ebd7e030-3886-472c-b7ef-5df7b135a576_mediumOpera Națională Română din Cluj-Napoca are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 9 mai, ora 18.30, la un Spectacol extraordinar, cu participarea artiștilor invitați de la Universitatea din Szeged: „Crăişorul Árgyélus”, de Péter Tóth.

O creație lirică prezentată în premieră pe scena clujeană,  „Crăişorul Árgyélus”(Árgyélus Királyfi) vine cu o abordare proaspătă şi captivantă, ce împleteşte muzica şi naraţiunea. Publicul se va bucura vineri, 9 mai, de o  poveste magică, despre iubire şi fantezie, într-o interpretare ce va aduce pe scenă crai şi prinţese din ţinuturi îndepărtate şi personaje mitologice, încărcate de simbolism. Muzica este plină de suspans, ritmată şi suavă pe alocuri, pentru a contura un univers fantastic şi plin de mister.

Atmosfera deosebită va fi creată de artiştii Universităţii din Szeged: Gulyásik Attila, Major Atilla, Pintér Tünde, Kálnay Zsófia, Pataki Bence, Himmer Veronika, Iván Sára, Sóti Erika, Gyüdi Eszter, Baracskai Judit, Györffy Dorottya, Haramza Klára, Doszpod Kristóf, Bagdi Zoltán, Török Péter, alături de naratorul Schlanger András şi Orchestra simfonică din Szeged,aflată sub bagheta dirijorului  Gyüdi Sándor.
Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală din Piaţa Ştefan cel Mare nr. 14, telefon: 0264-592.466, deschisă de luni până vineri între orele 11-17 şi cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei, la caseria din holul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Sâmbăta şi duminica Agenţia este închisă, cu excepţia zilelor în care este programat spectacol.

Vă aşteptăm la un spectacol plin de magie şi suspans, cu o adiere proaspătă asupra teatrului liric, ce încurajează multiculturalismul artistic în cadrul Festivalului de Operă Viva Vox.

***

Evenimentul de vineri, 9 mai, realizat în colaborare cu Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, marchează al zecelea spectacol desfășurat în cadrul celei de-a IVa ediții a  Festivalului de Operă Viva-Vox, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 5-11 mai 2014.  Festivalul Viva-Vox, o manifestare artistică unică în  lume, își propune să reunească artiști de valoare din țară și străinătate, într-un concept multicultural proaspăt și antrenant pentru publicul iubitor de operă. Această misiune a atras invitarea la Cluj a  Academiilor de muzică din București, Cluj, Debrecen, Iași, Ierusalim, Timișoara, Salzburg  și Szeged, care vor înfrumuseța melodios orașul nostru în următoarele zile.
Lucrările festivalului vor avea loc în trei locaţii principale: Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Operei Maghiare din Cluj și a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, aflate în colaborare pentru proiectul Viva-Vox.
Festivalul Viva Vox  a debutat luni, 5 mai, pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca printr-un Concert liric extraordinar, care i-a reunit, în premieră pe o scenă românească, pe tenorul Marius Vlad Budoiu, unul dintre cei mai importanţi solişti wagnerieni ai momentului în Europa, soprana Kele Brigitta și baritonul George Petean, veritabili ambasadori ai operei clujene la nivel mondial. Rezultatul a fost un trio liric internaţional de înaltă ţinută artistică, acompaniat ireproşabil de Orchestra Operei clujene, aflată sub conducerea muzicală a maestrului Gheorghe Victor Dumănescu.
Opera Naţională Română a găzduit, în cadrul aceluiaşi festival, şi spectacolul „Faust”, miercuri, 7 mai. Grandioasa creaţie lirică a lui Charles Gounod a fost pusă în scenă cu participare artiștilor invitați de la Universitatea Mozarteum din Salzburg, una dintre cele mai prestigioase academii muzicale europene.
Seria manifestărilor artistice din cadrul Festivalului de Operă Viva-Vox numără în total 11 spectacole de operă, 4 cursuri de măiestrie, o festivitate de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, un simpozion științific internațional și un workshop cu invitați de marcă.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/05/ebd7e030-3886-472c-b7ef-5df7b135a576_medium1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/05/ebd7e030-3886-472c-b7ef-5df7b135a576_medium1-150x134.jpggiaSpectacole
Opera Națională Română din Cluj-Napoca are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 9 mai, ora 18.30, la un Spectacol extraordinar, cu participarea artiștilor invitați de la Universitatea din Szeged: „Crăişorul Árgyélus”, de Péter Tóth. O creație lirică prezentată în premieră pe scena clujeană,  „Crăişorul Árgyélus”(Árgyélus Királyfi) vine cu o abordare proaspătă şi captivantă, ce împleteşte muzica şi naraţiunea....