6_final_Ta Ra Ta Tam_Lisabona

„Ovaţii prelungi şi ropote de aplauze au certificat faptul că nenea Iancu a trecut de rampă şi a fost înţeles cum se cuvenea și la Lisabona”

Maestrul coregraf Gigi Căciuleanu provine dintr-o familie de traducători. Este, probabil, unul dintre motivele pentru care nutreşte o stimă cu totul dosebită faţă de cuvânt, faţă de arta traducerii şi de uriaşele provocări pe care aceasta le ridică, în termeni de inteligenţă, de adecvare, de subtilitate. Acesta poate fi motivul pentru care, de curând, a încercat un pariu aproape imposibil: să-l traducă pe Caragiale în limbajul dansului, în aşa fel încât să-l facă accesibil, inteligibil oriunde în lume, dincolo de comportamente specifice, de bariere lingvistice, de opacităţi de mentalitate.

Spectacolul rezultat s-a chemat, pe româneşte, “D-ale noastre”, un titlu ca un “clin d-oeil” complice către spectatorul din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi, în varianta lui de export, “Ta Ra Ta Tam”. Adică un ropot sonor, o interjecţie care exprimă vervă, dinamism, dar şi stridenţă balcanică, circ şi aer carnavalesc. O alternare echilibrată de vocale şi consoane care evocă dezechilibrata fanfară caragialiană, iarmarocul, dar care poate fi înţeleasă, internaţional, şi în sensul ei zgomotos-festiv de chemare la spectacol.

Iar spectacolul este cu adevărat remarcabil. Îl traduce perfect pe Caragiale, dar vorbeşte, explicit, şi despre noi, cei de la Porţile Orientului, despre zarva urbană românească, despre amestecul de gravitate şi de derizoriu din societatea noastră de ieri şi de azi, despre aerul pestriţ al gusturilor noastre, despre faptul că Verdi sau Bach pot coabita (potrivit coloanei sonore a show-ului) cu acordurile manelizante ale celor de la Shukar Collective. O privire neconcesivă asupra identităţii noastre, în perfect acord postmodern cu ironia muşcătoare şi cu sugestiile de absurd din opera eternului Caragiale.

“Ta Ra Ta tam” a ajuns până acum la Paris (Espace Cardin, 17 noiembrie 2012), Londra (Cadogan Hall, 19 noiembrie 2012), Bruxelles (Palais des Beaux Arts/ Bozar-Salle M, 21 noiembrie 2012), Sofia (Teatrul Naţional “Ivan Vazov”, 16 mai 2013) şi Chişinău (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, 2 şi 3 noiembrie 2013).

Iar pe 23 şi 24 noiembrie a poposit la sala Garrett (arhiplină!!) a marelui Teatru naţional din capitala Portugaliei, Dona Maria II. Fără să mizeze în mod special pe individualităţi, privilegiind echipa şi spiritul colectiv, spectacolul a reuşit, totuşi, să scoată în evidenţă câteva solo-uri de excepţie: Caţavencu delirând într-o tribună, cu o gestică de Chaplin, cel din „Dictatorul”, Domnul Goe, împiedicându-se în propria grosolănie şi proastă creştere, Ion din „Năpasta”, frângându-şi tragic trupul îndărătul unor gratii de lumină… Adică tot atâtea momente (şi schiţe) care au făcut deliciul publicului portughez. Mizând pe asimetrie, pe baroc, pe exces, dar şi pe mult umor, spectacolul a mers direct spre sufletul spectatorilor, care i-au făcut o întâmpinare triumfală. Ovaţii prelungi şi ropote de aplauze au certificat faptul că nenea Iancu a trecut de rampă şi a fost înţeles cum se cuvenea. Nu în ultimul rând, entuziasmul din sală (care a avut temperaturi neîntâlnite decât arareori la publicul portughez, aşa cum ne-a mărturisit directorul teatrului, dl João Mota) a recompensat admirabila coregrafie şi prestaţia de înalt profesionalism a dansatorilor.

Sau, mai precis, a dans-actorilor, aşa cum a explicat maestrul Gigi Căciuleanu, în, probabil, cea mai emoţionantă secvenţă a primei seri de reprezentaţie: apariţia sa pe scenă. Dezinvolt şi cu o gestică plină de vervă, vorbind cuceritor şi cu egală uşurinţă în spaniolă, franceză şi română, domnia sa a ţinut o veritabilă lecţie de cultură română, insistând pe dimensiunea universală a operei lui Caragiale şi Ionesco, dar şi pe capacitatea dansului de a comunica incomunicabilul.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/11/6_final_Ta-Ra-Ta-Tam_Lisabona1-1024x381.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/11/6_final_Ta-Ra-Ta-Tam_Lisabona1-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziiSpectacoled-ale noastre,gigi caciuleanu,lisabona
„Ovaţii prelungi şi ropote de aplauze au certificat faptul că nenea Iancu a trecut de rampă şi a fost înţeles cum se cuvenea și la Lisabona” Maestrul coregraf Gigi Căciuleanu provine dintr-o familie de traducători. Este, probabil, unul dintre motivele pentru care nutreşte o stimă cu totul dosebită faţă de...