Scanare 1Lumea operei este receptacolul celor mai cuprinzătoare modalităţi de  creaţie ale teatrului, muzicii, poeziei dar şi dramaturgului, interpretului şi melomanului. O privire mai apropiată asupra minunatelor oglindiri ale existenţei noastre, reflectărilor pe scena muzicală, nu este nicicând inutilă. Fără o vocaţie specială, din mai multe puncte de vedere secolul XX a devenit o perioadă a sintezelor. În planul artei muzicale, aceste sinteze cumulează mai multe direcţii, începând cu cele ale sistemelor sonore care nasc diverse principii componistice bazate pe limbaje şi continuând cu marea diversitate a problematicii reprezentării spectaculare şi interpretative a actului creaţiei muzicale. Teatrul liric a continuat să fie mereu receptiv la noutate, atât în privinţa componisticii cât şi a realizării scenice, sonore şi teatralităţii vizuale. Convieţuiesc în contemporaneitate tendinţele diverse, unele păstrând cultul tradiţiei, altele invocând noul sub orice formă. Asistăm, în istoria Operei, în concepţia realizării spectacolelor, la respectul pentru formula iniţială a unei montări, la progresul de depăşire a convenţiei sau la negarea, uneori violentă, a ei. Dar, convenţia, care este în lumea Operei o regulă de aur unanim acceptată, permite acest statut pentru vitalitatea teatrului muzical. Excepţiile – pentru că şi ele există – vin mai ales dinspre originalitatea unor personalităţi şi concepţii creatoare.

În acest context, depăşind o analiză fenomenologică complexă a condiţiilor existenţei teatrului liric pe o scară valorică ce nu este imposibil să coboare până la formulele de supravieţuire, se situează fireşte şi domeniul, doar aparent restrâns, al spectacolului incluzând şi reflectând orice modificare aparent sau realmente necesară. Opera, ca spectacol al spectacolelor muzicale, este receptacolul permanentelor schimbări în miezul cărora trecutul există, ca argument sau scuză, ca obligaţie de a lăsa liberă fantezia.

În competiţia vocilor, constatăm fără nicio dificultate că vocile centrale, mai ales cele feminine, sunt cele mai apte pentru a duce mai departe o istorie seculară în care, adevăr sau fabulă, arta se simte liberă, deschisă creaţiei şi exceselor. Non returul este imposibil, atât cât credem că nu este o greşeală a considera că specializarea devine o consecinţă, pentru unele cariere lirice care au înclinaţia de a accepta, vocal şi scenic, adaptarea la experiment, desigur în colaborare cu responsabili de spectacole muzicale, precum dirijorii, regizorii şi scenografii. În toate epocile, criteriul istoric al succesiunii secolelor, prin care călătorim împreună de-a lungul filelor acestui volum, poate propune şi urmări progresul şi ordinea; în timpul trecut, timpul prezent şi posibilul viitor.

Prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu

 

 

sorina.goiaRecenziigrigore constantinescu,PATRU SECOLE DE OPERĂ
Lumea operei este receptacolul celor mai cuprinzătoare modalităţi de  creaţie ale teatrului, muzicii, poeziei dar şi dramaturgului, interpretului şi melomanului. O privire mai apropiată asupra minunatelor oglindiri ale existenţei noastre, reflectărilor pe scena muzicală, nu este nicicând inutilă. Fără o vocaţie specială, din mai multe puncte de vedere secolul...