OLYMPUS DIGITAL CAMERACorul Național de Cameră Madrigal va concerta la acest sfârșit de săptămână, într­una din cele
mai vechi abații catolice din Belgia, Abbaye de la Cambre de Bruxelles. Evenimentul care va
avea loc duminică, 18 mai, începând cu ora 15, este organizat de către Ambasada României din
Belgia, se află sub patronajul Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din
Europa și America de Nord și face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Europei.

În programul dirijat de Anna Ungureanu se regăsesc lucrări de Giovanni Pierluigi da Palestrina,
Orlando di Lasso, Guillaume Costeley, Jacques­Alphonse De Zeegant, John Bennet, Paul
Constantinescu și Tudor Jarda;  soliști vor  fi   Bogdan Andronache Stefan, Doru Feraru și Florian
Costea. Alături de madrigaliști, vor evolua în cadrul concertului soprana Soumaya Hallak și
harpista Alisée Frippiat.

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând
până în prezent peste 4000 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și
Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte
nivele, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului UNESCO. În cadrul celei de­-a XXI-­a ediție
a Festivalului Internațional “George Enescu” (2013), Corul Madrigal a primit din partea Federației
Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de
omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate, Diploma și Trofeul UNESCO “50 de ani de
excelență în patrimoniul muzical universal”.

Revista MuzicalaStiriAbbaye de la Cambre de Bruxelles,Alisée Frippiat,Anna Ungureanu,Bogdan Andronache Stefan,Corul Naţional de Cameră MADRIGAL,Doru Feraru,Florian Costea,Giovanni Pierluigi da Palestrina,Guillaume Costeley,Jacques­Alphonse De Zeegant,John Bennet,Orlando di Lasso,Paul Constantinescu,Soumaya Hallak,Tudor Jarda
Corul Național de Cameră Madrigal va concerta la acest sfârșit de săptămână, într­una din cele mai vechi abații catolice din Belgia, Abbaye de la Cambre de Bruxelles. Evenimentul care va avea loc duminică, 18 mai, începând cu ora 15, este organizat de către Ambasada României din Belgia, se află sub patronajul Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord și face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Europei. În programul dirijat de Anna Ungureanu se regăsesc lucrări de Giovanni Pierluigi da Palestrina, Orlando di Lasso, Guillaume Costeley, Jacques­Alphonse De Zeegant, John Bennet, Paul Constantinescu și Tudor Jarda;  soliști vor  fi   Bogdan Andronache Stefan, Doru Feraru și Florian Costea. Alături de madrigaliști, vor evolua în cadrul concertului soprana Soumaya Hallak și harpista Alisée Frippiat. Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent peste 4000 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului UNESCO. În cadrul celei de­-a XXI-­a ediție a Festivalului Internațional 'George Enescu' (2013), Corul Madrigal a primit din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate, Diploma și Trofeul UNESCO '50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal'.