daniele Gatti, directorul muzical şi dirijorul principal, care a înregistrat muzică franceză şi am început un proiect Stravinski cu Petruşka.

Orchestra Naţională a Franţei desfăşoară şi activităţi pedagogice?

Desigur. De puţină vreme există un departament pedagogic în cadrul Orchestrei Naţionale a Franţei, departament în care mulţi muzicieni sunt foarte implicaţi şi desfăşoară activităţi în mediul şcolar. Aceste activităţi reprezintă o altă faţetă a orchestrei. Am înfiinţat o asociaţie intitulată „Muzică şi sănătate”, care colaborează cu câteva spitale din Paris.

ONFDomnule Luc Hery, este foarte greu să devii – ca tânăr –  membru al acestui ansamblu?

Pentru a deveni membru al Orchestrei Naţionale a Franţei trebuie să te califici în urma unui concurs de admitere, atunci când un post se eliberează. Există un program predeterminat, precum la toate ansamblurile din lume, cu o probă eliminatorie, apoi o a doua probă cu membrii orchestrei, iar dacă treci aceşti paşi urmează o perioadă de stagiu la finalul căreia persoana este sau nu confirmată.

 

De ce ar trebui să iubim Orchestra Naţională a Franţei, domnule Luc Hery? Care sunt raţiunile?

Raţiunile sunt de ordin istoric, în primul rând. Orchestra Naţională a Franţei reprezintă pilotul culturii franceze, aşa după cum remarca Riccardo Muti când a dirijat concertul aniversar. Adresându-se apoi direct publicului, a remarcat faptul că acest ansamblu este ambasadorul muzicii franceze, care are o valoare extrem de importantă. Acest ansamblu a colaborat cu cei mai importanţi compozitori iar dacă răsfoiţi paginile de aur ale orchestrei veţi constata ce personalităţi s-au aflat la pupitru şi ce importanţi creatori au fost interpretaţi. Mă gândesc la Stravinski (care şi-a scris numele în cartea de aur) ori Dutilleux – care este un compozitor important. Există un respect pentru muzica franceză  care se transmite din generaţie în generaţie precum o flacără.

Sunt sigur că Orchestra Naţională a Franţei este cu adevărat pilotul culturii franceze!

orchestre-national-de-france_c_jpg_681x349_crop_upscale_q95

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/04/ONF-2.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/04/ONF-2-150x150.jpgRevista MuzicalaInterviuriirina hasnas,LUC HERY,Orchestra Naţională a Franţei
          Cu opt decenii în urmă,Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor din Franţa a decis înfiinţarea unui ansamblu simfonic cu salariaţi,un fapt unic în peisajul cultural al  Hexagonului. LUC  HERY (concert maestrul ansamblului simfonic francez) a  acordat IRINEI HASNAŞ un interviu în exclusivitate, oferind câteva repere din...