invitatie LANSARE ALBUM SONORO CONAC Carul cu bere dec 2013.cdr
Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 11.00, la Carul cu Bere, are loc relansarea albumului Sonoro Conac, care cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, cu un concept grafic semnat de Corina Duma.
Albumul Sonoro Conac transpune în imagini povestea a unsprezece clădiri de patrimoniu din România, unde muzicienii SoNoRo au susținut vara aceasta concerte camerale.

„Felul în care muzica de cameră umple aceste spații este vizibil în fotografiile albumului. Muzica și arhitectura sunt interconectate, iar datoria artistului, fie el muzician, arhitect sau fotograf, este să sedimenteze această conexiune și să atragă atenția asupra importanței sale”, spune Șerban Mestecăneanu, fotograful albumului Sonoro Conac.

Desfășurată sub titulatura “Sonoro Conac”, seria de concerte de muzică de cameră a fost inițiată pe 24 iunie, la Casa Mincu din București, și s-a încheiat pe 30 septembrie 2013, la Palatul Bánffy – Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, având ca scop revitalizarea și promovarea moștenirii arhitecturale și culturale românești.

În afara celor două edificii de patrimoniu deja numite, concertele Sonoro Conac au avut loc în clădiri de patrimoniu restaurate sau în curs de restaurare precum Conacul Petre P. Carp (Țibănești, jud. Iași), Conacul Udriște-Năsturel (Herești, jud. Giurgiu), Castelul Cantacuzino (Bușteni, jud. Prahova), Castelul Teleki (Gornești, jud. Mureș), Vila Golescu (Câmpulung-Muscel, jud. Argeş), Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu (Valea Bălcească, jud. Vâlcea), Mănăstirea Curtea de Argeș (Curtea de Argeș, jud. Argeș), Portul Cultural Cetate (Cetate, jud. Dolj) și Castelul Bran (Bran, jud. Brașov).

Albumul de fotografie Sonoro Conac este rezultatul proiectului inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/11/Sonoro-Conac_Coperta-album-1024x379.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2013/11/Sonoro-Conac_Coperta-album-150x150.jpgRevista MuzicalaConcertesonoro conac
Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 11.00, la Carul cu Bere, are loc relansarea albumului Sonoro Conac, care cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, cu un concept grafic semnat de Corina Duma. Albumul Sonoro Conac transpune în imagini povestea a unsprezece clădiri de patrimoniu din...