teatrul ion dacianCu ocazia Zilei Europei, Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” prezintă vineri, 9 mai 2014ora 18.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, un recital vocal-instrumental special, al cărui program este alcătuit în totalitate din muzică românească. Susţinut de soprana Bianca Ionescu şi pianistul Ştefan Doniga, recitalul include lieduri şi arii din operete româneşti, semnate de compozitori precum Tiberiu Brediceanu, Eduard Caudella, Alfred Alessandrescu, Florin Comișel sau George Grigoriu, partituri pe care publicul are rareori ocazia să le asculte pe scenă. Alături de aceste selecţiuni, din program fac parte şi fragmente din Op. 10 – Suita pentru pian nr. 2  în Re major de George Enescu.

Evenimentul este o celebrare a valorii culturii muzicale românești în spaţiul european și vine să sublinieze importanţa “unităţii în diversitate” împărtășită la nivel european. Ziua Europei, care are loc anual în data de 9 mai, este o sărbătoare a păcii și unităţii și unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul locuitorilor ţărilor membre ale Uniunii Europene și nu numai.

Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări sau informaţii suplimentare, persoana de contact este Ruxandra Ștefu, ruxandra.stefu@opereta.ro, tel. 0743 263 446.

giaStiribianca ionescu soprana,Stefan Doniga
Cu ocazia Zilei Europei, Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” prezintă vineri, 9 mai 2014, ora 18.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, un recital vocal-instrumental special, al cărui program este alcătuit în totalitate din muzică românească. Susţinut de soprana Bianca Ionescu şi pianistul Ştefan Doniga, recitalul include lieduri şi arii din operete româneşti,...