HarryTavitianDupa debutul de saptamana trecuta (cand Mircea Vintila si grupul Brambura au adunat in Clubul Tribute din Calea Victoriei, 118 o multime de fani ai folk-ului de calitate), ciclul Acoustic Magic Nights continua in club Tribute cu un eveniment dedicat in mod special amatorilor de jazz si blues, dar nu numai: recitalul extraordinar al lui HARRY TAVITIAN.

Recitalul are loc miercuri 16 octombrie in Clubul Tribute din Calea Victoriei , ora 20.30.

Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Considerat de ziarul american Internat ion al Herald Tribune drept cel mai interesant jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ şi în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei. „Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European”, spunea unul din cei mai importanţi critici de jazz din Austria (Richard Schuberth, Radio ORF1, Austria).

Harry Tavitian s-a născut în anul 1952 la Constanţa, într-o familie de armeni. A studiat pianul clasic de la vârsta de 6 ani. Este absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti. La 17 ani descoperă blues-ul, atunci când îl ascultă pe Memphis Slim în concert la Braşov. În 1974 participă la prima ediţie a Festivalului de Jazz de la Sibiu şi cânta în jam-session cu Richard Oschanitzky la patru mâini. Din 1976 se dedică exclusiv jazz-ului.
În 1978, la Constanţa, pune bazele grupului Creativ cu care va câştiga în 1980 premiul I pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi va deveni promotorul jazzului de avangardă in România.
În anii ’80 muzica Creativului era sincronă cu avangarda jazzului european şi cu tendinţele de coagulare a şcolilor naţionale de jazz din Estul Europei, în ciuda izolaţionismului politic al României, a problemelor legate de neacordarea vizelor şi de imposibilitatea de a răspunde invitaţiilor la festivalurile din Occident. În 1985 şi 1986 grupul Creativ scoate două LP-uri la casa londoneză Leo Records. Fanii de jazz din România primesc vestea cu entuziasm, ca un semn al spargerii universului concentraţionar al dictaturii Ceauşescu. Tavitian a fost un pionier şi în privinţa combinaţiilor Est-Vest: „Sunt multe lucruri pentru care eu nu am aşteptat o revoluţie ca să le fac: am cântat cu muzicieni din vest în Romania înainte de ’89, în ciuda tuturor riscurilor la care ne expuneam. Mărturie stă LP-ul East-West Creativ Combinations, înregistrat în 1988 la Costineşti”.

Muzica lui Harry Tavitian se caracterizează prin deschidere către influenţe multiple şi printr-o mare capacitate de sinteză.
Într-un interviu acordat revistei Jazz Forum (1986), Tavitian declara: “Suntem aici în Levant , suntem parte a lumii, suntem deschişi către cultura lumii, către spontaneitate”.

Jazzul de avangardă şi blues-ul arhaic au alternat în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic.
Tavitian se consideră armean prin naştere, român prin adopţie şi se simte acasă în ambele culturi, folclorul balcanic şi caucazian fiind una din sursele sale majore de inspiraţie. Muzica sa este şi o dovadă a legăturii dintre muzica românească şi cea armeană. În stânga şi dreapta Mării Negre, România aparţine Balcanilor precum Armenia, Caucazului. Arta lui Tavitian este deschisă în ambele direcţii.
Unul dintre marii critici americani de jazz spunea: “Există mulţi pianişti de jazz, dar Tavitian este unic. Folosirea de către el a temelor tradiţionale româneşti şi armeneşti este, fără îndoială, una din cele mai bune mânuiri ale muzicii de acest gen la ora actuală, făcută cu deosebită grijă şi dragoste, cu o tehnică superbă şi un simţ dramatic fără egal. În concert, ca şi pe disc, la pian, talăngi sau fluiere româneşti, Tavitian este un om din care muzica pur şi simplu izbucneşte din străfunduri.”

Harry Tavitian:„Da! Jazzul este pentru nişte elite. Dar ştiţi ce fel de elite?
Pentru a te îndrăgosti de jazz, e esenţială participarea la concerte. Există o idee preconcepută că jazzul e doar pentru iniţiaţi. Da! Jazzul este pentru nişte elite. Dar ştiţi ce fel de elite? Cele ale oamenilor normali, deschişi. Omul firesc, natural, este astăzi din ce în ce mai rar. Asta este elita jazzului. Comunicarea în jazz, între scenă şi sală, e de un tip special. Muzica se naşte acolo, în faţa publicului. Participarea muzicianului este totală, dăruirea lui este totală. Publicul simte lucrul acesta şi legătura se realizează de la sine. Prin felul în care se bucură de clipa aceea irepetabilă, de muzica născută spontan în faţa lui, publicul e împreună-creator cu muzicienii de pe scenă”.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/10/HarryTavitian.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/10/HarryTavitian-150x150.jpggiaConcerte
Dupa debutul de saptamana trecuta (cand Mircea Vintila si grupul Brambura au adunat in Clubul Tribute din Calea Victoriei, 118 o multime de fani ai folk-ului de calitate), ciclul Acoustic Magic Nights continua in club Tribute cu un eveniment dedicat in mod special amatorilor de jazz si blues, dar...