tom-st_mediumActorul american Tom Hanks și cântărețul britanic Sting figurează printre cei cinci laureați ai celei de-a 37-a gale “Kennedy Center Honors”, cel mai prestigios premiu cultural decernat la Washington.

Cântărețul de soul Al Green, în vârstă de 68 de ani, dansatoarea de balet Patricia McBride, de 72 de ani și actrița de comedie Lily Tomlin, de 75 de ani sunt ceilalți laureați ai premiului, care recompensează anual cinci artiști sau celebrități americane pentru contribuția lor la cultura americană.

Premiile vor fi decernate, la 7 decembrie, în cadrul unei gale la care vor fi prezenți, ca în fiecare an, președintele american Barack Obama și prima doamnă Michelle, care îi vor primi anterior pe laureați la Casa Albă.

Vocea lui Al Green ne bulversează sufletele în stilul său personal, iar Tom Hanks are un joc cu multiple fațete care îl plasează între cei mai mari actori, a declarat președintele Centrului Kennedy, David Rubinstein într-un comunicat.

Una dintre cele mai mari balerine ale lumii, Patricia McBride, continuă să inspire generațiile viitoare, iar vocea unică a lui Sting și cântecele sale ne-au încântat timp de zeci de ani. Încă de la primele sale apariții, la televiziune sau la teatru, Lily Tomlin ne-a făcut să râdem și ea continuă să ne copleșească cu talentul și inteligența sa‘, subliniază David Rubinstein în comunicat.

AGERPRES

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/09/tom-st_medium1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/09/tom-st_medium1-150x137.jpgRevista MuzicalaStiri
Actorul american Tom Hanks și cântărețul britanic Sting figurează printre cei cinci laureați ai celei de-a 37-a gale 'Kennedy Center Honors', cel mai prestigios premiu cultural decernat la Washington. Cântărețul de soul Al Green, în vârstă de 68 de ani, dansatoarea de balet Patricia McBride, de 72 de ani și...