1

 

 Cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului Muzical InternaţionalTinere Talente” de la Râmnicu Vâlcea s-a deschis  sâmbătă 10 mai, la Sala “Lahovari” a Filarmonicii “Ion Dumitrescu”. În buna tradiţie statornicită de-a lungul timpului, şi de această dată, festivalul işi reconfirmă menirea şi implicit valoarea: susţinerea interpreţilor aflaţi la început de drum. Am cunoscut aici o generaţie ce dă un chip frumos României, o generaţie crescută atent în spiritul şcolii noastre interpretative, dar dovedind o creativitate ieşită din comun, impresionantă.

 

 

 

O anume emoţie s-a resimţit şi în discursul inaugural al domnului Mihai Ştefănescu – director artistic al Festivalului “Tinere Talente”, care a ţinut să precizeze câteva aspecte din istoricul acestei manifestări atât de importante pentru cariera unor artişti de talia Ruxandrei Donose, a lui Cristian Beldi şi Viniciu Moroianu sau a tânărului Mihai Ritivoiu. De fapt, aproape toţi muzicienii români consacraţi în ultimele trei decenii, mai întâi au evoluat în cadrul acestui important festival din Râmnicu Vâlcea. Este un adevăr ce vorbeşte de la sine.2

Vârstele Euterpei a fost emblema sub care s-a desfăşurat recitalul de deschidere, recital susţinut de membrii Fundaţiei Culturale “Remember Enescu”. Doamna Mihaela Tomescu i-a prezentat rând pe rând pe elevii şi studenţii atât de talentaţi, dornici de cunoaştere, care s-au remarcat şi în numeroase concursuri naţionale. Am avut ocazia să-i urmărim pe toţi şi să le apreciem calităţile: pianiştii Iulian Ochescu – intuitiv şi spontan, Ieronim Gugu – constructiv şi profund, Mădălina Dănilă – cu un rafinat simţ al culorii; în compania pianistei Krimhilda Cristescu au evoluat tineri ai artei lirice: baritonul Adiguzel Samuel Alper – doar în clasa a X-a, dar cu un adevărat cult pentru precizia intonaţiei, sopranele Laura Marin – cu un timbru ales şi Andreea Achilov – plină de muzicalitate. Acompaniaţi de aceeiaşi pianistă au urcat pe scena violonista Ioana Oltean – entuziastă şi viguroasă, ca şi violoncelistul Beniamin Chircă – remarcabil, cu un talent ce anunţă perspective luminoase şi de lungă durată.

După un asemenea debut al festivalului aşteptăm cu nerăbdare cele două simfonice: duminică 11 mai, sub bagheta dirijorului Remus Grama la pupitrul Orchestrei Filarmonicii “Ion Dumitrescu” vor evolua pianistul Mihail Caloianu (Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul în re minor nr. 20 KV 466), violoncelista Izabela Gherciu (pagini de Piotr Ilici Ceaikovski şi David Popper) şi violonista Mălina Ciobanu (Niccolo Paganini – Concertul nr. 1); luni 12 mai,  dirijorul Florin Totan în fruntea aceleiaşi orchestre îi va avea invitaţi pe fagotistul Alin Dănilă (Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul KV 191), baritonul Constantin Traşcă (arii de Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Wolfgang Amadeus Mozart, Georges Bizet) şi pianistul Nicola Losito (Frederic Chopin – Concertul nr. 1).3

 

Dincolo de această trecere în revistă se află VOCAŢIE, DĂRUIRE şi MĂIESTRIE, adică personalităţi în formare pentru care timpul nu este un duşman, ci un aliat sprijinit puternic de festivalul de la care vă relatez cu încântare.

 

Monica Cengher

 

 

Revista MuzicalaRecenziiFestivalui Muzical Internaţional “Tinere Talente” de la Râmnicu Vâlcea,Monica Cengher
   Cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului Muzical Internaţional “Tinere Talente” de la Râmnicu Vâlcea s-a deschis  sâmbătă 10 mai, la Sala “Lahovari” a Filarmonicii “Ion Dumitrescu”. În buna tradiţie statornicită de-a lungul timpului, şi de această dată, festivalul işi reconfirmă menirea şi implicit valoarea: susţinerea interpreţilor aflaţi la început...