Serban-Lupu2-199x300Cea de a zecea ediţie a Festivalului Cetatea Muzicală a Braşovului 

debuteaza  sâmbătă, 16 august

sub conducerea profesorului şi violonistului Sherban Lupu,

directorul artistic al festivalului.

În cele cinci zile de spectacole, 16-20 august, 13 artişti vor încânta publicul cu lucrări clasice  dar şi cu jazz, la Sala Patria şi Opera Braşov Ziua de 19 august este dedicata lui  George Enescu, cu un concert care va conţine şi lucrări compuse creatorul emblematic pentru ethosul nostru.

Toate concertele de muzică clasică vor avea loc la sala Patria, iar seara de jazz, din data de 18 august, se va desfăşura la sala Operei Braşov.Intrarea publicului va fi liberă.

De la prima ediţie a acestui festival, în anul 2003, au avut loc peste 60 de spectacole, în cadrul cărora au evoluat peste 150 de artişti din toată lumea (Europa, America de Nord, Asia, Israel), iar locaţiile propuse de-a lungul timpului au fost dintre cele mai diverse: Reduta, Bastionul Ţesătorilor, Opera, Patria şi Biserica Catolică.

Programul Festivaluluiunnamed

Sâmbătă, 16 august,  ora 19.00

J.B. Breval – Sonata pentru violoncel si pian

F.Schubert – Impromptu Nr.3 pentru violoncel si pian

M. de Falla – Dansul Focului

A.Scriabin – Etude in Si bemol minor op.8 nr.11

I. Stravinski – “The Fairy’s Kiss” – Pas de Deux

A.Glazunov – Duo pentru vioara si violoncel

A.Dvorak – Trio op.90 “Dumky” pentru vioara, violoncel si pian

MISHA QUINT – violoncel
SHERBAN LUPU – vioara
IRINA NUZOVA – pian

 

Duminica 17 August ora 19

P.I.Tchaikovsky – Suita “Anotimpurile” – “Mai si Noiembrie” pentru pian

A.Scriabin – Preludiu op.11 nr.2 pentru pian

Etude op.8 nr.2

S.Rachmaninov – Preludii op.23 nr.6 si 7 pentru pian

Z.Kodaly – Duo op.7 pentru vioara si violoncel

R.Schumann – Cvintet op. 44 in Mi bemol major pentru 2 viori, viola, violoncel si pian

IRINA NUZOVA – pian
KARINA SABAC – pian
SHERBAN LUPU – vioara
RODICA CIOCOIU – vioara
LUIZA BALINT – viola
MISHA QUINT – violoncel
CAITLIN McCONNELL -violoncel

 

Luni 18 August ora 19

OPERA BRASOV   str.Bisericii Romane

SEARA DE JAZZ

“DE LA SWING LA BOSSA NOVA”

IRINA SARBU –voce
PUIU PASCU – pian
CIPRIAN PARGHEL – bas
TUDOR PARGHEL -tobe

 

Marti 19 August ora 19

D.Scarlatti – Patru sonate petru pian: Do major K 200, Si bemol major K 551,
Re minor K 141, Re major K 492
F.Chopin – Doua mazurci: op.6 nr.1in fa diez minor si op.67 nr.4 in la minor

Fantezie-Impromptu op.66

G.Enescu – “Melodie” si “Carillon Nocturne”

G.Enescu – Sonata a 3a op.25 in La minor pentru pian si vioara

F.Schubert – Cvintet op. 163 in Do major pentru 2 viori, viola si 2 violoncele

ILINCA DUMITRESCU – pian
SHERBAN LUPU – vioara
RODICA CIOCOIU – vioara
LUIZA BALINT – viola
MISHA QUINT – violoncel
CAITLIN McCONNELL – violoncel

 

Miercuri 20 August ora 19

J.M.Leclair – Sonata op.3 nr.2 in Re major pentru doua viori

L.v Beethoven – Sonata Nr.8, op.30 nr.3 in Sol major pentru pian si vioara

Marijn Simons (n.1982) – “Suite du Sud” pentru pian

G.Enescu – “Impressions en style roumain” pentru vioara solo

G.Enescu – “Pastorale, Menuet triste et Nocturne” pentru vioara si pian la patru maini

F.Schubert – Fantezia in Fa minor op.66 – D 940 pentru pian la patru maini

SHERBAN LUPU – vioara
RODICA CIOCOIU –vioara
KARINA SABAC –pian
XIN XIN – pian

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/08/unnamed2.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/08/unnamed2-150x150.jpggiaFestivaluriCetatea Muzicală a Braşovului
Cea de a zecea ediţie a Festivalului Cetatea Muzicală a Braşovului  debuteaza  sâmbătă, 16 august sub conducerea profesorului şi violonistului Sherban Lupu, directorul artistic al festivalului. În cele cinci zile de spectacole, 16-20 august, 13 artişti vor încânta publicul cu lucrări clasice  dar şi cu jazz, la Sala Patria şi Opera...