Untitled

La momentul concluziilor existențiale, Maestrul octogenar Theodor Grigoriu, ne dăruiește o sinteză a biografiei sale de creație, cu gândul la o mai completă și aprofundată înțelegere a operei  componistice. Stăpân pe sistemul de elaborare creatoare și, totodată, pe viziunea drumului parcurs de-a lungul vieții, artistul lasă urmașilor această imagine documentară a întregului muzicii sale. Introducerea volumului prezintă o completă derulare a ceea ce autorul denumește în titlu “Repere biografice și ale creației”. Urmărim astfel, începând cu momentul întrării în existență – 26 iulie 1926 – derularea evenimentelor ce au stat la baza formării sale, afirmării în viața muzicală națională, marcată de Premiul de compoziție “Enescu” în 1943, moment al integrării ca membru al Societății Compozitorilor Români, apoi studiile cu Aram Haciatuila la Conservatorul “Ceaikovski” și ascensiunea  profesională încununată în 1999 cu Marele Premiul al Uniuniii Compozitorilor,în paralel cu ascensiunea, promovarea internațională și diversifucarea problematicii componistice. Prezentarea Creației este preceată de portretul creionat de muzicologul Viorel Cosma, publicat anterior în Lexiconul Muzicii Românești. Sistemul cronologic adoptat de Theodor Grigoriu, se îmbină, în continuare, cu cel al ordonării lucrărilor pe genuri: Lucrări camerale, Lucrări Simfonice, Lucrări Vocal-simfonice, Versiuni orchestrale. La nivelul concluziilor, Theodor Grigoriu conturează în sinteză Ideile novatoare și soluțiile inedite ale procesului creației, precum Acțiunea componistică, Înșirarea, în scară, a sunetelor, Întoarcerea la Ethos, Eterofonia, Seria ondulată, Piesele din categoria “Sentimento”, Reconvocarea Neumelor, Sinteza între fascicolul sonor și isonul psaltic, Portativele trunchiate, Tape-Music, Muzica ambientală, Muzică-imagine, Semiologie muzicală, Ideea de uzură în muzică, Desfășurări formale pe paliere. Acestui autentic Tratat de viziune componistică, i se adaugă Catalogul complet al lucrărilor, înregistrărilor, partiturilor editate, versiunilor păstrate în Cardexul Radiodifuziunii și Discografia. Mai multe versiuni editoriale au răspândit volumul la Paris (Editions Musicales Transantlatiques), Amsterdam (editura Larghetto) și București ( Editura Muzicală, ArSSonora), precum și în formulă electronică pe Internet. S-au spus prea puține despre acest impresionant Memoriu componistic. Totuși, chiar și această semnalare este utilă, căci lasă posterității, într-o formă generos dăruită contemporanilor și urmașilor, Crezul unui mare Muzician al cărui nume dăinuie – Theodor Grigoriu.

Grigore Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/12/Untitled1-1024x380.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/12/Untitled1-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziigrigore constantinescu,repere biografice si ale creatiei,theodor grigoriu
La momentul concluziilor existențiale, Maestrul octogenar Theodor Grigoriu, ne dăruiește o sinteză a biografiei sale de creație, cu gândul la o mai completă și aprofundată înțelegere a operei  componistice. Stăpân pe sistemul de elaborare creatoare și, totodată, pe viziunea drumului parcurs de-a lungul vieții, artistul lasă urmașilor această imagine...