LBS-a vorbit întotdeauna despre mine că aş fi avut o voce înnăscută naturală. Nu se putea să mi se aducă o laudă mai mare decât aceasta, pentru că acesta a fost idealul meu: să ajung să cânt ca şi cum aş vorbi, fără registre, fără întreruperi, fără niciun fel de efort, oricât ar fi acuta de grea, oricât ar fi vocea de înaltă– spunea Lucia Bercescu, într-un interviu luat de Despina Petecel, în anul 1991.

Şi cât a trebuit să muncească pentru a ajunge la acest ţel!… Cine i-a ascultat vocea, amplă ca un fluviu, adâncă, omogenă şi unduioasă, n-ar fi crezut că, pe la 16-17 ani, avea doar un „firicel” de glas. Auzind-o zilnic pe sora sa mai mare, Olga, (care ajunsese o mare speranţă a cântului, interpretând Lucia şi Gilda, la Bucureşti şi Cluj-Napoca), Lucia Bercescu se molipseşte iremediabil de „microbul” operei. Se visa Norina şi Rosina. Le învăţase ariile, pe care, ce-i drept, le cânta corect, dar… nu prea se auzea! spuneau cei din jur.

Impreuna cu Olga, ajunge la Alberto della Pergola, căruia îi cere să facă un miracol şi să devină solistă pe scenă. Mereu nemulţumită, schimbă aproape toţi profesorii capitalei, dar se convinge că numai prin forţele proprii poate învinge. Îşi construieşte o tactică sigură şi se înscrie la Conservator, la clasa Elenei Saghin.

Debutul la Operă are loc în decembrie 1939, în Faust de Gounod, alături de Mihail Ştirbei şi Edgar Istratty. Atrage atenţia prin muzicalitate şi frumuseţe timbrală, drept care compozitorul Alexandru Zirra îi încredinţează rolul Domniţei Ruxandra din opera sa Alexandru Lăpuşneanu, cu Petre Ştefănescu-Goangă în rolul titular. Continuă cu: Contesa din Nunta lui Figaro, Traviata, Aida, Tosca, Agatha din Freischutz, Ebreea, Madama Butterfly, Amelia din Bal mascat, Leonora din Trubadurul, Eva din Maeştrii cântăreţi şi altele. Se căsătoreşte în 1941 cu dirijorul Constantin Ţurcanu.

Trecuseră trei ani de la debut şi cea de-a doua fată (din cei cinci copii) a modestei familii a soţilor Sofia şi Constantin Bercescu este chemată la o audiţie, la Viena. Dintre cele 15 concurente, Lucia Bercescu primeşte imediat un contract la Volksoper, cu rolul Aidei, urmat de: Tosca, Trubadurul şi Lohengrin. Timp de cinci ani, face naveta între Bucureşti şi Viena.

Pentru că întârziase mai mult într-o vacanţă, este dată afară de la Operă, aşa că în anul 1946 soţii Ţurcanu părăsesc ţara şi pleacă în Italia. Lucia Bercescu este ascultată de dirijorul Tullio Serafin (pe atunci, director artistic la Scala), care o distribuie în rolul Abigaille din Nabucco, chiar în spectacolul de redeschidere a celebrului teatru milanez după război, în 6 decembrie 1946. Îi avea ca parteneri pe: Gino Becchi, Cesare Siepi şi Fedora Barbieri.

 

Am cântat la Scala când încă nu făcuseră succese aici, nici Maria Callas, LB2nici Tebaldi şi nici Mario del Monaco. După cele trei spectacole de Nabucco, în următoarea stagiune, au mai urmat 12 apariţii în Gioconda, o Traviata şi opt reprezentaţii de A fost un „iureş” care a cuprins, în continuare, toată peninsula, interpretând pe Margareta, Aida, Leonora (Trubadurul), Norma, Amelia, Abigaille, Tosca şi Gioconda.

 

 In total, s-au adunat peste o sută de spectacole, în 28 de teatre italiene (dintre care 21 la Scala din Milano  şi 23 de Aida la Terme di Caracalla din Roma), dar şi la Modena, Triest, Bari, Spezia, Mantua, Ferrara, Napoli, Padova, Bologna, Rovigo, Rimini, Salerno, Ravena, Cagliari, Novara, Pisa, etc. Printre marile nume alături de care a evoluat,  amintim pe Beniamino Gigli (Tosca la Napoli), Galiano Masini (Turandot la Triest), Mario del Monaco (Turandot la Modena şi Bari), Mario Filippeschi, Gianni Poggi, Gino Becchi, Ugo Savarese, Elena Nicolai, Tancredi Pasero, Boris Christoff şi alţii.

Dintre toţi cei amintiţi mi-aduc aminte mai ales, de Gigli, la San Carlo din Napoli.  Ne-am întâlnit direct în scenă. Avea 55 de ani, dar ce voce… După actul întâi a avut aşa un succes, încât, pentru a mulţumi publicul, s-a adus special un pian şi toată pauza, a „răsfăţat” asistenţa cu canţonete. Era un om extrem de sociabil, blând şi modest.

În toată această perioadă italiană, locuiam prin hoteluri, mereu cu bagajele făcute, cântam şi câte cinci spectacole pe săptămână, nu puteam avea un corepetitor, aşa că învăţam partiturile cu acompaniamentul de flaut al soţului meu, într-un cuvânt, eram obosită.

Am decis să schimbăm ceva şi… am plecat în America.

  • A fost o etapă, începută la 8 octombrie 1949, cu debutul în Aida pe scena Teatrului din Brooklyn, apreciată de ziarul New York Herald Tribune: O voce bogată, un volum colosal, un instrument deosebit de preţios şi bine întrebuinţat. Notele înalte şi medii au fost curate, respiraţia egală şi calmă, menţinută pe tot parcursul
  • Între timp, am făcut audiţie şi la Metropolitan, unde se schimbaseră directorii. Mi s-a spus că am lăsat o bună impresie, dar cariera a continuat la: City Center Opera din New York, la Philadelphia, Detroit, Worcester, Caracas (Venezuela); în Guatemala, San Salvador şi Porto-Rico, cu Tosca, Aida, Andrea Chenier, Turandot, Cavalleria rusticana. Dintre parteneri amintesc doar pe Ferrucio Tagliavini, Gian Giacomo Guelfi, Richard Tucker, Giulio Gari. În multe dintre spectacole am fost dirijată de soţul meu. După noi promisiuni neonorate la Metropolitan, între anii 1953 şi 1962 m-am rezumat numai să predau lecţii de canto, la Detroit.
  • In august 1963 aţi revenit în Romania şi, timp de doi ani, nu aţi avut nici locuinţă, nici surse materiale de existenţă, ba, mai mult, vi s-a impus o audiţie la Operă, cu Aida, rolul pe care îl interpretaserăţi de zeci de ori peste hotare. Au mai fost spectacole pe scenele din Bucureşti, Iaşi , Craiova şi Cluj-Napoca, câteva recitaluri şi concerte simfonice, înregistrări la Radio, iar în anul 1967 v-aţi pensionat.
  • Am continuat să dau lecţii particulare. Printre elevele cu care mă mândresc le-aş aminti pe Cleopatra Melidoneanu şi Lucia Ţibuleac. Întotdeauna mi-am stimat colegii, am respectat şi m-am bucurat de respect, am fost rezervată în relaţii, dar am rămas, cred eu, cinstită şi sinceră. ( Interviu pentru TVR, anul 1993)

 

Lucia Bercescu a murit pe neaşteptate, în ziua de 25 iunie 1995, la Bucureşti, în urma unui infarct abdominal.

 

Luminiţa Constantinescu

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/10/LB1.jpeghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/10/LB1-150x119.jpegRevista MuzicalaRecenzii
 S-a vorbit întotdeauna despre mine că aş fi avut o voce înnăscută naturală. Nu se putea să mi se aducă o laudă mai mare decât aceasta, pentru că acesta a fost idealul meu: să ajung să cânt ca şi cum aş vorbi, fără registre, fără întreruperi, fără niciun fel...