madrid

 

La invitația Primăriei din Benicàssim și cu sprijinul Insitututului Cultural de la Madrid, baritonul Cătălin Ţoropoc și Corul “In Te Domine”, alături de soprana Margarita Fernández, vor suține un concert vocal-simfonic la Benicàssim, în cadrul ciclului de muzică sacră “Música i passió”, pe 12 aprilie, ora 20.00, la Espai de la Música Mestre Villa de Benicàssim. Cei doi muzicieni vor fi soliştii  Requiemului  de Gabriel Fauré.

“In Te Domine” este un cor mixt  format în anul 2001, alcătuit din 30 de membri majoritatea cetăţeni români rezidenţi în Castellón, având în repertoriu muzică sacră şi lucrări de operă. Dirijorul şi fondatorul Corului este Jean Filip Marc Preotesoiu a studiat Conservatorul la Cluj, Viena, Vatican şi Castellón.

Cătălin Ţoropoc este bariton solist al Operei Naţionale din Bucureşti. Născut în 1979, a studiat mai întâi la Facultatea de Teologie Didactică – Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa, obţinând o diplomă în pedagogie muzicală (2006), după care a urmat Facultatea de Arte, secţia canto, la aceaşi universitate, obţinându-şi licenţa în anul 2009. Colaborează timp de un an (2004-2005) cu Filarmonica “Marea Neagră”, iar din anul 2005 până în prezent este angajat al Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa. Este câştigător al Marelui Premiu la Concursul Naţional de Lied Ionel Perlea din Slobozia în 2011.

Revista MuzicalaStiriCătălin Ţoropoc
  La invitația Primăriei din Benicàssim și cu sprijinul Insitututului Cultural de la Madrid, baritonul Cătălin Ţoropoc și Corul 'In Te Domine', alături de soprana Margarita Fernández, vor suține un concert vocal-simfonic la Benicàssim, în cadrul ciclului de muzică sacră 'Música i passió', pe 12 aprilie, ora 20.00, la Espai de...