ce999fb15512e46e6d94cf1c9ad56a44.details_big

Ziua Naţională a României este sărbătorită la Londra printr-un recital extraordinar al sopranei Anita Hartig, strălucitoarea protagonistă a scenelor de la Covent Garden, Opera de Stat din Viena şi Metropolitan din New York. Recitalul include lucrări de George Enescu, Richard Strauss, Wolfgang Amadeus Mozart, Alfredo Catalani, Giaccomo Puccini şi Charles Gounod.

Evenimentul de marţi, 5 decembrie 2013, reprezintă punctul culminant al recitalurilor organizate de-a lungul anului 2013 în cadrul Seriei Concertelor Enescu şi este realizat, ca de fiecare dată în luna decembrie, împreună cu Ambasada României la Londra. Seara se va deschide cu intervenţii susţinute de ES dr. Ion Jinga, ambasadorul României, care îi va onora, printr-o scurtă ceremonie specială, pe românii din Marea Britanie care s-au evidenţiat printr-o activitate comunitară deosebită, şi de Dorian Branea, directorul ICR Londra.

Anita Hartig este una dintre cele mai de succes artiste românce şi o stea în plină ascensiune a operei internaţionale, cântând, în mod curent, pe toate marile scene lirice din lume în toată lume. După absolvirea Academiei de Muzică “Gheorge Dima” din Cluj, Anita Hartig a continuat să-şi desăvârşească studiile de canto alături de marea Ileana Cotrubaş. Din anul 2009, soprana este membră a Operei de Stat din Viena. Viitoarele angajamente ale artistei includ rolurile lui Mimi în “La Bohème” pentru Metropolitan Opera New York, Opera de Stat Bavareză şi Opera Bastille (2014), al Micaelei în “Carmen” pentru Metropolitan Opera New York (2014), al Susannei din “Le nozze di Figaro” pentru Opera de Stat din Viena (2014), Opera Regală Covent Garden (2015) şi Metropolitan Opera New York (2016).

În Marea Britanie, a debutat la Opera Regală Covent Garden în primăvara acestui an în rolul Mimi din Boema lui Puccini, impresionând prin frumuseţe, prezenţă şi impecabile calităţi vocale. The Telegraph o caracteriza ca fiind “ultima dintr-un lung şi ilustru şir de soprane lirice de origine română, precum Zeani, Cotrubaş, Văduva sau Gheorghiu, care s-au bucurat de un succes deosebit”.

Anita Hartig este acompaniată de pianistul, dirijorul şi profesorul Mats Knutsson, absolvent al Universităţilor de Muzică din Viena şi Munchen. De-a lungul carierei, a predat la şcoli de operă din Göteborg, Copenhaga şi Viena. Mats Knuttson a participat la festivaluri prestigioase precum cele din Bayreuth şi Salzburg şi a susţinut numeroase recitaluri în Scandinavia, Franţa, Portugalia şi Austria.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/12/STG24LIDOHartig_325430k.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/12/STG24LIDOHartig_325430k-150x150.jpgRevista MuzicalaConcerteanita hartig,icr Londra,Ziua Nationala
Ziua Naţională a României este sărbătorită la Londra printr-un recital extraordinar al sopranei Anita Hartig, strălucitoarea protagonistă a scenelor de la Covent Garden, Opera de Stat din Viena şi Metropolitan din New York. Recitalul include lucrări de George Enescu, Richard Strauss, Wolfgang Amadeus Mozart, Alfredo Catalani, Giaccomo Puccini şi...