Moreanu_01Maria Moreanu posedă un glas cu rezonanţe grave şi de o largă expresivitate, un simţ muzical profund şi o rară capacitate de interpretare – Romeo Alessandrescu.

Maria Moreanu a dovedit splendide mijloace vocale de mezzo-soprană, cu un registru egal, intens, cu un vădit bun gust în cânt şi dicţiune, cu o emoţie continuă în frază – Emanoil Ciomac.

Traiectoria acestei superbe femei şi artiste se conturează între 5 februarie 1913 (Ploieşti) şi 20 ianuarie 1985 (Bucureşti). Amintirea ei este încă vie pentru aceia, puţini rămaşi, care au cunoscut-o pe scenă şi în viaţă. Eu o reţin mai ales din luna mai a anului 1984, când a fost invitata mea specială, la primul concert Vă place opera?, la Sala Radio, alături de Victoria Costescu-Duca, Ioana Nicola, Emil Marinescu şi Mihail Arnăutu. După prezentare, în aplauzele publicului, a mulţumit ca o regină. Demnă, cu o siluetă dreaptă, cu un profil de medalie şi un surâs plin de nobleţe. Mi-a plăcut din prima clipă. Am îndrăgit-o şi mai mult, cu timpul, în cele câteva întâlniri pe care le-am avut. Era sinceră, prietenoasă şi plină de pasiune.

  • Când sunt în preajma dv. simt cum vibrează aerul de bucuria cu care vă raportaţi la trecutul de pe scenă…
  • Da, aşa e!…Cântul a fost marea mea iubire şi încă, mai face parte din fiinţa mea. Nici nu ştiu ce cuvinte pot folosi pentru a vă reda exact plăcerea pe care o aveam când păşeam pe scenă. Nu exagerez dacă vă mărturisesc că, sub lumina reflectoarelor, simţeam că mă transform, că aveam o nouă identitate. Acum, mă simt ca un călător care a parcurs un drum lung, obositor şi greu, dar care întorcându-şi privirea înapoi, are revelaţia unei privelişti plină de farmec şi poezie. Această bucurie de a sta pe scenă a existat de la început, chiar din acel Orfeu de Gluck cu care am absolvit Conservatorul, în anul 1936, sau din Werther-ul lui Massenet, sub bagheta lui Ion Nonna Otescu, cu care am intrat la Opera din Bucureşti, anul următor.
  • Cu acele ocazii, profesoara dv. de canto, Lucia Cosma vă prevedea o carieră strălucită, pentru că, aveaţi: voce, muzicalitate, inteligenţă, dragoste şi putere de muncă, iar în ziarul Rampa, se spunea că: Maria Morenu este o apariţie cuceritoare, întrunind calităţi de graţie, tinereţe, feminitate, cu o voce bine şlefuită, cu un timbru sonor şi cald.
  • Aţi amintit de Lucia Cosma… Să ştiţi că, după liceu, iniţial eu m-am înscris la Academia Comercială, dar familia şi prietenii atât au insistat, încât am dat examen şi la Conservator, iar prima mea profesoară a fost Elena Anghel. După aceea a venit Lucia Cosma. In anul în care am intrat în colectivul Operei am câştigat şi premiul I şi Medalia de Aur la Concursul Internaţional de la Viena.Am fost printre primii români laureaţi ai acelei competiţii.(Interviu pentru Radio, anul 1976)

In prima stagiune ca solistă la Bucureşti, Maria Moreanu a interpretat trei mari Maria_Moreanu_in_Amnerisroluri: Charlotte din Werther de Massenet, Amneris din Aida de Verdi şi Carmen de Bizet, la care a adăugat pe Erda din Siegfried de Wagner, la Ateneul Român, sub bagheta lui George Enescu. Performanţele sale vocale se evidenţiau nu numai în dificultatea rolurilor abordate, ci şi în rezistenţa cu care susţinea, de exemplu, seară de seară, în 20 de oraşe, în turnee prin ţară, rolurile Carmen sau Azucena.  Cu timpul, numele ei a făcut parte şi din distribuţiile partiturilor: Rigoletto şi Falstaff de Verdi, Tannhauser şi Lohengrin de Wagner, Dama de pică de Ceaikovski, Louise de Charpentier, Văduva veselă de Lehar, etc.

Intre anii 1942 şi 1945 a avut mari succese în spectacolele susţinute la Staatsoper din Viena dar şi în teatrele lirice din Zagreb, Veneţia, Frankfurt, Berlin şi Munchen. După un spectacol cu Trubadurul, la Munchen, directorul i-a propus un angajament pe mai mulţi ani, dar, fiind război, Maria Moreanu a fost obligată să refuze.

Paralel cu scena, era fascinată şi de interpretarea liedurilor, pe care le tălmăcea singură sau în parteneriat cu Nicolae Secăreanu, mai ales pe podiumul Sălii Radio.

  •  Trebuie să vă spun că, în ziua în care aveam de cântat nu eram om!…Eram îngrozitoare!… Mă frământam, căutam, eliminam detalii, adăugam elemente noi. Când păşeam însă pe scenă, starea aceea de agitaţie se transforma într-o imensă fericire, în plăcerea de a trăi, de a trăi cu adevărat. Acolo, simţeam adevărata descătuşare.
  • Care erau etapele prin care trecea un personaj până la apariţia pe scenă?
  • Prima preocupare era să citesc cu atenţie, întrega lucrare, să aprofundez sensul textului literar, să fac conexiunile cu sursele de inspiraţie ale libretului. Urma memorarea. Venea, după aceea, realizarea sonoră, cu expresia frazei, cu miile de nuanţe şi culori cerute de linia melodică şi de acţiune. In asta consta partea tehnică. Realizarea scenică mă urmărea însă, cu insistenţă. La Carmen, de exemplu, ca să îmbin cântul cu dansul şi bătutul din castaniete, am luat lecţii cu o specialistă de dansuri spaniole, după care, regizorul Sigismund Zaleski m-a ajutat să „lucrez” eroina în cele mai subtile detalii de gestică, mers, mimică, mişcare a braţelor sau evantaiului. Toate trebuiau să se lege, să aibe logică şi naturaleţe.
  • In sensul celor spuse de dv. vine şi cronica din presa vieneză, semnată de Otto Rep, în anul 1942: Ceea ce a realizat Maria Moreanu în Carmen, ca expresivitate, mimică, precum şi ca manieră de cânt, de a fraza este foarte greu de spus. Ea a pătruns în cele mai perfecte adâncimi ale stărilor psihologice din rol. Cochetăria, pasiunea, frica şi dârzenia, apar cu atât mai puternice în structura sufletească a realizării lui Carmen, cu cât acestea se manifestau şi în mişcarea braţelor, a mâinilor, cu precădere în punctele culminante ale acţiunii. Rolul, realizat într-un năvalnic stil latin, ne-a părut inimitabil în concepţie.
  • Pentru mine, o preocupare majoră era si „exteriorul” personajului. Mi-aduc aminte de opera Louise de Charpentier. Eram angajată doar de două stagiuni şi mi s-a încredinţat rolul unei mame. Nu-l simţeam, nu eram la vârsta eroinei. I-am spus temerea mea regizorului Constantin Pavel, care m-a liniştit şi m-a dus în cabina de machiaj. Sub degetele sale am deveni batrână, când mi-a pus şi costumul, totul a căpătat sens. Cu această lecţie am intrat şi în rolul bătrânei Contese din Dama de pică de Ceaikovski, pe care am conceput-o în aşa fel, încât am fost dată ca exemplu de regizorul Ciukov. (Interviu pentru Radio, anul 1976)

 

Păcat că fonoteca Radioului nu a păstrat nimic din prestaţiile acestei mezzo-soprane, dedicată şi îndrăgostită de scenă. Prin cercetările îndelungate ale lui Constantin Răutu, omul atotcunoscător din Biblioteca Muzicală Radio, interviul din care am citat aceste fragmente, nu a putut fi ilustrat, în anul 1976, decât cu liedul Harfa eoliană de Brahms. Ascultându-l, mă convingeam că Maria Moreanu a avut o voce dulce, unduitoare şi parfumată ca mierea  de salcâm, aurie şi ademenitoare, ca o gutuie pusă la soare în fereastra bunicii.

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/10/Moreanu_01.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/10/Moreanu_01-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziiMaria Moreanu
Maria Moreanu posedă un glas cu rezonanţe grave şi de o largă expresivitate, un simţ muzical profund şi o rară capacitate de interpretare – Romeo Alessandrescu. Maria Moreanu a dovedit splendide mijloace vocale de mezzo-soprană, cu un registru egal, intens, cu un vădit bun gust în cânt şi dicţiune, cu...