ionel 1Ne-am întâlnit o singură dată, în anul 1976, aşa că nu am foarte multe amintiri despre el.

Intr-o clasa din Conservator m-a întâmpinat un bărbat modest, grav, uşor circumspect.

Nu vorbea mult, aşteptând direct întrebările interviului pentru care ne întâlnisem. Toată lumea îmi spusese însă înainte despre glasul său de excepţie. Cald, modelat şi mlădios, impresionant în tonurile lirice, dar şi eroice, cu o emisie facilă şi o frazare ireproşabilă, un interpret cu un joc de scenă degajat, sobru şi elegant. Dealtfel, Ionel Tudoran este, şi acum, considerat de toţi criticii muzicali drept una dintre vocile de tenor de neuitat de la începutul celei de a doua jumătaţi a secolului XX, alături de: Garbis Zobian, Emil Marinescu, Dinu Bădescu, Nicu Apostolescu, Mircea Lazăr, Mihail Ştirbei şi alţii.

Inregistrările sale speciale, realizate în ţară şi, mai ales, la o casă de discuri din Cehoslovacia, demonstrează nu numai frumuseţea vocii, ci şi maniera tipic italiană a conducerii cântului, expresivitatea nuanţelor şi a efectelor sentimentale.

Născut la 24 iunie 1913, plecat dintr-o familie de oameni săraci din comuna Bărăşti de Vede din judeţul Olt, Ionel Tudoran a dus renumele României în multe turnee peste hotare: Bulgaria, Germania, Uniunea Sovietică, Polonia, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Ungaria.

  • Dintre cele 40 de roluri abordate, câteva au fost aplaudate şi peste hotare. Unde aţi avut cel mai mare succes?
  • Fără să fiu acuzat de falsă modestie, trebuie să vă spun că, m-am bucurat de succes oriunde, şi nimeni nu credea că nu am făcut studiile în Italia, cu profesori renumiţi. De multe ori am bisat ariile sau am primit spectacole în plus, pentru prestaţiile mele, în Iugoslavia, Ungaria sau Uniunea Sovietică.
  • …dar şi în Bulgaria. In anul 1949, alături de Ioana Nicola, aţi interpretat la Sofia, operele Carmen, Boema şi Nunta lui Figaro, cu cronici excepţionale, în care vi se admirau acutele sănătoase şi expresive, fraza muzicală largă şi forţa de pătrundere psihologică.
  • Da . Don Jose a fost primul meu rol de succes peste hotare.
  • In cei 40 de ani de carieră s-a detaşat vreun personaj ca fiind eroul-fetiche?
  • Pentru mine, fiecare etapă a vieţii a avut un rol important. La tinereţe-a fost Barinkay din opereta Voievodul ţiganilor de Johann Strauss, la 28 de ani-Des Grieux din Manon de Massenet, urmat de Mario Cavaradossi din Tosca de Puccini. La vârsta de 46 de ani, a „bătut” cu putere la poarta destinului meu artistic Otello de Verdi, care a devenit cu adevărat, rolul meu de căpătâi. De altfel, la 11 inuarie 1960 am fost sărbătorit oficial, cu mare entuziasm, de colegi şi de public, într-un spectacol cu această celebră operă. De atunci, am mai cântat încă patru stagiuni, iar la 50 de ani, am părăsit colectivul bucureştean, ieşind la pensie.
  • Există şi opere pe care v-aţi fi dorit să le interpretaţi dar, din diverse motive, nu s-a putut?
  • Lohengrin de Wagner, care nu s-a montat pe scenă în anii mei de activitate şi Radames din Aida, cu care am ajuns până în pragul repetiţiilor de regie şi orchestră. (Interviu pentru Radio, anul 1976)

Ionel Tudoran a urmat primele clase în satul natal, după care liceul 2din Slatina. In anul 1932 se înscrie la secţia de canto a Academiei de Muzică şi Arta Dramatică George Enescu din Iaşi. In capitala Moldovei exista atunci un mediu de o mare forţă stimulatoare în toate planurile artei, cu celebrităţi ca Miluţă Gheorghiu, Ştefan Ciubotăraşu, Agata Bârsescu, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Antonin Ciolan, Alexandru Zirra, George Topârceanu. Mihail Sadoveanu, Costache Moruzan,, Emil Serghia şi alţii.

Profesorul său, Vasile Rabega este cel care îi schimbă timbrul baritonal cu care intrase, într-unul de tenor, facilitându-i şi primele debuturi studenţeşti în operetele Voievodul ţiganilor de Johann Strauss şi Vagabonzii de Karl Ziehrer.

Odată cu absolvenţa din 1937, devine solist al Operei  Române din Cluj-Napoca, timp de două decenii. Pe acestă scenă realizează roluri mai mari sau mai mici din: Cavalleria rusticana de Mascagni, Paiaţe de Leoncavallo, Liliacul de Johann Strauss, La şezătoare şi La seceriş de Tiberiu Brediceanu, Fata de la Cozia de Emil Monţia, Casa cu trei fete de Schubert-Berthe, Trubadurul  şi Traviata de Verdi, Văduva veselă de Lehar, Turandot, Madama Butterfly, Tosca şi Boema de Puccini, Faust de Gounod, Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, Lakme de Delibes, Răpirea din serai de Mozart, Mireasa vândută de Smetana, Martha de Flotow, Carmen de Bizet, Ivan Susanin de Glinka, Manon de Massenet,  Făt frumos de Herman Klee, etc.

După 20 de ani se mută la Bucureşti şi face parte din distribuţia de premieră a operei Oedip de George Enescu, la Festivalul din anul 1958, sub bagheta lui Constantin Silvestri, alături de David Ohanesian, Elena Cernei, Zenaida Pally, Nicolae Secăreanu, Ioan Hvorov, Ladislau Konya, Valentina Creţoiu, Alexandru Enăceanu, Valentin Loghin şi alţii.

Înainte de pensionarea din 1964 a fost numit profesor de canto la Teatrul de Operetă şi mai apoi, la Conservator, de unde s-a retras în anul 1973.

  • Care erau atuu-rile pe care vă bazaţi în carieră?
  • Numai munca. Cine mă cunoaşte bine, ştie că am fost cel mai nemilos critic al tenorului Tudoran şi că am fost singurul meu profesor, în afară de Rabega la Conservator şi de Mitică Basiliu, vreo două vacanţe, înainte să moară. Atât. Restul am furat, iar instinctul meu muzical selecta ce-i frumos şi ce nu. De aici începea munca,  pentru că un succes nu trebuie să te mulţumească. Dacă te laşi copleşit, urmează plafonarea, regresul şi, inevitabil, ruina totală. E greu să cucereşti publicul, dar şi mai greu e să-l păstrezi. Aşadar, am muncit cu perseverenţă, zi de zi, ceas de ceas. Făceam zilnic vocalize, studii de repiraţie şi poză de glas. Indiferent dacă aveam de cântat sau nu, eu ştiam la ora 10, dacă vocea îmi va răspunde  sau nu, şi de aceea, uneori, când mă duceam la teatru să aflu ce-i nou, în cazul în care eram solicitat să înlocuiesc vreun coleg, răspundeam întotdeuna afirmativ. ( Interviu pentru Radio, anul 1976)

 

In anul 1957, Ionel Tudoran a fost numit Artist Emerit, iar în 1968 a primit Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a. A murit la 66 de ani, în ziua de 28 octombrie 1979.

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/09/IT.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/09/IT-150x107.jpgRevista MuzicalaRecenziiIonel Tudoran
Ne-am întâlnit o singură dată, în anul 1976, aşa că nu am foarte multe amintiri despre el. Intr-o clasa din Conservator m-a întâmpinat un bărbat modest, grav, uşor circumspect. Nu vorbea mult, aşteptând direct întrebările interviului pentru care ne întâlnisem. Toată lumea îmi spusese însă înainte despre glasul său de excepţie....