Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale țării, adunând de-a lungul a mii de kilometri parcurși, aplauzele a mii de spectatori, cu “Pianul călător”, poiect inițiat și dezvoltat de Radio România. După ce a străbătut peste 4000 de km, a atins 15 oraşe din România şi Republica Moldova, a adunat peste 8500 de spectatori şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet dar şi nenumărate minute de aplauze, Horia Mihail și pianul său călător vor ajunge la New York, în perioada 30 aprilie – 5 mai 2014, când proiectul va fi prezentat reprezentanților radiourilor publice europene si americane, invitați la New York pentru Met Broadcasting Day.

ICR New York a programat un prim concert în 2 mai, de la 7 PM, la sala Auditorium. În cadrul evenimentului va fi lansat CD-ul “Pianul călător – Beethoven” (Editura Casa Radio), de către Oltea Șerban-Pârâu, muzicolog şi critic muzical, doctor în muzicologie, director al Centrului Cultural Media Radio România și director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Al doilea eveniment, programat în 4 mai, ora 7:30 pm, la Klavier Haus (549 west 52nd street New York, NY 10019, etajul 7), avându-l ca protagonist tot pe Horia Mihail, în recital, va fi precedat de o prezentare a proiectului ”Pianul călător” susținută de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu.

Programul concertului:  W. A. Mozart – Rondo în re major K 485, Fantezia în re minor K 397, Sonata în la major K 331, Rondo în la minor K 511, Fantezia în do minor K 475, Sonata în do minor K 457.

Foto_Virgil Oprina_2_P1210897 ”Pianul călător” nu este doar o metaforă, ci o realitate transformată într-o frumoasă poveste cu muzică de cea mai bună calitate, istorisită de pianistul Horia Mihail într-o lungă și placută aventură artistică în zeci de orașe din România și Republica Moldova. Și pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în bucuria adusă melomanilor, “Pianul călător” va trece oceanul pentru a bucura melomanii newyorkezi.

Horia Mihail a susținut numeroase concerte de pian și muzică de cameră în 18 țări de pe 4 continente și a concertat alături de muzicieni celebrii precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz și Nathaniel Rosen. Concertele sale au fost transmise la radio și televiziune în România, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Ungaria, Statele Unite. A realizat înregistrări cu Orchestra Națională Radio din România.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/Foto_Virgil-Oprina_2_P1210794-1024x439.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/Foto_Virgil-Oprina_2_P1210794-150x150.jpgRevista MuzicalaConcerteHoria Mihail,new york,pianul calator,radio romania
Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale țării, adunând de-a lungul a mii de kilometri parcurși, aplauzele a mii de spectatori, cu 'Pianul călător', poiect inițiat și dezvoltat de Radio România. După ce a străbătut peste 4000 de km, a atins 15 oraşe din România şi Republica Moldova, a...