Mă înclin cu plăcere şi entuziasm în faţa actelor de cultură autentice iar duminică 24 martie, începând de la ora 19,oo, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian a „construit”, pentru noi, un eveniment intitulat In Memoriam Dorin Teodorescu.

Reverenţă!…. pentru idee, titlu, distribuţie, organizare, concepţie, acurateţe interpretativă şi cursivitate (coordonarea scenică i-a aparţinut lui Cătălin Voineag).

Cum orice edificiu începe cu temelia, primul lucru lăudabil au fost secvenţele video cu neuitatul nostru tenor (toate datorate Teleleviziunii Române), presărate de-a lungul întregii seri în care, cu fiorul dorului, l-am redescoperit pe Dorin Teodorescu fermecător, o vedetă adevărată, cu „lumină” solară în voce, cu sinceritatea, firescul şi magnetismul său de om şi bărbat încântător. Că a fost Sou-Chong (eroul său preferat din Ţara surâsului) sau alte personaje din Paganini de Lehár, Sânge vienez de Johann Strauss, Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino, Farmecul unui vals de Oscar Strauss, Vânzătorul de păsări de Zeller sau în celebra melodie Valencia de José Padilla Sánchez, artistul omagiat ne-a răscolit memoria cu aduceri aminte vii, sclipitoare, senine, de adevărat continuator al miticilor Leonard şi Ion Dacian.

Trebuie să recunosc că primele „cărămizi” în construcţia  evenimentului le-a pus prezentatorul Marius Constantinescu. Cu fraze concise, emoţionante, cu idei originale şi o dicţie de actor, ne-a condus elegant spre lumea unui protagonist şi a unui gen muzical despre care… ştia multe. Nici chiar mama lui nu prea ar fi putut să-i facă reproşuri!…

Ştafeta numerelor din program s-a făcut prin aluzia la bucuria cu care se dăruia Dorin publicului, într-un prezent continuu, punând „o amprentă care nu se poate estompa şi care se perpetuează în urmaşi”.

Aşadar, după Uvertura operetei Paganini de  Lehár, interpretată cu multă atenţie şi implicare emoţională de Orchestra Teatrului Ion Dacian sub bagheta suplă, de mare viitor în acest domeniu, a lui Constantin Grigore (cu un concertmaestru cu reale virtuţi solistice), primul tenor căruia “amintirea” lui Dorin Teodorescu i-a predat ştafeta a fost Alfredo Pascu, în Intrarea glorioasă a lui Ottavio din Giuditta de  Lehár, cântată eroic, cu stăpânire şi aplomb.

De la experimentatul solist al casei am trecut la o altă voce de bărbat despre care nu ştiam nimic, dar care a impresionat prin prospeţime şi bun gust: Andrei Pleşca în aria lui Adam şi duetul cu Prinţesa (alături de cunoscuta Silvia ŞohterusMărăscu) din Vânzătorul de păsări de Zeller. Trecerea prin numerele amintite şi popasul în melodia de geniu a ariei „Gânduri, năvalnice gânduri” din Lysistrata de Gherase Dendrino a constituit cadrul perfect pentru etalarea muzicalităţii de bijutier a lui George Ionuţ-Vârban. Într-un top personal, aş situa această secvenţă în vârful preferinţelor mele. Surprizele au continuat cu un alt tenor (pentru mine în primă audiţie), Andrei Petre. Ce curaj pe el (am gândit eu) să interpreteze tocmai aria rămasă memorabilă după concertul lui Domingo din 1994, din zarzuela La tabernera del puerto de Pablo Sorozábal? Dar, n-a fost chiar aşa! Băiatul acesta are un glas luminos şi dens, stă bine cu respiraţia şi, cu mai multă atenţie pentru dicţie, va fi una dintre atât de doritele promisiuni solistice de care avem nevoie.

 

Alfredo Pascu, Andrei Pleşca, George Ionuţ-Vârban, Andrei Petre

În această gală a tenorilor bucureşteni (?), a venit ca o confirmare a valorii scenei lirice actuale celebrul, deja, Alin Stoica, în pătimaşa arie „Zi-i ţigan” din Contesa Maritza de Kálmán. Au fost momente de reală satisfacţie auditivă induse de un glas cu sclipire preţioasă, uniformă şi pătrunzătoare. Aceleaşi carate a păstrat Alin şi în restul interpretărilor sale (chiar dacă unele erau citite din partitură): aria din Ţara surâsului sau duetul din Văduva veselă de  Lehár (împreună cu soprana Bianca Ionescu-Ballo, o Hanna plină de sensibilitate şi limpezime intonaţională). Reverenţă… pentru implicarea lui Alin Stoica într-un concert dedicat unui memorabil tenor!

Alături de seniorul Alfredo Pascu, în două duete din Ţara surâsului şi Paganini de Lehár a apărut şi Mihaela Alexe – o viitoare primadonă, venită din Galaţi care, cu o competentă îndrumare vocală şi, mai ales, cu o  cizelare a paletei expresive, poate sta bine şi pe scena Teatrului Ion Dacian.

Programul s-a împlinit frumos şi variat cu dificila arie a lui Paris din Frumoasa Elena de Offenbach şi aria lui Marco din Secretul lui Marco Polo de Francis López (George Ionuţ-Vârban), canţoneta Non ti scordar di me de Ernesto de Curtis (Andrei Petre), răscolitoarea arie „Sărmane lăutar pribeag” din Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino (Alfredo Pascu, cu o impunătoare acută în final).

Singurul regret a fost alegerea momentului final din Paganini, care n-a avut verva şi nota de optimism necesare unui tutti de admirat, chiar dacă seara a fost una In memoriam Dorin Teodorescu.

 

În rest,

Reverenţă tuturor!

 

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2019/03/dorin-teodorescu-inmemoriam-724x1024-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2019/03/dorin-teodorescu-inmemoriam-724x1024-1-150x150.jpgRevista MuzicalaCronicaAlfredo Pascu,alin stoica,Andrei Petre,Andrei Pleşca,Bianca Ionescu-Ballo,constantin grigore,George-Ionuţ Vârban,In Memoriam Dorin Teodorescu,Mihaela Alexe,Silvia Şohterus-Mărăscu
Mă înclin cu plăcere şi entuziasm în faţa actelor de cultură autentice iar duminică 24 martie, începând de la ora 19,oo, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian a „construit”, pentru noi, un eveniment intitulat In Memoriam Dorin Teodorescu. Reverenţă!.... pentru idee, titlu, distribuţie, organizare, concepţie, acurateţe interpretativă şi...