În fiecare an, la începutul primăverii dar și la finele toamnei, aduc un nou omagiu de eternă aducere aminte marii artiste ELENA CERNEI care continuă să fie admirată și iubită de colegi și publicul de toate vârstele, chiar și de cei ce au cunoscut-o doar grație înregistrărilor audio și video pe care ni le-a lăsat. Aceste aduceri aminte sunt crâmpeiele capitolelor ample de biografie al cărui moment editorial începe să se apropie din ce în ce mai mult.

Tema aleasă pentru acest final de toamnă se datorează faptului că anul acesta s-au împlinit 150 de ani de când a fost înființată Filarmonica din București și 130 de ani de când a fost inaugurat Ateneul Român, sediu monumental și istoric al concertelor. De istoria acestei filarmonici care, din anul 1955, a luat numele lui George Enescu, este profund legată viața și devenirea artistică împlinită a  mezzosopranei Elena Cernei care, împreună cu soprana Emilia Petrescu, tenorul Aurel Alexandrescu și bas-baritonul Alexandru Voinescu au constituit, în toamna anului 1950, primul cvartet de soliști stabili angajați. Până atunci, filarmonica invita artiști de operă cu disponibilități culturale și afinități repertoriale vocal-simfonice să interpreteze părțile solistice ale lucrărilor din stagiunile artistice. În toamna anului 1950 era pentru prima dată când direcția filarmonicii a ales aceste patru voci pentru constituirea și formarea unui cvartet vocal-simfonic academic. Datorită măiestriei celor patru soliști care au repurtat un extraordinar succes de public și de presă încă de la începutul activității lor, acest cvartet admirabil a intrat în istorie drept Cvartetul de Aur al Filarmonicii Române.

În anul 1950, Elena Cernei se afla deja de șase ani în București după ce absolvise Școala Sanitară de Surori de Crucea Roșie care se afla sub patronajul Reginei Elena. Lucrase ca soră de spital la sala de operație a Spitalului Militar și apoi la Spitalul de Copii Călărași (astăzi demolat) la secția de ORL. În anul 1948 fusese admisă la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu care, la momentul admiterii încă se mai numea Academia Regală de Muzică până la reforma învățământului în urma căreia au fost abolite denumirile și simbolurile societății dinainte de 1947. Devenise studenta Clasei de Canto a Profesorului Constantin Stroescu, tenor liric cu o carieră internațională de prestigiu și cu un rar talent pedagogic dublat de o vastă cultură pusă în slujba didacticii vocale. Studenți săi au devenit mari artiști perpetuând arta și didactica Maestrului căruia i-am dedicat în revista noastră un amplu studiu intitulat CONSTANTIN STROESCU … Seniorul Stilisticii Vocale Românești …

CONSTANTIN STROESCU – Seniorul Stilisticii Vocale Românești

După începerea cursurilor la Conservator, tânăra studentă Elena Cernei solicitase și obținuse un transfer de la spital la Igiena Școlară unde ar fi avut un program care să nu fi interferat cu orele de curs și fără gărzi de noapte. Dar și la Igiena Școlară era o muncă destul de grea pentru o studentă la canto mai ales iarna, în condiții de timp nefavorabil, când trebuia să parcurgă distanțe mari până la școlile unde lucra. Muncea din greu și se gândea și la părinții săi, oameni în vârstă, fără pensie, refugiați cu restul familiei din Basarabia la momentul anexării la Uniunea Sovietică. Vorbise cu Maestrul Stroescu despre eventualitatea angajării sale într-un cor pentru a fi în mediul muzical și eliminând din viața ei eforturile la care era supusă la Igiena Școlară. Maestrul replica sever că nu trebuie să intre în cor ea, cu vocea splendidă și înfățișarea frumoasă pe care le are, menționând și anumite riscuri de efort vocal în detrimentul progresului ca studentă de canto. Tânăra fată asculta cuvintele Maestrului dar în sinea ei se gândea foarte serios că este mult mai bine pentru echilibrul vieții sale să intre într-un cor. Era conștientă de calitățile pe care Maestrul i le confirma prin felul în care îi vorbea dar ea, prin credința sa pravoslavnică, avea acea disponibilitate etică morală de a consimți un act de voință prin care să înfrângă orgoliul personal în fața căruia orice om ar fi tentat… și s-a hotărât să se intereseze de audiții pentru angajare într-un cor dar … fără ca Maestrul să fie la curent cu planurile ei … I-ar fi spus ulterior, când lucrurile ar fi fost deja împlinite. Avea amintiri frumoase din copilărie și adolescență când cânta în corul bisericesc de la Bairamcea natală din sudul Basarabiei și intenționa să retrăiască acea bucurie interioară în caz că va fi angajată într-un cor, unde ar fi făcut toate eforturile necesare pentru a se adapta și a se simți bine alături de colegi. În acel an lua ființă Corul Academic al Filarmonicii Române din București sub conducerea lui Ștefan Mureșanu care avea să pună bazele trainice ale acestui valoros ansamblu, la conducerea căruia au urmat Dumitru D. Botez și Vasile Pântea. Elena Cernei se interesează de formalități și se prezintă la secretariatul Filarmonicii pentru înscrierea la audiție. Se sfătuiește cu asistenta Maestrului, Doamna Marcela Ionescu, excelentă pianistă corepetitoare și formidabilă îndrumătoare de tehnică vocală. Aleg împreună câteva piese adecvate din repertoriul ariilor antice hotărând ca prima piesă pe care o va interpreta să fie o lucrare cu totul deosebită și pe care o studiaseră împreună cu Maestrul Stroescu.

Aria respectivă era Ah, rendimi din opera LA MITRANE de Francesco Rossi, compozitor care a trăit în secolul al XVII-lea dar căruia nu i se cunosc cu exactitate nici anul nașterii și nici cel al morții. Această arie se execută și astăzi deși partitura integrală a operei s-a pierdut în timp. Premiera operei a avut loc în anul 1689 la Treviso după unii cercetători iar după alții la Veneția, la Teatro San Moisé sub patronajul catedralei omonime. A rămas cert în istorie succesul extraordinar al acestei arii pentru contralto scrisă în Mi major și al cărei context tonal de țesătură pune în valoare registrul grav în rezonanța de piept la nivelul unor exigențe pentru care natura vocală, stăpânirea tehnică, elaborarea estetică și orientarea stilistică trebuie să se integreze foarte eficient, armonizate între ele. Aria este foarte greu de impostat, de executat și de menținut în forma optimală a condiției vocale și, din acest motiv, aproape un secol și jumătate de la premieră, asupra ei s-a așternut tăcerea pentru a fi readusă în atenție în 1833 de către François-Joseph Fétis (1784-1871), muzicolog, compozitor și profesor belgian care organizase în anul 1833 un concert dedicat muzicii vocale din secolul al XVII-lea. În acel secol și jumătate de tăcere asupra acestei arii, în opera lirică se consolidase vocalitatea de contraltă și de mezzosoprană, pe măsură ce se răreau vocile cantorilor evirați (castrați). Dificultatea fundamentală pe care o pune această arie constă în faptul că are nevoie de o dublă coordonată de contraltă – mezzosoprană ale unei voci cu totul speciale. Țesătura este centro – gravă de contraltă, dar solicitarea deopotrivă a unei zone centro – înalte situată în apropierea pasajului de mezzosoprană are nevoie de o coloană de amploare robustă și în același timp dotată de elasticitate, pentru modulațiile expresive atât în planul configurației de coloană sonoră cât și în cel cromatic al variației de culoare timbrică. Linia centrală necesită un sunet foarte compact într-o perfectă manieră nonvibrato, amplificată în acea rezonanță pe care școala germană o definește cu termenul de kopfstimme; este nevoie de o perfectă stabilitate a emisie ceea ce nu se poate menține în caz că eficiența parțială centro – gravă de contraltă și centro – înaltă de mezzosoprană ar manifesta chiar cele mai mici semne de oboseală. Tânăra studentă Elena Cernei, cu o întindere efectivă în vocalize arpegiate pichetate de trei octave, avea acea voce în dublă coordonată de contraltă – mezzosoprană cu disponibilități lirice și dramatice, de linie și de agilitate până la coloratura acută; limita inferioară a ambitusului său (nota fa din octava mică a pianului) îi asigura mari rezerve pentru sol # din grav iar limita superioară (fa3) îi asigura acea rezervă de potențial prin care emisia de linie centro-înaltă să fie amplă, elastică, în coloană largă, omogenă și, la nevoie, chiar într-un fascinant nonvibrato de kopfstimme. Doamna Marcela spuse Elenei: După ce te vor asculta în această arie, nu vor mai dori să mai asculte nimic și te vor admite!

În ajunul zilei de audiție, studenta Elena Cernei îl roagă pe Maestrul Stroescu să o învoiască pentru a doua zi fiindcă are niște probleme foarte importante de rezolvat iar Maestrul încuviințează amabil. A doua zi de dimineață, tânăra studentă, cu credința sa pravoslavnică, face rugăciunile cu o fervoare mai mare decât în alte zile cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea munci în Corul Filarmonicii, ca să își ușureze viața de studentă și să poată avea un salariu mai mare ca să își ajute părinții. Starea ei sufletească este gravă iar ținuta pe care o alege este una foarte sobră și pornește spre … Ateneul Român … unde avea loc audiția. Acolo multă lume înscrisă, unii care intrau, alții care ieșeau, forfotă de întrebări și răspunsuri într-un zumzet caracteristic tineretului la examene. Ea se așează într-un colț așteptând cu ochii aproape închiși spre a evita priviri și întrebări deoarece știa că repausul vocal este cea mai bună pregătire înaintea unei confruntări artistice la oricare nivel. Își aude numele și intră în sală. În comisie erau personalități pe care le va cunoaște în viitorul foarte apropiat: dirijorii George Georgescu, Theodor Rogalski și Constantin Silvestri (care era și directorul Filarmonicii), dirijorul de cor Ștefan Mureșanu, tenorul Aurel Alexandrescu (artist cu o bogată și valoroasă activitate vocal-simfonică) și pianistul acompaniator Nicolae Rădulescu (excelent muzician și realizator de recitaluri și concerte de muzică vocală). Din relatările Elenei Cernei pot spune că, la momentul intrării ei în sala de audiție, comisia a privit-o îndelung; mai târziu, Aurel Alexandrescu, devenindu-i coleg în Cvartet, avea să-i mărturisească faptul că toți au fost uimiți de acea frumusețe neobișnuită și în același timp de o gravă austeritate foarte calmă și sigură pe propriul glas. Începe să cânte prima arie Ah, rendimi din opera LA MITRANE de Francesco Rossi, așa cum stabilise cu Doamna Marcela iar la finalul interpretării, peste comisie se așterne o tăcere de câteva secunde, ceea ce în acea situație însemna enorm … Este întrebată în ce an se află la Conservator și la ce clasă iar când aude de numele lui Constantin Stroescu, dirijorul George Georgescu exclamă: Cum, Stroescu are un astfel de element la clasă și nouă nu ne spune nimic?! Doar știe că de luni de zile căutăm un astfel de glas fără să-l găsim! … Studenta răspunde calmă că Maestrul Stroescu s-a opus ca ea să intre în cor ca să nu își pericliteze evoluția și progresul, fiind abia la începutul anul al treilea de studiu. Toți membrii comisiei își exprimă bucuria de a fi ascultat interpretarea ei și Georgescu continuă: Noi dorim să înființăm un Cvartet de Soliști pentru care avem pe soprana Emilia Petrescu, pe tenorul Aurel Alexandrescu prezent aici și pe bas-baritonul Alexandru Voinescu și așteptam de mult, ascultând zeci de voci, un glas ca al dumitale de contraltă și mezzosoprană în același timp și cu această linie impecabilă de canto care poartă semnătura inconfundabilă a lui Stroescu! Tânăra studentă asculta, uimită de supriză! Iar Constantin Silvestri, în calitate de director, îi spuse la final: Domnișoară, mergi la secretariat, spune că eu, directorul Silvestri, te trimit de comun acord cu întreaga comisie, să ți se întocmească toate formele de angajare ca Solistă a Filarmonicii noastre și astfel Cvartetul de Soliști mult dorit și așteptat de noi, se va constitui imediat. De săptămâna viitoare, te prezinți la repetiții conform programelor iar Maestrul Stroescu să țină cont de repetițiile noastre în programarea dumitale la clasă! Elena Cernei a mulțumit, a mers la secretariat, a completat toate formularele de angajare urmând să mai aducă în aceiași zi alte documente și a ieșit atât de rapid aproape în fugă încât cei ce așteptau pentru audițiile la cor nici nu îndrăzniseră s-o întrebe ceva, convinși că audiția ei nu mersese bine. Pe stradă, tânăra studentă avea lacrimi în ochi și nu mai contenea în gândul ei să mulțumească Tatălui Ceresc. A doua zi, când a mers la orele de canto, Maestrul Stroescu știa deja și era foarte mulțumit de această magnifică întorsătură a lucrurilor. Încă de la examenul de admitere, Stroescu remarcase vocea mezzosopranei Elena Cernei și a solicitat să fie repartizată la clasa lui fiind încrezător în viitorul ei artistic; o primă victorie venea acum să confirme încrederea Maestrului.

La data de 1 decembrie 1950, s-a constituit Corul Academic al Filarmonicii din București și Cvartetul de Soliști format din  soprana Emilia Petrescu, mezzosoprana Elena Cernei, tenorul Aurel Alexandrescu și bas-baritonul Alexandru Voinescu. A urmat o lungă serie de repetiții în care cei patru soliști erau supravegheați și acompaniați de excelentul pianist Nicolae Rădulescu; repetițiile aveau atmosfera unor adevărate seminarii de muzicologie aplicată în vocalitatea repertoriului de arii antice, cameră, lied, oratoriu, vocal simfonic; la aceste seminarii participau din când în când cei trei mari dirijori ai Filarmonicii: George Georgescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri.

Debutul absolut al mezzosopranei Elena Cernei în calitate de solistă a Filarmonicii din București a avut loc la data de 27 mai 1951 în cadrul unui concert în al cărui program figurau: Mozart – Simfonia în Mi bemol major, Händel – Concertul în si minor pentru violă si orchestră (solist ALEXANDRU RĂDULESCU), Rogalski – Trei dansuri româneşti (primă audiție), Arutiunian – Cantata Patriei pentru soliști, cor şi orchestră (Corul Filarmonicii dirijat de ȘTEFAN MUREȘANU), soliști ELENA CERNEI mezzosoprană, PETRE ȘTEFĂNESCU-GOANGĂ bariton. Elena Cernei era emoționată și stimulată de marii artiști cu care lucra în repetițiile dinaintea debutului său; Rogalski era un dirijor de mare rafinament, compozitor de talent și un tehnician impecabil al baghetei iar Ștefănescu-Goangă un vocalist perfect atât ca intonație cât și ca impostație, cu un simț estetic al frazării muzicale la cel mai înalt nivel în concert ca și pe scena de operă. Debutul tinerei mezzosoprane a reprezentat un frumos succes de public și de presă bucurându-se de aprecierile celorlalți dirijori și muzicieni prezenți în comisia audiției de la angajarea sa. După acest debut, au urmat alte repetiții pentru recitaluri susținute de Cvartetul Vocal la Ateneu dar și la Sala Dalles în care cei patru admirabili vocaliști interpretau un amplu repertoriu de arii antice, muzică de cameră, lieduri iar unii compozitori erau oferiți publicului în primă audiție românească. Astfel de serate erau programate aproape lunar în cadrul stagiunilor. Elena Cernei a activat ca solistă a Filarmonicii timp de opt ani; din anul următor, 1952, fusese angajată și solistă a Operei Române, deci timp de șapte stagiuni a activat simultan la cele două instituții. Era un ritm intens de muncă dacă ne mai gândim și la eforturile pentru continuarea cursurilor Conservatorului pe care avea să-l absolve în 1954. Dar datorită acestor eforturi, pe lângă prilejul de a-și completa foarte mult formarea sa artistică, avea avantajul a … două salarii de normă întreagă … dintre care unul îl oferea părinților săi care nu aveau pensie. Din anul 1959, când cariera artistică în operă luase o amploare mult mai mare datorită primelor turnee în străinătate, la început doar în țările comuniste, Elena Cernei a renunțat la postul de solistă al Filarmonicii în favoarea mezzosopranei Martha Kessler, continuând să răspundă cu tot devotamentul la solicitările pentru unele concerte pe scena Ateneului.

Debutul Cvartetului Vocal de Soliști a avut loc în concertele din 2 şi 3 decembrie 1951, cu prilejul primei audiții românești a capodoperei mozartiene –  Requiem – dirijată de CONSTANTIN SILVESTRI. A fost un mare succes în a cărui atmosferă Cvartetul Vocal de Soliști s-a bucurat de elogiile unor aprecieri superlativ absolute.

Au urmat multe alte serate și evenimente triumfale din a căror înșiruire selectez pe cele mai importante: 29, 30 martie 1952 Simfonia IX-a in re minor pentru soliști, cor și orchestră de Beethoven dirijată de ALFRED MENDELSOHN; 7, 8, 10, 11 iunie 1952 Missa Solemnis pentru soliști, cor, orchestră si orgă de Beethoven (în primă audiție românească) dirijată de CONSTANTIN SILVESTRI (înregistrare discografică realizată de Casa de Discuri Electrecord); 7, 8 iulie 1952 Simfonia IX-a in re minor pentru soliști, cor și orchestră dirijată de GEORGE GEORGESCU; 21, 22 martie 1953 Alexandru Nevski cantata pentru cor, alto și orchestră de Prokofiev, în interpretarea căreia ELENA CERNEI a repurtat un frumos succes personal sub bagheta lui THEODOR ROGALSKI; 19, 20 iunie 1954 Amorul Vrajitor suită lirică de balet de Manuel de Falla (primă audiție românească); sub bagheta lui CONSTANTIN SILVESTRI, mezzosoprana ELENA CERNEI repurtează un colosal succes datorită fascinantei sale voci de contraltă cu un emblematic registru grav impostat în rezonanța de piept, lucrare pe care o va interpreta de mai multe ori la Filarmonică și la Radiodifuziune, realizând și un disc cu Casa de Discuri Electrecord; 25 ianuarie 1956 Missa în do minor de Mozart (primă audiție românească cu ocazia sărbătoririi bicentenarului nașterii compozitorului Wolfgang Amadeus Mozar) dirijată de CONSTANTIN SILVESTRI (înregistrare discografică realizată de Casa de Discuri Electrecord); 3, 4 și 5 martie 1956 Missa în si minor de Bach, primă audiție românească, sub bagheta lui DUMITRU D. BOTEZ au cântat EMILIA PETRESCU, EVELINA VAIS, ELENA CERNEI, AUREL ALEXANDRESCU, ALEXANDRU VOINESCU; 9, 10, 11 și 14 februarie 1957 Messa da Requiem pentru soliști, cor și orchestră de Verdi; sub bagheta lui EGIZIO MASSINI, mezzosoprana ELENA CERNEI a cântat alături de trei distinși colegi de la Operă: soprana MARIA VOLOȘESCU, tenorul MIHAIL ȘTIRBEI și basul MIRCEA BUCIU.

Elena Cernei a apărut ultima dată în calitate de solistă permanentă a Filarmonicii în concertul de la 8 ianuarie 1959, organizat împreună cu Radioteleviziunea Română; sub bagheta dirijorului IOSIF CONTA, după uvertura la opera Der Freischütz de Carl Maria von Weber, a fost interpretat oratoriul Horia de Alfed Mendelsohn, soliști fiind ELENA CERNEI, VERA RUDEANU, OCTAV ENIGĂRESCU, CORNEL STAVRU și marele actor al Teatrului Național VALENTIN VALENTINEANU în rolul unui recitator. După această dată, Elena Cernei a mai apărut în anumite concerte ale căror date erau stabilite în funcție de disponibilitățile calendaristice ale carierei sale naționale și internaționale.

La 29, 30 și 31 ianuarie 1961 pe scena Ateneului Român s-a prezentat, în premieră pentru România, opera Orfeu de Gluck sub bagheta lui MIHAI BREDICEANU cu ELENA CERNEI în rolul titular alături de MARIA ȘINDILARU (Euridice) și MAGDA IANCULESCU (Amor); a fost un succes extraordinar care a determinat ulterioara producție pe scena Operei.

La 10, 11 și 12 februarie 1962, sub bagheta dirijorului MIRCEA BASARAB se interpretează Messa da Requiem de Verdi soliști fiind soprana ARTA FLORESCU, mezzosoprana ELENA CERNEI, tenorul ION PISO, basul MARIUS RINZLER. La 19 și 20 ianuarie 1963 are loc prima audiție românească a capodoperei Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră de Brahms în care ELENA CERNEI uimește publicul și critica grație unui admirabil registru de contralto și a unei măiestrii artistice din ce în ce mai afirmată pe plan național și internațional; dirijor a fost MIRCEA CRISTESCU împreună cu care avea să reia interpretarea suitei Amorul Vrăjitor de Manuel de Falla la 13 mai 1967, moment la care marea noastră artistă devenise deja o personalitate de consacrare internațională pe marile scene ale lumii inclusiv Scala din Milano și Metropolitan din New York. Ultima apariție a mezzosopranei ELENA CERNEI pe scena Ateneului Român a fost dumincă 8 martie 1970 când a interpretat Amorul Vrăjitor de Manuel de Falla în cadrul unui concert organizat de Ziua Internațională a Femeii și în care protagoniste, alături de ea, au fost femei: dirijoarea FLORICA DIMITRIU și violonista CORNELIA BRONZETTI care a interpretat Concertino pentru vioară și orchestră de CARMEN PETRA BASACOPOL.

Elena Cernei a purtat toată viața în suflet perioada de activitate de la Filarmonica “George Enescu” din București. Mi-a vorbit de foarte multe ori evocând și conturând profilurile tuturor personalităților marilor artiști cu care a lucrat în acea perioadă de timp. Filarmonica a însemnat pentru Elena Cernei o adevărată Academie de Vocalitate grație căreia și-a consolidat baza naturală a vocii, și-a constituit edificiul structurii personalității sale vocale și estetice și a atins sublimarea suprastructurală a devenirii artistice, nivel la care, Vocalitatea se transformă în Verb Vocal. Este o mare diferență între un artist de operă care conciliază în desfășurarea activității repertoriul vocal-simfonic cu cel de operă și acel artist care pornește mai întâi de la stadiul de formare vocal-simfonică și apoi parcurge etapele formării ca artist de operă. Cernei a fost angajată la Filarmonică după doi ani de Conservator (în timpul primului semestru al celui de al treilea an) deci practic după prima perioadă de studii de consolidare tehnică și de formare estetică; întregul repertoriu de operă asimilat la cursurile Conservatorului din următorii ani a fost filtrat analitic prin experiențele de formare și interpretare a repertoriului vocal-simfonic. La Filarmonică, Elena Cernei a înțeles ce înseamnă sunetul vocal fundamental echilibrat zămislit și, ulterior, funcțional direcționat într-o multitudine de sensuri de emisie și expresie de multiplă identitate estetică și la o imensitate numerică de calibruri stilistice. Un adevărat univers vocal dominat de doi poli virtuozistici: sunetul non vibrato impostat în rezonanța kopfstimme și sunetul în vibrato căruia i se pot conferi maniere și specificități adecvate tuturor școlilor stilistice. Asimilarea partiturilor vocal-simfonice se făcea printr-un spirit analitic profund ancorat în muzicologia aplicată fiecărui compozitor. Cea mai fascinantă zonă a aprofundărilor era stadiul final înclinat spre relația sunet – cuvânt din care reieșea esența fundamentală emoțională prezentă în oricare mesaj artistic. Voce – Vocalitate – Verb Vocal sunt stadii evolutive plenar desăvârșite de Elena Cernei prin inteligența virtuozismului și înțelepciunea estetismului vocal în atmosfera muzicală, artistică, intelectuală pe care a găsit-o la Filarmonica din București în acei ani de început. Esența fundamentală din mesajul artistic a reprezentat pentru toată viața și cariera sa artistica un instrument absolut al discernământului de elaborare și consolidare ale interpretărilor sale în repertoriul vocal-simfonic dar și în cel de operă. La momentul abordării primelor roluri de operă, Elena Cernei, orientată prin acea esență fundamentală, conferea interpretării o sobrietate … esențială … cu o desăvârșită selectivitate a manierelor și gesturilor astfel că în felul în care interpreta un rol, totul era transparent, clar, evident, logic și de bun simț, lipsit de elemente inutile ori de excesive emfatizări care sfârșesc prin a supraîncărca o expresie concepută îngroșat. Mișcarea sa scenică era de o mare simplitate pusă în slujba armoniei figurii sale, ceea ce amplifica o grandoare artistică absolut neobișnuită și, în același timp, fără nimic ostentativ. Chiar și Carmen, rolul poate cel mai teatral și mai dinamic ca expresie și atitudine scenică, Elena Cernei l-a conceput mergând pe trăsăturile esențiale ale personajului căruia îi conferea multitudinile filgramate ale modulațiilor sonore și inflexiunilor timbrale totdeauna conectate contextului muzical aderent la partitură printr-o exactitate perfectă, a cărei abilități și-o formase tot la Filarmonică. De aceea, în timp, Elena Cernei a reușit să atingă Starea de Grație a Verbului Vocal pentru Arta sa în Timp, ilustrată astăzi de înregistrările audio și video pe care le avem.

La Filarmonica din București a avut însă și o altă revelație care a marcat-o profund pentru tot restul vieții. Pe acea binecuvântată scenă, în acei ani feroci ai stalinismului sovietic care impunea ateismul, persecuta pe cei credinioși iar închisorile erau pline de preoți, călugări și oameni de cultură care nu au vrut și nu au putut să accepte așa zisele ”noi vremuri”, în acele timpuri tulburi în care cu foarte mare teamă se intra într-o biserică, Elena Cernei împreună cu colegii din Cvartetul Vocal de Soliști, abordând repertoriul vocal-simfonic liturgic (Missa în do minor și Requiemul de Mozart, Missa Solemnis de Beethoven, Rapsodia pentru alto,cor bărbătesc și orchestră de Brahms ori Messa da Requiem de Verdi) proclama cu Verbul Vocal la scenă deschisă publicului … Laudamus Te … Domine Deus … Kyrie eleison … Gloria … Et incarnatus est … Crucifixus … Benedictus … Agnus Dei … Era o adevărată evanghelizare publică și colectivă în vremuri de mare dificultate pentru cult și spirit … Cernei înțelegea ceea ce de mică se străduia să priceapă și anume că atunci când Voința Divină se manifestă plenar, totul este posibil și Cuvântul lui Dumnezeu ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Cele Patru Voci absolut impostate și desăvârșit elaborate sub aspect stilistic și spiritual, se desfășurau într-o sublimă armonie declanșând un extaz liturgic al cărei emoții însuflețea și mângâia publicul acelor ani, continuând să uimească publicul de astăzi care ascultă imprimările discografice. Aceste magnifice voci – Emilia Petrescu, Elena Cernei, Aurel Alexandrescu, Alexandru Voinescu – aveau să devină rapid Cvartetul de Aur al Filarmonicii Române.

Elena Cernei a iubit Filarmonica întreaga ei viață și a considerat-o temelia personalității sale de artistă de operă. Este de notorietate publică faptul că ea cânta în toate bisericile în care intra fără nicio teamă de autorități; în acele momente, cântul său liturgic ilustra măiestria acumulată pe scena Filarmonicii; și a continuat să cânte în toate bisericile și catedralele lumii însoțind-o și eu de multe ori cu un aparat de înregistrare mic, discret și eficient, grație căruia posed o considerabilă zonă litrugică în Fonoteca Elena Cernei din care face parte și un … Tatăl nostru … compoziție proprie ca și un … Îngerul a strigat … interpretat emoționant într-o Noapte de Înviere la Catedrala Cașin. Verbul Vocal al ființei sale s-a păstrat nealterat până la momentul plecării de pe această lume datorită solidității tehnice perfect armonizate cu trăinicia credinței sale pravoslavnice.

Odată, pe vremea când Elena Cernei îl vizita pe marele compozitor Dimitrie Cuclin înaintea morții sale, l-a întrebat ce reprezenta muzica pentru sufletul său după atâți ani de viață iar răspunsul lui a fost: Muzica este limbajul prin care Dumnezeu încearcă să vorbească oamenilor, să discute cu ei! … Cu cine poate! … Cernei regăsea în acest răspuns preceptele insuflate de tatăl său, Serghei Cernei, când ea era o copilă … Și în conștiința ei s-a consolidat acel principiu etic al dialogului permanent cu Divinitatea, dialog pe care l-a desăvârșit prin Muzică în anii de început ai carierei sale la Filarmonica “George Enescu” din București.

 

Dr. STEPHAN POEN

Doctor în Medicină și în Muzicologie

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/11/09-1-1024x512.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/11/09-1-150x150.jpgRevista MuzicalaRemember
În fiecare an, la începutul primăverii dar și la finele toamnei, aduc un nou omagiu de eternă aducere aminte marii artiste ELENA CERNEI care continuă să fie admirată și iubită de colegi și publicul de toate vârstele, chiar și de cei ce au cunoscut-o doar grație înregistrărilor audio și video...