(Decembrie 2018, prin telefon)

  •  Alo, Puşa?
  • Da, Puşica la telefon. (Îmi răspunde râzând, cu aceeaşi voce proaspătă şi cristalină pe care o ştiam).
  • Luminiţa Constantinescu sunt eu. Vechea ta admiratoare şi prietenă. Prin Lucian, fratele soţului tău, am aflat că eşti în Romania. De unde vorbeşti şi pentru câtă vreme aici?
  • Vorbesc din satul Cioroiu Nou, judeţul Dolj, unde o să mai stau, poate definitiv. Locuiesc în conacul familiei soţului meu Dan Cioroianu, la aer curat, unde, poate nu-ţi vine să crezi, creştem păsări şi trei pisicuţe.
  • Ultima noastră întâlnire a fost prin anii 1984-1985, cu ocazia înregistrărilor muzicale cu opereta Ana Lugojana de Filaret Barbu, cu care, trebuia să facem un film de televiziune, în regia lui Constantin Dicu, cu regretatul Dorin Teodorescu, ca partener. După plecarea ta, am refăcut înregistrarea cu…Leontina Văduva, care, tot la final, ne-a părăsit şi ea, stabilindu-se în Franţa, aşa că proiectul a căzut cu totul. La scurtă vreme, am aflat că ai plecat în Germania, unde te-ai şi stabilit definitiv. Care a fost cauza acestei decizii şi ce oraş a devenit noua ta casă?
  • Cauza a fost Agenţia de Impresariat Artistic ARIA, care nu prea mă solicita, iar când apucam să plec, îmi reţinea aproape toţi banii. La sfârşitul anului 1984, am primit o invitaţie de audiţie la Dusseldorf, Frankfurt şi Hamburg. Înainte, ne-am oprit însă la pianista Viorica Cojocaru şi la soţul său, tenorul George Lambrache, la Kaiserslautern. Auzind că nu prea aveam bani să mergem mai departe, s-au gândit să încerce ceva la teatrul din acel oraş. A doua zi am dat audiţie şi eu am fost angajată imediat iar Dan a intrat în cor, după două luni. Am început treaba şi, de la 10 mărci, cât mai aveam în buzunar, am primit 5000, pentru instalare şi casă. Am fost ajutaţi necondiţionat de Biserică, Clubul Admiratorii Teatrului şi sponsori, iar presa locală a scris că Pfalztheater a făcut „o achiziţie de zile mari cu soprana Elena Grigorescu din Bucureşti”. Deci, cu noi, nemţii nu au fost deloc…reci, cum se spune. Am simţit respectul lor timp de peste 20 de ani, de aceea poate, am şi rămas acolo până în 2006, când am cerut să mă pensionez.
  • Acum, cum te simţi, româncă sau nemţoaică?
  • Ei, sângele apă nu se face, deci româncă, venită pe lume în satul Comana din judeţul Giurgiu.

Elena Grigorescu s-a născut în ziua de 20 aprilie 1943, ca fiică a Ceciliei şi a ofiţerului de armată Ioan Grigorescu. Nici ea şi nici fratele său Dan (astăzi profesor doctor de paleontologie) nu manifestau înclinaţii muzicale, deşi tatăl avea o voce dulce de tenor, „gen Tito Schipa”. Fără vreo pregătire specială, Puşica familiei se prezintă la o audiţie pentru Corul de Copii Radio, în anul 1950. Momentul întâlnirii cu dirijorul Ion Vanica este şi ocazia în care hotărăşte că drumul ei va fi legat definitiv de arta sunetelor. Pe la 16-17 ani este membră a Corului UTC, iar mai târziu, fondatoare a Corului de Cameră Madrigal. În colectivitate învaţă disciplina de ansamblu şi drămuirea vocală; cu profesoara Elena Saghin  (în particular) îşi însuşeşte elementele de bază ale tehnicii vocale, independenţa solistică şi stăpânirea emoţiei. Intră la Conservator în anul 1963, ca studentă a distinsei soprane Iolanda Mărculescu şi absolvă cu Susanna din Nunta lui Figaro de Mozart.

După debutul bucureştean, te-am aplaudat şi eu în destule spectacole. Erai minunată în: Motanul din Motanul încălţat de Cornel Trăilescu, Despinetta din Cosi fan tutte, Papagena şi Pamina din Flautul fermecat, Susanna din Nunta lui Figaro de Mozart, Norina din Don Pasquale de Donizetti, Elisabeta din Căsătoria secretă de Cimarosa, Oscar din Bal mascat de Verdi, Marcelina din Fidelio de Beethoven, Ännchen din Freischütz de Weber, Esmeralda din Mireasa vândută de Smetana, Micaela din Carmen de Bizet, Siebel şi Margareta din Faust de Gounod, Serpina din Slujnica stăpână de Pergolesi, Euridice din Orfeu şi Euridice de Gluck, Hanna din Conacul cu stafii de Moniuszko, Ortlinde din Walkiria de Wagner sau Musetta din Boema de Puccini. În plus, au fost rolurile din operele româneşti: Oedipe de George Enescu (Antigona), Bălcescu de Cornel Trăilescu (Sevastiţa şi Maria) şi altele.

Vocea Elenei Grigorescu era frumoasă, omogenă şi suplă, în toate registrele, cu o mare acurateţe şi bogăţie de culori, cu o emisie atât de spontană încât graniţele dintre dotarea naturală şi ştiinţă aproape se confundau. Fie că era vorba de personaje de compoziţie, cu accent pe talentul ei de comediană sau de partituri solicitante din punct de vedere vocal, ea ştia să pună, în fiecare notă redată, o părticică din harul său artistic, cu largi posibilităţi de diversificare stilistică.

  • În Germania, n-am mai rămas cu niciunul dintre rolurile din România, cu excepţia Primei Doamne din Flautul fermecat. În mod poate neaşteptat, s-au adăugat rolurile esenţiale din: Francesca da Rimini de Rahmaninov, Sunetul îndepărtat de Franz Schreker, Madama Butterfly, Sora Angelica şi Mantaua de Puccini, Falstaff de Verdi (Alice), Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Ariadna la Naxos de Richard Strauss(Echo).  
  • Trebuie să recunoşti că, datorită glasului tău limpede de soprană lirică dar şi datorită carismei tale de o pură feminitate, aureolată de un zâmbet magnetizant, sincer şi însorit, ai fost mult iubită de public. Ai primit aceeaşi căldură şi recunoaştere şi din partea spectatorilor din Germania?
  • Să ştii că, da. Şi nu numai în oraşul Kaiserslautern ci şi la: Mannheim, Wiesbaden, Hagen, Darmstadt, Düsseldorf, Heidelberg, Stuttgart, Bruxelles unde am cântat operă dar şi muzică vocal-simfonică din creaţia marilor compozitori: Mozart, Bach, Haendel, Beethoven, Mahler. Recitalurile mele cu pian au cuprins lieduri de: Schubert, Wolf, Ravel, Duparc, Grieg. Un moment important în viaţa mea artistică a fost în anul 1987 când, împreună cu Viorica Cojocaru, am susţinut un recital în întregime cu piese româneşti semnate de: Brediceanu, Dima, Paul Constantinescu, Porumbescu, Enescu, Jora, Bretan, Lungu, Bentoiu şi Donceanu.
  • Aşadar, multe partituri, dar mai ales personaje cu caractere puternice şi un specific vocal diferit. Amintind de: Tatiana, Sora Angelica, Francesca da Rimini, înţeleg ca ai trecut către roluri mult mai tari, cu alt ambitus, cu altă forţă dramatică. A fost uşor să schimbi vocalitatea şi implicarea mult mai pasională pe care o reclamă aceste partituri?
  • N-a fost uşor dar am izbândit, deşi nu sunt foarte tenace. Nu s-ar zice că sunt o fiinţă specifică nici zodiei Berbec şi nici Taur, deşi sunt născută la graniţa lor.
  • Care dintre eroinele amintite se potriveau cel mai bine cu omul Elena Grigorescu?
  • Ca temperament şi scriitură, Alice din Falstaff de Verdi. Ca inocenţă şi pasiune, Tatiana din Evgheni Oneghin de Ceaikovski şi Margareta din Faust de Gounod.
  • Care crezi că a fost cel mai mare succes al carierei?
  • În ţară m-am bucurat de aplauze şi aprecieri în multe spectacole, dar un succes pe care nu-l pot uita este cel din Nunta lui Figaro la Balşoi Teatr din Moscova, prin anul 1984, cu: Eugenia Moldoveanu (cea mai bună prietenă a mea din România), Eduard Tumagian, Marcel Roşca , Mihaela Agachi, Constantin Gabor şi alţii.
  • Care dintre vocile cu care ai cântat crezi că a fost cea mai frumoasă?
  • Categoric Nicolae Helea. Vocea lui în Bal mascat (în care cântam şi eu) n-o pot uita.
  • Cu cine făceai o bună echipă pe scenă?
  • Cu toată lumea. Eu sunt o fire foarte sociabilă, n-am avut toane şi orgolii, aşadar cu toţi mă înţelegeam.
  • Ai fost şi profesoară?
  • Da, tot timpul cât am fost solistă în Germania, până în anul 2006 cănd m-am retras, am fost dascăl pentru colegii mei din teatru. Toţi declarau că au ce să înveţe de la mine şi cred că nu aveau de ce să mă flateze.
  • Ce nu suportă, la semeni, oamenii născuţi la graniţa zodiilor Berbec şi Taur?
  • Îngâmfarea, prostia, violenţa, perfidia, minciuna… Să mai spun?!
  • Au mai existat şi alte plăceri pentru cântăreaţa Elena Grigorescu, poate lectura, pictura, filozofia, drumeţiile…
  • Din tot ce ai spus, pe primul loc rămân călătoriile. Am avut şi mare noroc cu un bărbat căruia îi place să bată lumea.
  • Se apropie Sărbătorile de Iarnă. Ce le pregăteşti bun alor tăi?
  • Eu, mai puţin. Talentul ăsta nu prea îl am. În schimb, soţul meu face minunat, aproape orice; deci, ne bazăm pe el.
  • Dacă ai fi în locul meu, ce întrebare interesantă i-ai pune în final, Elenei Grigorescu?
  • (Puţin încurcată) Nu prea ştiu. Tot ceva legat de muzică. Dacă a fost vreo iubire mai mare decât ea? NU, ea a fost şi va rămâne inceputul şi sfârşitul. (Interviu prin telefon, decembrie, anul 2018)

 

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2019/03/download-1-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2019/03/download-1-1-150x96.jpgRevista MuzicalaRecenziiElena Grigorescu,Luminita Constantinescu,opera,pusa grigorescu,Soprana
(Decembrie 2018, prin telefon)  Alo, Puşa? Da, Puşica la telefon. (Îmi răspunde râzând, cu aceeaşi voce proaspătă şi cristalină pe care o ştiam). Luminiţa Constantinescu sunt eu. Vechea ta admiratoare şi prietenă. Prin Lucian, fratele soţului tău, am aflat că eşti în Romania. De unde vorbeşti şi pentru câtă...