mali2Vi-l aduc în atenţie în actualul episod pe HENRY MĂLINEANU : locul  care  i se cuvine în serialul „greilor” muzicii uşoare este major. Mai multe sunt motivele: şcolit în Conservatorul bucureştean, nu şi-a împărţit vocaţia, pasiunea pentru Eutherpe cea „mică”(am numit arta divertismentului) cu alte îndeletniciri. De la începuturi s-a dedicat muzicii uşoare, prin practică – dirijor, componist, comentator ori ceea ce numim astăzi manager în show bizz (susţinea la Sala Dalles serialul „Concertul popoarelor”). Creaţia – vastă (cuantificarea este de-a dreptul imposibilă), îl apropie de Ion Vasilescu, asemeni şi numărul MARE de şlagăre care au înfruntat timpul. Printre primele,  în anii ’40: Ce bine ne-nţelegem noi doi, Ce să fac dacă-mi placi.

 

 220px-HenryMalineanuHENRY MĂLINEANU şi-a făcut ucenicia ca dirijor, pianist, în formaţii combo desigur bucureştene: spun desigur pentru că artistul s-a născut în capitală şi  a rămas fidel oraşului, întreaga viaţă. Trupele se numeau Tango şi Metropol – aceasta din urmă de jazz. A trecut cu uşurinţă în şi prin teatru: Baraşeum, Gioconda, „Constantin Tănase”. Firesc, înzestrarea muzicală generoasă, talentul aparte afirmat în contextul existenţei unei galerii remarcabile de confraţi (care mai de care având şlagăre cu impact la activ), felul de a fi (prietenos,  generos), carisma, îi apropiau mediile cele mai diverse. Am numărat peste 30 de partituri scrise pentru spectacole scenice. A colaborat şi cu Ion Vasilescu în Răpirea Giocondei ori Aliaţii Giocondei , Am un miliard, Gioconda la Savoy ş.a. Mai aproape de zilele noastre – în finalul de secol 20 a deschis drumul spectacolului de musical: Bună seara, Domnule Wilde, Lady X, umpleau stagiune după stagiune sălile de la Nottara.  Critica îl considera „un muzician stăpân pe secretele cântecului de largă accesibilitate, melodist înnăscut, orchestrator de fineţe în valorificarea culorilor instrumentale”.

doua_orfeline HENRY MĂLINEANU avea un umor nativ; cu sclipiri şugubeţe în priviri era oricând gata să intervină în conversaţii cu o glumă, multe – reuşite, fiind creaţii proprii.  Aşa  a fost şi cântecul de extinsă difuzare în epocă –”Cincinalul în patru ani şi jumătate”, titlu cu mare trecere la oficialităţi; muzica însă avea o nuanţă satirică atât de evidentă încât mesajul era exact opus cuvintelor. Şi o ştim bine: tonul face muzica.  HENRI MĂLINEANU era maestru în sugestia sonoră! Şi nu uit să menţionez şi altă celebritate- hit al vremii: satiricul Marinică, cântat în 11 ţări!

După Nicolae Kirculescu,  HENRY MĂLINEANU este şi autorul unor piese orchestrale destinate dansului, având şi ele circulaţie mare prin radiofonie, repertoriile orchestrelor de local, spectacole. Mă refer la Garofiţa înregistrată  şi în Germania, Cehoslovacia, Franţa, Statele Unite, Italia, Japonia. Şi acompaniamentul cu formulă de boogie – woogie  ca şi ritmul de twist în altă piesă  –Aluniţa asigurau succesul.

Chiar dacă aranjamentul orchestral  conducea spre ritmul altor meridiane, muzica lui HENRY MĂLINEANU – în totalitate- respira ethosul naţional, universul lui sonor de mare varietate, având amprente clare. Garofiţa ca şi Noua garofiţă au cunoscut o interpretare memorabilă prin vocea lui Gică Petrescu. Asemeni dixieland-ului Cele mai frumoase fete.

buna_seara_domnule_wild

Lui  HENRY MĂLINEANU  cântecul de petrecere i-a fost de asemenea apropiat. Repertoriul tălmăcit de Ştefan Bănică este neegalat. Şi, ascultând Cine umblă prin vecini, ne gândim la…Anton Pann…

HENRY MĂLINEANU a fost un liric. Pagini dramatice, cu sensibilitate impresionantă i-au ieşt din condei. Romanţa „Am început să-mbătrânesc” este evergreen. Ca şi Aş vrea iar anii tinereţii” .

Serile muzicale din casa lui Gică Petrescu (la pian,HENRY MĂLINEANU– ce fineţe avea tuşeul!, solistul acompaniindu-se la chitară) erau loc de întâlnire al elitelor (şi din diaspora). Acolo am întâlnit-o pe Lizette Verea fostă mare stea a revistei apoi moştenitoarea unor regate financiare occidentale. Venea special din Statele Unite pentru Mălineanu şi Gică Petrescu!

maliŞi ascultam acolo Primul nostru tango, Adevărata mea dragoste, Visez sau e-adevărat, Ai şi venit la mine toamnă. Chiar dacă  piesa interpretată de Dumitru Rucăreanu s-ar potrivi atmosferei evocatoare a celui care a fost şi un poet al muzicii uşoare româneşti, prefer o încheiere de episod mai stenică: Mica serenadă, mai ales pentru că versiunea aleasă demonstrează vraja cu care muzica lui HENRY MĂLINEANU îşi subjuga interpreţii de pretutindeni. O demonstrează… italianul Vico Toriani.

La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/05/mali2.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/05/mali2-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziiAdevărata mea dragoste,Ai şi venit la mine toamnă,Aliaţii Giocondei,Aluniţa,Am început să-mbătrânesc,Am un miliard,Aş vrea iar anii tinereţii,Bună seara,CAntabile,Ce bine ne-nţelegem noi doi,Ce să fac dacă-mi placi,Cele mai frumoase fete,Cincinalul în patru ani şi jumătate,Cine umblă prin vecini,daniela caraman fotea,Domnule Wilde,Garofiţa,Gioconda la Savoy,Henry Mălineanu,Lady X,Marinică,Mica serenadă,Noua garofiţă,Primul nostru tango,Răpirea Giocondei,Valsul nostru,Vico Toriani,Visez sau e-adevărat
 Vi-l aduc în atenţie în actualul episod pe HENRY MĂLINEANU : locul  care  i se cuvine în serialul „greilor” muzicii uşoare este major. Mai multe sunt motivele: şcolit în Conservatorul bucureştean, nu şi-a împărţit vocaţia, pasiunea pentru Eutherpe cea „mică”(am numit arta divertismentului) cu alte îndeletniciri. De la începuturi s-a...